Peste 65 de ani în slujirea lui Hristos
În seara zilei de luni, 16 martie, cucernicul preot Grigore Cârstea, slujitor de nădejde al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Craiova, a plecat la cele veşnice la vârsta de 83 de ani. Prin glasul său inconfundabil, vrednicul sacerdot a fost, este şi va fi o emblemă vie a slujirii clericale de cel mai înalt rang şi prestanţă.
Purtând cu sine emblema unei perioade de aur a Bisericii noastre Ortodoxe, părintele Grigore Cârstea s-a format şi a slujit alături de cele mai mari personalităţi ale vieţii liturgice din Oltenia. El însuşi un titan al muzicii bisericeşti, pe care a aşezat-o într-un stil inconfundabil prin calitatea superlativă a vocii sale, arhidiaconul Catedralei Mitropolitane de odinioară, căci aşa a rămas în memoria noastră, duce astăzi cu sine în ceruri darul cel mai de preţ pe care un slujitor îl poate oferi Stăpânului: slujirea frumoasă, dragostea şi devotamentul necondiţionat faţă de cele sfinte.
Sacerdotul neobosit cu voce de aur
Viaţa părintelui Grigore a fost o nobilă şi frumoasă epopee. Am avut marea cinste să-l cunosc, admirându-l încă din primii ani de seminar, ca pe un mare slujitor, în fapt cel mai reprezentativ pentru ascultarea diaconiei din câţi am cunoscut. Avea o prestanţă cu totul deosebită, reuşind să adune pe lângă dânsul la sfintele slujbe întregul sobor de slujitori, preoţi şi diaconi. În fapt, părintele Grigore a fost până în ultimul ceas al vieţii sale sufletul Sfintelor Liturghii la care mi-a fost dat să slujesc şi eu. Iubea din toţi rărunchii prezenţa Mitropolitului nostru şi din primul minut când Înaltpreasfinţia Sa păşea în sfântul locaş şi până la otpust, părintele Grigore făcea să se coboare cerul pe pământ prin vocea sa bine-cuvântată.
Povestea de viaţă a sfinţiei sale o ştiu doar din auzite. Niciodată nu a dorit să se destăinuiască înaintea unui reportofon sau camere de filmat. Povestea însă de foarte multe ori la agapele frăţeşti despre „Părintele său duhovnicesc“, vrednicul de pomenire Mitropolit Firmilian Marin, cel care l-a descoperit şi l-a aşezat în slujirea diaconală. A plecat de mic de a acasă, de „sărăcie“, spunea el. Personal, cred că a fost într-un permanent pelerinaj spre întâlnirea cu Dumnezeu. Şi nu şi-a aflat liniştea până ce nu a găsit acel ceva pe care-l căuta cu neastâmpăr. Într-un cuvânt, „slujirea lui Dumnezeu“ în viaţa personală, pe care aici, la Craiova, în Catedrala Mitropolitană, a ridicat-o pe cel mai înalt piedestal. În total, peste 65 de ani de binecuvântată slujire clericală, la cel mai înalt nivel, în ascultarea celor mai mari ierarhi ai Bisericii Oltene.
Legătura de suflet cu Mitropolitul Firmilian
De primii săi paşi spre Sfântul Altar îl legau cele mai puternice amintiri. A fost la început cântăreţ la strana Catedralei Mitropolitane din Craiova, cu câţiva ani înainte de reînfiinţarea Mitropoliei Olteniei. Povestea de multe ori cu multă emoţie că la alegerea noului mitropolit a mers în iţari până pe Dealul Patriarhiei. S-a dus direct la strană şi l-a rugat pe protopsaltul catedralei să-l lase şi pe el să cânte. Peste tot, feţe luminate. Preafericitul Părinte Justinian era în fruntea cinstitului sobor, alături de cei mai de seamă ierarhi ai Bisericii noastre din acele timpuri. Depăşindu-şi emoţia, tânărul psalt din Craiova s-a apropiat de strana bisericii, dar până să deschidă gura a fost dat la o parte. În vreme ce alţii s-ar fi pierdut cu firea, părintele Grigore s-a dus direct la uşa altarului. A căzut la picioarele patriarhului, i-a spus cine este şi de unde vine şi, cu lacrimi în ochi, l-a rugat „să-l lase şi pe el să cânte“. Patriarhul a încuviinţat, rugând mai întâi pe paraclisier să-i aşeze o rasă peste iţarii săi zdrenţuroşi. A început Sfânta Liturghie şi glasul părintelui parcă era rupt dintr-o altă galaxie. La final, vlădica Firmilian, de acum noul Mitropolit al Olteniei, l-a îmbrăţişat şi l-a încredinţat că vor fi împreună la Craiova. Şi aşa a şi fost. Peste două decenii, alături de „Părintele său“, vocea sa de aur a răsunat neobosită în toate locaşurile de închinare din Oltenia.
„În Biserică îţi va fi totdeauna bine!“
Comunismul l-a încercat greu. Securiştii au vrut să-l scoată din Biserică, promiţându-i o carieră de solist la Opera Română. Despre această întâmplare, părintele îşi aducea de fiecare dată aminte, scoţând de cub colbul vremii frumosul îndemn al Mitropolitului Firmilian. „Vei ajunge cu adevărat mare, căci Dumnezeu a pus întru tine darul Său. Dar nu uita, faţă de El trebuie să fii totdeauna dator. Cu vocea ta, Grigore, trebuie să slujeşti lui Dumnezeu şi nu oamenilor. Oamenii te vor da la o parte când nu o să mai poţi cânta. În Biserică îţi va fi totdeauna bine!“ A îngropat aceste sfaturi în cămara de taină a inimii sale. Le scotea de acolo la zile mari, probabil să ne înveţe pe noi, diaconii cei tineri, că slujirea noastră este numai şi numai pentru Dumnezeu. Că am fost unşi să împlinim cea mai frumoasă ascultare, să împodobim cu glasul cele rânduite spre sfinţirea şi binecuvântarea tuturor.
Pentru părintele Grigore Cârstea cuvintele de binecuvântare „vremea este a sluji Domnului“ s-au încărcat astăzi de veşnicie. Dumnezeu l-a aşezat în corul celor mai vrednici slujitori ai Săi şi cu siguranţă, astăzi, se roagă pentru noi din ceruri. Trecerea sa la cele veşnice este pe de o parte o mare pierdere pentru noi, cei care am rămas pe pământ. Este totodată un câştig, pentru că de acum numărul mijlocitorilor noştri sporeşte sus, în ceruri.
Dumnezeu să-i rânduiască sufletul întru veşnică şi neştearsă pomenire, laolaltă cu sfinţii şi cu drepţii Bisericii noastre Ortodoxe!