Pe urmele romanilor și ale dacilor liberi
Știați că romanii practicau încălzirea prin pardoseală și prin pereți dubli, acum două mii de ani? Sistemul era atât de simplu încât te-ntrebi de ce nu e folosit și azi: parterul era construit pe stâlpi de cărămizi așezați din loc în loc, focul se făcea într-un cuptor din afara clădirii, iar aerul cald era dirijat pe sub clădire și prin pereți. Aceasta și alte lucruri extrem de interesante le-am aflat vizitând Castrul Roman de la Jidova, aflat la un zbor de săgeată în sudul orașului Câmpulung Muscel.
Trebuie să lămurim de la început o posibilă confuzie. „Jidov” însemna un om voinic sau un uriaș supranatural, etimologia fiind slavă. Asocierea cu etnia evreilor și mai ales caracterul peiorativ al cuvântului au venit ulterior. Locul a fost numit Jidova datorită zidurilor impunătoare ale castrului roman de aici, parcă făcute de uriași. Autoritățile comuniste au încercat să reboteze locul Jidava (cu accentul pe a doua silabă, în loc de prima), ca să întregească o listă de denumiri dovedindu-ne originea dacică: Buridava, Capidava, Arcidava, Sacidava, Sucidava, Acidava, Cumidava... Oricum, e clar că romanii erau deciși să rămână pe-aici! Drept care au creat Limes Transalutanus, o frontieră fortificată a imperiului, compusă dintr-un drum care urma linia hotarului, un val de pământ înalt de circa 3 metri și cu o lățime de 10-12 metri, întărit pe porțiuni cu palisade sau ziduri de piatră, precum și un șanț de apărare despre care se pare că avea 11 metri adâncime! Din loc în loc existau garnizoane militare, 17 în total. Hotarul se întindea pe o lungime de nu mai puțin de 235 de kilometri.
Construcția castrului a început în 107 d.Hr., sub Marcius Turbo, a continuat sub Iulius Severus și s-a încheiat sub împăratul Septimius Severus (193-211 d.Hr.). Mai târziu a fost trasat și un alt limes, care traversa Oltenia, cunoscut popular sub numele „Brazda lui Novac”.
Cum știm, multe din construcțiile romane au rezistat timpului, iar unele - apeducte, poduri, drumuri - sunt utilizate și azi. Ei bine, o parte din limes-ul roman constituie... suportul terasamentelor căii ferate Curtea de Argeș - Pitești - Roșiori de Vede - Turnu Măgurele!
Un cercel pierdut acum două milenii
Am ajuns la Jidova grație amabilității directorului Muzeului Județean din Pitești, Cornel Popescu, fiind întâmpinați de către muzeograful piteștean Nicolae Ionescu, care ne-a servit drept ghid. „Intenția clară a romanilor era să pună mâna pe comoara dacică. Ei construiau tabere de o noapte, din palisade, cu șanț împrejmuitor, castre fixe, cu ziduri din pământ, iar acesta e singurul de piatră de care știm, pentru că aici au avut piatră la îndemână.” Structura era însă fixă pentru toate, era un șablon. Oameni organizați romanii, „știți că se spunea că au cucerit lumea nu cu spada, ci cu mistria!”
Castrul Jidova se află pe teritoriul fostului sat Apa Sărată, ulterior înglobat în orașul Câmpulung. Are formă dreptunghiulară, cu laturile de 132 m și 98 m. Aici au existat o magazie de cereale, clădirea ofițerilor, comandamentul şi barăcile soldaților. A fost cel mai important fort de apărare de pe Limes Transalutanus, cu rolul de a controla drumul ce trecea prin Pasul Bran.
În zona castrului s-au descoperit monede, unele din timpul împăratului Gordian al III-lea, cărămizi cu inscripții în latină, vârfuri de săgeți, vase de lut, scoabe, piroane şi cârlige metalice.
Prima mărturie despre Castrul de la Jidova datează din 1691 și a fost făcută de Luigi Fernando de Marsigli, ofiţer de geniu în armata austriacă. El este consemnat apoi într-o hartă rusă din 1835 sub numele Chidov. Fortificaţia a fost vizitată apoi de Cezar Bolliac, fruntaș pașoptist, poet, promotor al studiilor arheologice și gazetar, și de Constantin D. Aricescu, istoric, publicist, pașoptist și el. În 1876 sunt făcute primele săpături de către arheologul Dimitrie Butculescu. Cercetări mai ample desfăşoară în 1901 Grigore G. Tocilescu şi Pamfil Polonic, ultimul realizând schiţe după toate castrele romane de la Dunăre. Din 1962 până în prezent se desfăşoară aici săpături arheologice sistematice și, da, încă se mai găsesc vestigii. De-atunci, Jidova „a devenit o adevărată școală pentru Institutul de Arheologie: aproape în fiecare an s-a făcut aici tabără de săpături”.
Unul dintre cele mai remarcabile obiecte găsite se află la Muzeul Județean din Pitești: s-a descoperit în camera comandantului castrului, căzut prin podea, un cercel de aur al soției acestuia, pierdut așadar cu două milenii în urmă! Biata femeie, cât l-o fi căutat!
La Jidova a staţionat și o trupă auxiliară compusă din arcaşi de origine siriană: Cohors I Flavia Commagenorum. Efectivul ei număra sub 500 de oameni şi era o unitate mixtă, formată din pedestraşi şi călăreţi.
Muzeul de la Jidova a fost deschis în 1970. Cum se-ntâmplă peste tot, o parte din vestigiile descoperite sunt aici, o parte în muzeul municipal, altele în cel județean și unele la Institutul Național de Arheologie.
Soluții tehnice spectaculoase
După muzeu vizităm castrul propriu-zis. A fost construit, cel mai probabil, la începutul secolului III d.Hr., pe o suprafaţă de 1,3 ha, cu zid realizat din bolovani de râu legaţi cu mortar, a cărui lăţime variază între 1,80 și 1,90 m. Porţile erau în număr de patru, dispuse pe fiecare latură.
Praetorium-ul era o construcţie precedată de o curte, în prelungirea căreia existau opt încăperi. Într-una dintre ele a fost reconstituită instalaţia de hypocaustum, încălzirea prin podea și prin pereți dubli, Jidova fiind unul dintre puţinele locuri din România unde poate fi văzută o astfel de reconstituire.
O altă soluție tehnică avangardistă era sistemul de ventilație, ingenios conceput de romani, menit să asigure condițiile optime de păstrare a cerealelor. Pe laturile lungi ale clădirii respective au fost lăsate câte trei deschideri înguste prin care pătrundea aerul, iar pentru a-i permite circularea şi realizarea unei bune ventilaţii podeaua de lemn era suspendată pe stâlpi de lemn.
Ce s-a mai păstrat din ziduri - un contur cam de un metru înălțime - nu poate da socoteală de grandoarea antică a castrului, vizibilă mult mai bine pe macheta din muzeu. În scopul conservării ruinelor, pe marginea de sus a resturilor de zid s-a turnat cândva un material de protecție care conferă un aspect artificial şi non-autentic. Ne străduim să suplinim cu imaginația.
În 244-245 d.Hr., dacii liberi de la sudul Limes Transalutanus au năvălit în castru, într-una dintre invaziile carpice, provocând distrugeri importante, inclusiv un incendiu devastator, după care civilii din zonă s-au mutat în ruine, care le ofereau cât de cât protecție. S-au descoperit ulterior un cuptor de pâine din acea perioadă, dar și amprente de picioare de copii, dovedind locuirea castrului de către familii. Am putea spune că în felul acesta s-a închis un ciclu, societatea civilă vindecând rănile istoriei provocate de militarismul ofensiv.