Pelerinaj la sfințirea bisericii mănăstirii arădene Feredeu
Mănăstirea Feredeu de la poalele dealurilor Șiriei, din Podgoria Aradului, județul Arad, a primit duminică, 16 octombrie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, care a fost însoțit de preoți, diaconi, credincioși, aşezământul devenind, astfel, un important loc de pelerinaj.
De la orele dimineții, chiriarhul a săvârșit slujba de târnosire a bisericii mănăstirii, care are ca hram „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Părinte Timotei înconjurat de un sobor din care au făcut parte: părintele arhim. Ilarion Tăucean, starețul Mănăstirii Feredeu, pr. Tiberiu Ardelean, inpsector eparhial, precum și de preoți și diaconi ai sfintei mănăstiri și din împrejurimi. Răspunsurile la strană au fost date de către grupul de psalți al Mănăstirii Feredeu.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre „Vremea rodirii” (cf. citirilor duminicii: Gal. 2; Lc. 8), privind tâlcul Pildei semănătorului, subliniind locul în care rodește sămânța, cuvântul lui Dumnezeu spre mântuire, cu îndemnul constant pentru ascultarea și urmarea lui de către credincioși, înlăturând piedicile care fac neroditor câmpul spiritual.
Pentru contribuţia deosebită adusă în ajutorarea semenilor și la viața culturală și spirituală din comuna Șiria, profesorul Marcel Ioan Priescu, consilier local al comunei, a fost distins cu Ordinul eparhial „Sfântul Ierarh Sava Brancovici” pentru mireni.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele stareț Ilarion Tăucean a mulțumit chiriarhului pentru popasul duhovnicesc și slujirea de la Mănăstirea Feredeu și i-a oferit în dar o icoană cu chipul Maicii Domnului.