Peste 50% din farmacii riscă să fie închise

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 08 Septembrie 2017

Obligativitatea existenţei unui vestiar ca încăpere de sine stătătoare, conform normelor de autorizare şi funcţionare propuse de Ministerul Sănătăţii (MS), ar putea determina închiderea a peste jumătate din farmacii, după intrarea acestora în vigoare, atrage atenția Răzvan Prisada, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România. La farmaciile autorizate, compartimentarea a fost făcută deja, însă în cazul unităților din mediul rural o astfel de investiție este greu de suportat. În plus, există farmacii cu un singur angajat, caz în care nu se justifică amenajarea unui vestiar ca încăpere de sine stătătoare, a declarat şi preşedintele Colegiului Farmaciştilor Braşov, Mirela Zamfirescu.

Un alt motiv de nemulţumire al farmaciştilor se referă la mutarea inspecţiilor de autorizare şi supraveghere a funcţionării farmaciilor de la Direcţia Farmaceutică şi Dispozitive Medicale (din cadrul Ministerului Sănătăţii) la direcţiile de sănătate publică judeţene, spune Răzvan Prisada.

Cât privește colectarea medicamentelor expirate de la pacienţi, unii farmacişti au precizat că păstrarea acestora în acelaşi depozit cu cele noi ar duce la apariţia infecţiilor nosocomiale. Subsecretarul de stat în MS, Dan Octavian Alexandrescu, a precizat că reprezentanţii ministerului vor analiza observaţiile făcute şi că înainte de publicarea ordinului în Monitorul Oficial ar mai putea fi organizată o discuţie punctuală pe textul respectiv.