Pelerinajele comerţului

Inaugurarea în România a unor magazine ce aparţin marilor firme de îmbrăcăminte din Occident a făcut în ultimele zile ca românii să se trezească la ore matinale, chiar şi în weekend, pentru a fi primii la deschiderea uşilor. Cozile de sute de persoane formate în faţa vitrinelor strălucitoare te fac să te întrebi dacă nu cumva românii au nostalgia statului la cozi din comunism. Fenomenul cozilor la magazine este însă unul normal şi în capitalism, asemenea lucruri văzându-se în toate ţările dezvoltate atunci când branduri cunoscute şi aşteptate îşi deschid filiale în acele zone. Se stă la coadă şi când deschide Apple un nou centru în mijlocul Londrei, cum a fost vara trecută, şi când vine o mare firmă italiană de încălţăminte şi deschide un magazin în Cehia, spre exemplu. Se mai stă la coadă şi când, într-un orăşel din Arizona, se fac reduceri la rochiile de mireasă.

Ne-a mirat acum câteva zile până la şocare faptul că nişte oameni şi-au rupt hainele şi s-au călcat în picioare stând la rând pentru uleiul oferit la reducere de preţ într-un anumit magazin. Ca să nu mai spunem de amuzanta situaţie de acum vreun an, când oamenii se îmbrânceau disperaţi pentru o bormaşină. Şi femeile în vârstă, vreau să spun! Miresele în devenire ale americanilor, presupuse purtătoare ale graţiei, uită şi ele de tot ridicolul situaţiei şi de eventualele accidente ce survin la uşa vitrinelor cu reducerile de preţ la rochiile albe mult-visate. Vacarmul este reprezentat adesea la ştiri, dar ce mai contează, chilipirul este totul în astfel de situaţii şi pentru un anumit gen de oameni. Ceea ce împinge oamenii spre cozile infernale este dorinţa de a achiziţiona printre primii anumite produse, la preţ mai mic, dorinţa de a povesti altora senzaţiile trăite, unicitatea momentului de a cumpăra între primii o sută haine de la firma cutare abia venită în România. Pe de altă parte, nu cred că neapărat sărăcia extremă duce la aşteptări de ore în şir la uşa unui supermarket pentru o sticlă oferită gratis când eşti obligat să mai cumperi încă patru sticle la preţ normal. E un fel de dorinţă a simţi că eşti mai chibzuit decât alţii, dar fără să vezi că efortul este prea mare în comparaţie cu premiul primit. Toată această aplecare spre a cumpăra ceva mai diferit, ieftin şi nou, fie şi numai pentru câteva ore sau zile, te face să vezi în aşezarea la rândul gros din faţa magazinului un fel de pelerinaj decăzut. Fără să condamn pe cineva care îşi doreşte lucruri bune la preţuri mici, trebuie să remarc faptul că nici un obiect pe lumea asta, oricât de bun şi de ieftin ar fi, nu merită să te lupţi pentru el cu o ardoare pătimaşă, să aştepţi ore în şir şi apoi să te înjoseşti ca om împingându-te şi dându-i la o parte pe alţii. Numai moaştele sfinţilor aşezate în raclă sunt atât de preţioase şi de scumpe pentru noi, creştinii, încât să merite efortul zilelor şi nopţilor de aşteptare la rând pentru a le cinsti. În rest, deşertăciunea deşertăciunilor cu preţ redus.