„Pilda Întoarcerii Fiului risipitor ne arată cât de mare este bucuria omului iertat”

Pilda evanghelică a Întoarcerii Fiului risipitor, lecturată la Sfânta Liturghie din Duminica a 34-a după Rusalii, a fost explicată de Preafericitul Părinte Daniel, ­Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură ­rostit în a doua duminică a Triodului, 3 martie 2024, în Paraclisul ­istoric „Sfântul Mare Mucenic ­Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a explicat că, în esență, Evanghelia duminicală ne arată că sufletul înviază prin pocăință din moartea spirituală cauzată de păcat.

Patriarhul României a afirmat că acest pasaj evanghelic (Luca 15, 11-32) ne prezintă o parabolă plină de înțelesuri duhovnicești: „Este una dintre cele mai frumoase pilde rostite de Mântuitorul Iisus Hristos, având un bogat conținut duhovnicesc. Această pildă este, de fapt, o icoană a Tainei Pocăinței, a mărturisirii și iertării păcatelor sau a împăcării omului cu Dumnezeu. Ea ne arată esența iubirii părintești, smerite și milostive a Tatălui ceresc pe care o descoperă Iisus Hristos”.

Părintele Patriarh Daniel a arătat în continuare că fiul mai tânăr din Evanghelia acestei duminici a dorit să facă experiența libertății prin îndepărtarea de casa părintească, cerând și primind partea sa de avere: „De aici vedem că Dumnezeu respectă libertatea omului, pe care nu îl ține în mod forțat alături de El. Evanghelia vrea să arate apoi că țara îndepărtată în care s-a dus acest fiu este o formă de exprimare a li­bertății ca înstrăinare și depărtare a omului de Dumnezeu. Este un ținut nedefinit, o țară a așa-zisei libertăți, în care omul se manifestă nu după cum gândește, ci mai ales după cum simte. Acest tânăr și-a risipit averea trăind în desfrânări, trăind mai mult la nivelul simțu­rilor decât înțelept și rațional”.

Vorbind despre situația neprevăzută și nefericită în care tânărul s-a regăsit după risipirea întregii sale averi, provocată de foametea din acel ținut, Preafericirea Sa a arătat că măsura la care a recurs pentru a supraviețui, aceea de a paște porci, reprezenta o activitate înjositoare pentru un iudeu, pentru care aceste animale erau considerate ca fiind necurate: „Acest tânăr care înainte era petrecăreț și risipitor a devenit acum flămând și sărac. Nici măcar roșcovele mâncate de porci nu erau la dispoziția lui. Această situație-limită a existenței sale biologice, provocată din exterior și pe neașteptate, a determinat o schimbare interioară a lui. Evanghelia spune că tânărul și-a venit în sine, sau, în altă traducere, că și-a venit în fire. Cu alte cuvinte, viața păcătoasă l-a scos din fire, cheltuind totul în mod irațional, pentru plăceri legate de simțuri, ajungând acum la limita existenței sale. Această schimbare a atitudinii sale este începutul pocăinței fiului risipitor. Pocăința îl aduce la o gândire mai smerită și mai realistă, motiv pentru care el a spus: «Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu». Această ridicare nu este doar una de ordin fizic sau spațial, ci este o ridicare dintr-o stare de păcătoșenie la una de îndreptare”.

Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat că întâmpinarea fiului risipitor de către tatăl său semnifică faptul că Dumnezeu cunoaște gândurile și intențiile omului păcătos când el dorește să revină la Părintele său, să își mărturisească păcatele și să ceară iertare: „Alergând, tatăl i-a ieșit în întâmpinare fiului, l-a sărutat și l-a îmbrățișat, pentru că i s-a făcut milă de el, deși acesta nu merita. Tatăl îl primește cu multă iubire părintească, smerită și milostivă, care este mai mare decât dreptatea sa. După dreptate, trebuia să îi ceară fiului socoteală cu privire la risipirea averii. Dar el nu îi face nici un reproș, ci doar îl primește cu bucurie. Pentru a manifesta bucuria recuperării fiului pierdut și mort sufletește, porun­cește slugilor să îi aducă haina cea dintâi, să îl îmbrace și să îi dea inel și încălțăminte, invitându-l apoi la masă, după ce a poruncit să fie junghiat vițelul cel îngrășat. Sfinții Părinți ai Bisericii au interpretat aceste gesturi ale tatălui în felul următor: haina cea dintâi amin­tește de haina botezului care, prin păcate, se murdărește și își pierde frumusețea, dar prin pocăință se reînnoiește. Astfel se vede legătura dintre botezul în apă și în Duh Sfânt și pocăință, care este botezul lacrimilor. Inelul înseamnă reînfierea acestui fiu înstrăinat și reintroducerea sa în iubirea tatălui, care seamănă cu un inel, fiind neîntreruptă, nediminuată și statornică. Aceasta este iubirea milostivă a lui Dumnezeu Tatăl care îl reînfiază pe fiul care se pocăiește. Încălțămintea din picioare este ajutorul dat, prin harul Duhului Sfânt, pentru a lupta împotriva ispitelor venite de la demoni și din patimi. Vițelul cel îngrășat este simbolul Sfintei Împărtășanii. Vedem astfel cum această pildă cuprinde treptele duhovnicești ale Tainei Pocăinței”.

„Iubirea milostivă a lui Dumnezeu este mai mare decât dreptatea Lui, iar El Se bucură de orice suflet care poate fi recuperat sau ridicat din starea de păcătoșenie și poate fi îndreptat în modul său de a gândi și de a viețui. Această Pildă a Întoarcerii Fiului risipitor a avut o importanță deosebită în viața Bisericii. De aceea, troparul fiului risipitor, numit «Brațele părintești», a devenit troparul tunderii în monahism în Biserica Ortodoxă. Pilda Întoarcerii Fiului risipitor ne arată cât de mare este iubirea milostivă a lui Dumnezeu și cât de mare este bucuria omului iertat. Ea este o lumină pentru întreaga perioadă a Postului când intensificăm po­căința și împărtă­șirea euharistică”, a concluzionat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.