Perele, fructe cu virtuţi vindecătoare

Data: 16 Martie 2014

Fitoterapeuţii recomandă ca perele să nu lipsească din dieta zilnică, fiind nişte fructe cu proprietăţi benefice în cazul multor afecţiuni. Astfel, la nivelul aparatului digestiv acţionează în combaterea diareei, a arsurilor la stomac, în constipaţie şi colică biliară.

În bolile pulmonare intervin în caz de tuberculoză, astm bronşic, calmarea tusei şi eliminarea febrei. De asemenea, datorită conţinutului în fier, calmează sistemul nervos şi acţionează în astenie şi stări de surmenaj.

În bolile renale, perele au efecte bune în eliminarea calculilor renali, în infecţiile renale, în eliminarea excesului de acid uric şi în calmarea durerilor de rinichi. Se foloseşte decoctul din pere (50 g la un litru de apă), se fierbe două minute, se infuzează 20 de minute şi se beau două-patru căni pe zi în litiaza renală, infecţii urinare şi adenom de prostată.

Alte acţiuni constau în:

- hidratarea organelor interne;

- reglarea funcţionării glandei tiroide;

- tratarea reumatismului cronic degenerativ, a artritei şi a gutei;

- creşterea imunităţii şi a rezistenţei la infecţii;

- prevenirea şi combaterea anemiei, a diabetului zaharat şi a colesterolului ridicat.

Extern, acţionează în combaterea unor afecţiuni ale pielii şi contribuie la întreţinerea şi hidratarea acesteia.