Periajul de seară al dinților, foarte important
Recomandarea standard a medicilor stomatologi este să ne spălăm pe dinți de două ori pe zi. Igiena dentară de seară, înainte de culcare, este însă cea mai importantă pentru a ne menține dinții sănătoși. Mecanismele de protecție ale organismului funcționează mai lent în timpul somnului, scade și secreția de salivă, lăsând astfel cale liberă bacteriilor de la nivelul cavității bucale să se dezvolte nestingherite, a explicat prof. univ. dr. Mihai Juncar, medic primar chirurgie orală și maxilo-facială, invitat la televiziunea cu profil medical MedikaTV. (I. N.)