Pentru a beneficia de toate virtuţile lor, ceaiul şi laptele trebuie consumate separat
Experţii de la Indian Tea Research Association susţin că ceaiul şi laptele sunt alimente benefice şi sănătoase doar în cazul în care sunt consumate separat. Astfel, ceaiul conţine substanţe care contribuie la reducerea absorbţiei grăsimilor în intestine şi a nivelului de colesterol în sânge, dar, în amestec cu laptele, proteinele din laptele de vacă neutralizează aceste substanţe. Experimentele au demonstrat că substanţele din ceai, aşa-numitele tearubigina şi teaflavina, previn obezitatea şoarecilor hrăniţi cu alimente cu un conţinut ridicat de grăsimi. "În amestec cu laptele, tearubigina şi teaflavina interacţionează cu proteinele din lapte şi ceaiul negru îşi pierde proprietăţile benefice", explică experţii Indian Tea Research Association, avertizând că în acest fel sunt anulaţi atât nutrienţii din ceai, cât şi cei din lapte. În plus, ceaiul are proprietăţi diuretice, prin urmare, pentru a evita deshidratarea, este nevoie ca pe lângă ceai, o persoană să consume şi 1,5 litri de apă pe zi, conform recomandărilor nutriţioniştilor.