Pelerini pe Drumul Golgotei

Părintele Dinu Pompiliu, protoiereu al Protopopiatului 3 din Capitală, este unul dintre cei mai „înverşunaţi“ pelerini la Locurile Sfinte. Mai mult decât atât, prin pelerinajele pe care le-a organizat după 1990, a ajutat şi alţi oameni să îşi vadă cu ochii visul de a merge pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos. A dus la Ierusalim peste 1.000 de persoane. Pe Drumul Crucii, cel mai mult l-a impresionat evlavia credincioşilor. „Când se pleacă de la Grădina Ghetsimani, se aude plânsul pelerinilor până la Ierusalim. Aşa este lumea cuprinsă de fiorul patimilor lui Hristos!“...

 

 

 

Am auzit cu toţii de Drumul Crucii, dar nu ştim despre el decât că este calea pe care a fost dus la răstignire Domnul Hristos. Drumul Crucii este, astăzi, o şosea amenajată, un drum modernizat, care este situat cu şase metri mai sus decât drumul orginal, pentru că, după dărâmarea Ierusalimului, n-a mai rămas acolo „piatră peste piatră“. Anual, în Vinerea Mare, Patriarhia Greciei organizează un pelerinaj pe Drumul Crucii, care reface, prin cele 14 popasuri, drumul spre Golgota al Domnului Iisus Hristos.

 

 

Alături de părintele Dinu Pompiliu, care ne împărtăşeşte impresiile, vom porni şi noi într-un pelerinaj imaginar pe Drumul Crucii.

 

 

 

 

Urmele Mântuitorului

 

 

 

 

„Ierusalimul este patria Sfintei Scripturi, centrul spiritual al universului, dar ceea ce am căutat acolo au fost urmele Mântuitorului, pentru că acolo şi pietrele vorbesc. Cei care merg la Ierusalim îşi încep pelerinajul din Grădina Ghetsimani, unde Domnul a plâns cu lacrimi de sânge, unde a fost arestat şi unde se află şi mormântul Maicii Domnului.

 

 

Având cruci multe în spate, episcopii, toţi cei din Frăţia Sfântului Mormânt, credincioşii de diferite neamuri, toţi merg în cântări extraordinare pe acest drum. Pe parcursul celor 14 popasuri, se citesc evangheliile care amintesc de momentul în care Domnul a căzut ducând crucea spre Golgota“, ne-a spus părintele Pompiliu.

 

 

 

 

De la Pretoriu la Golgota

 

 

 

 

Drumul Crucii începe de la Pretoriu şi ţine până la Golgota, fiind împărţit, după tradiţia Bisericii din Ierusalim, în 14 popasuri, care semnifică fiecare câte un moment din drumul făcut de Hristos: 1. Condamnarea la moarte, în curtea casei lui Pilat; 2. Punerea Crucii pe umerii Domnului, în faţa Pretoriului şi pornirea spre Golgota; 3. Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii; 4. Întâlnirea Domnului cu Maica Sa; 5. Luarea Crucii de pe umerii Domnului de către Simon Cireneanul (Matei 27, 32); 6. Întâlnirea Domnului cu Veronica, femeia care I-a şters sângele şi sudoarea de pe faţă cu o mahramă; 7. A doua cădere a Mântuitorului la Pământ; 8. Întâlnirea Domnului cu femeile care plângeau şi se tânguiau pentru El (Luca 23, 28-31); 9. A treia cădere a Mântuitorului la pământ; 10. Dezbrăcarea Domnului de hainele Sale, pe Golgota; 11. Întinderea şi răstignirea Domnului pe Cruce; 12. Moartea Domnului pe Cruce; 13. Coborârea Domnului de pe Cruce; 14. Punerea Domnului în Mormânt şi Învierea.

 

 

 

 

Primul popas: Fortăreaţa „Antonia“

 

 

 

 

Părintele Pompiliu povesteşte: „Pe locul unde se înălţa altădată mândra Fortăreaţă «Antonia» şi unde a fost judecat şi condamnat Iisus, este astăzi o şcoală musulmană. Întărită de Irod cel Mare şi numită «Antonia» în cinstea prietenului său Marc Antoniu, fortăreaţa a fost folosită ca garnizoană pentru legiunile romane ce menţineau ordinea în oraş, iar în timpul sărbătorilor iudaice, devenea reşedinţa guvernatorului. În anul 70, odată cu distrugerea Templului, la ordinul lui Titus, a fost făcută una cu pământul.“

 

 

 

 

Popasul al II-lea: „Locul pardosit cu pietre“

 

 

 

 

„Curtea Şcolii Biblice Franciscane adăposteşte edificii închinate patimilor Mântuitorului. Capela «Încoronarea cu spini» a fost complet refăcută între 1927-1929, pe fundaţiile bizantine, după planurile renumitului arhitect A. Barluzzi. Frumoasele vitralii redau scene din timpul patimilor Mântuitorului, iar cupola, meşteşugit lucrată în mozaic reprezintă o coroană de spini. Altarul din dreapta este închinat Sfântului Pavel, care a fost şi el închis în Fortăreaţa «Antonia».

 

 

Capela Condamnării îşi menţine forma bizantină. Aici începe Lithostrotos, locul numit «pardosit cu pietre», pomenit în Evanghelii, acolo unde s-a desfăşurat partea publică a judecăţii lui Iisus. Pe atunci era o curte interioară.

 

 

Arcul ce traversează Drumul Crucii a fost construit de romani în anul 70, pentru a susţine rampa folosită la asedierea «Antoniei», unde se baricadaseră iudeii răsculaţi. Când în anul 135, din ordinul lui Hadrian, a început construirea noului oraş numit Aelia Capitolina, arcul a fost reintegrat într-un monument închinat victoriei romane.

 

 

Unul dintre cele două arce mai mici, care-l flancau, este încă vizibil în interiorul bisericii «Ecce Homo», ridicată între anii 1864-1868, ce aparţine ordinului monahal catolic «Surorile Sionului». Pe jos se pot admira dalele mari din Lithostrotos, martore tăcute ale judecăţii lui Iisus. Tradiţia ortodoxă situează aici locul unde a stat închis Domnul. În adânc, se găseşte închisoarea celor 12 tâlhari, acolo unde a fost ţinut şi Barnaba, cel eliberat în locul lui Iisus“, continuă povestirea părintele Pompiliu.

 

 

 

 

Popasul al III-lea: prima prăbuşire sub greutatea crucii

 

 

 

 

„Pe locul unde Mântuitorul S-a prăbuşit sub povara crucii pentru întâia oară, s-a înălţat un mic altar prin donaţiile credincioşilor polonezi, ca mulţumire pentru ajutorul primit în perioada celui de-al doilea Război Mondial“, ne mai spune părintele pelerin.

 

 

 

 

Popasul al IV-lea: Unde s-a întâlnit Domnul cu Mama Sa

 

 

 

 

Părintele Dinu Pompiliu: „Biserica ridicată pe locul unde a avut loc întâlnirea Domnului cu Mama Sa este a armenilor şi a fost reconstruită în 1881 pe fundaţiile bizantine ale Bisericii «Sfânta Sofia». Frontonul ce redă întâlnirea este realizat de sculptorul polonez T. Zieliensky. Mozaicul numit „Sandalele Mariei“, aflat la subsol, se menţine la fel de frumos ca în secolul al IV-lea, când a fost realizat.“

 

 

 

 

Popasul al V-lea: Întâlnirea cu Simon Cireneanul

 

 

 

 

Tradiţia spune că atunci când Domnul, sub povara crucii, S-a spijinit în acel loc, urma palmei Lui s-a imprimat în piatră. În anul 1895, s-a ridicat în acel loc o capelă franciscană, ce marchează locul întâlnirii Mântuitorului cu Simon.

 

 

 

 

Popasul al VI-lea: Mahrama Veronicăi

 

 

 

 

„Cea de-a şasea staţie a pelerinilor pe Drumul Crucii este la locul unde tradiţia relatează că Veronica, o tânără plină de compasiune pentru Iisus, a ieşit din casă şi I-a şters faţa plină de sânge cu o mahramă. Ca răsplată pentru curajul şi nobleţea ei sufletească, Mântuitorul a răsplătit-o, dăruindu-I imaginea chipului Său imprimată în ţesătură. Aici a fost înălţată o biserică în 1895, pe fundaţii bizantine, a Ordinului monahal catolic «Micile surori ale lui Iisus»“, ne-a spus părintele protopop Pompiliu.

 

 

 

 

Popasul al VII-lea: Unde Domnul a căzut a doua oară

 

 

 

 

„În vremea Patimilor, aici se găsea poarta cea veche a cetăţii, pomenită de Neemia (12, 39), numită a Judecăţii, deoarece prin ea erau scoşi din cetate cei condamnaţi la moarte. Astăzi, poarta se află expusă la Misiunea ortodoxă rusă «Sfântul Alexandru». Drumul Domnului spre Golgota a continuat în afara cetăţii. Capela de aici a fost ridicată în 1875. Coloana din capelă se găsea la întretăierea dintre Cardo Maximus, strada principală, ce străbătea oraşul de la nord la sud, construită în 135, cu o stradă ce străbătea oraşul de la est la vest“.

 

 

 

 

Popasul al VIII-lea: Întâlnirea cu femeile care Îl plângeau

 

 

 

 

Alt popas este în locul care aminteşte de întâlnirea Domnului cu femeile care Îl plângeau şi de mulţimea multă care Îl petrecea la moarte. În zidul Bisericii ortodoxe „Sfântul Haralambie“ sunt sculptate în piatră o cruce şi inscripţia „NIKA - Iisus Hristos Biruitorul“, spre condamnarea cuvintelor Domnului nostru Iisus Hristos.

 

 

 

 

Popasul al IX-lea: A treia cădere a Domnului

 

 

 

 

„O coloană ce se găseşte lângă intrarea în Biserica «Sfântul Antonie», a comunităţii copte, marchează locul unde Domnul a căzut pentru a treia oară la pământ“.

 

 

 

 

Popasurile al X-lea şi al XI-lea: L-au pironit pe cruce

 

 

 

 

„Ajunşi pe Golgota, locul numit Jertfelnicul iubirii lui Dumnezeu, ne îndreptăm spre primul altar, din dreapta, ce marchează dezbrăcarea veşmintelor şi străpungerea mâinilor şi picioarelor Domnului cu piroane, pe cruce.“

 

 

„Şi erau duşi şi alţii, doi făcători de rele, ca să-i omoare împreună cu El. Şi când au ajuns la locul ce se cheama al Căpăţânii, L-au rstignit acolo pe El şi pe făcătorii de rele, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Iar Iisus zicea: «Părinte, iartă-le lor, că nu stiu ce fac»“ (Luca 23, 32-34).

 

 

 

 

Popasul al XII-lea: Moartea Domnului pe cruce

 

 

 

 

„Altarul ortodox de pe Golgota este închinat jerfei Mântuitorului Iisus Hristos, iar discul de argint de sub Sfânta Masă marchează locul unde a fost infiptă Sfânta Cruce şi mai ales, ne dă bucuria atingerii stâncii stropite de scump sângele Domnului. Altarul este dominat de o cruce mare cu Domnul Iisus Hristos răstignit, iar de o parte şi de alta se află icoana Sfintei Fecioare Maria, Mama îndurerată, şi a Sfântului Apostol Ioan“.

 

 

 

 

Popasul al XIII-lea: Coborârea de pe cruce

 

 

 

 

„Coborând de pe Golgota, ne întâmpină o minunată icoană, lucrată în mozaic, iar spre stânga, se află Piatra Ungerii, cea pe care Domnul a fost pregătit pentru îngropare, după pogorârea de pe Cruce“.

 

 

 

 

Ultimul popas: Punerea în Mormânt

 

 

 

 

„Mormântul, similar mormintelor iudaice din acea vreme, era format din două încăperi şi închis cu o piatră rotunjită, ca de moară, Evanghelia lui Marcu precizând că femeile, venind cu miresme în dimineaţa celei dintâi zile a săptămânii «îşi ziceau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?“ Dar ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare« (Marcu 16, 3-4). Golgota - locul acesta, martor tăcut al răstignirii Mântuitorului a întregii lumi şi Mormântul îndurerat - care a închis în sine pentru puţin timp trupul Domnului, deschizându-şi mai apoi porţile Învierii celei de a treia zi, toate acestea au fost scumpe ale relicve membrilor Bisericii primare. Cei dintâi creştini şi-au îndreptat cu siguranţă paşii spre locurile legate de viaţa, activitatea şi răstignirea Domnului.

 

 

În anul 135 d. Hr., din ordinul lui Hadrian, romanii au ridicat acolo temple zeilor păgâni. După cum dă mărturie Fericitul Ieronim, timp de aproape 180 de ani, pe Golgota a fost un templu al lui Venus, iar deasupra Sfântului Mormânt, unul al lui Jupiter. Contrar acestui plan ticălos de a împiedica pe creştini să se închine locurilor care le amintesc de Domnul lor, construcţiile ulterioare au marcat pe vecie Locurile Sfinte“, a încheiat părintele Dinu Pompiliu.