Pleașa, locul în care se trăiește zilnic un Paște

Comunitatea din satul Pleașa, comuna Bucov, județul Prahova, păstorită de părintele paroh Marius Gheorghe, realizatorul emisiunii „Cuvânt pentru suflet” de la TRINITAS TV, este un loc în care își găsește deplina împlinire maxima: „Nu putem intra în cer dacă mai înainte nu a intrat cerul în noi”. Pentru că aici, de cinci ani, cerul este un „acasă” permanent pentru fiecare enoriaș. Tot ce respiră în această caldă și cuprinzătoare deschidere - viață, slujire, rânduială - stă sub semnul lucrării rugăciunii.

Cu ani în urmă aflam, cu oarecare rezerve, de la poetul portughez Fernando Pessoa, că noi, oamenii, în raport cu bolta albastră, nu ne putem realiza niciodată, deoarece suntem „două abisuri: un puț care se uită la cer!” Astăzi, realizez că, deși superbă, maxima lui Pessoa pălește, se anulează, în fața adevărului rostit de Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, care spune: „Biserica este cerul pământean în care Dumnezeu din cerul de sus locuieşte şi Se preumblă”. Lucrul acesta mi s-a confirmat la Pleașa, unde părintele Marius Gheorghe s-a așezat cu viața, rugăciunea și slujirea în rânduiala lui Dumnezeu, viețuind dimpreună cu enoria în cea mai sigură casă: Biserica. Adică inima lumii.

Minunea de pe Dealul frumos

Satul Pleașa se numea pe vremuri „Dealul frumos”, pentru că este așezat pe o superbă colină, care la ceasul vizitei noastre semăna cu o scuturare de aripi de înger. „Pentru mine este cel mai frumos sat din țară. Zona este cunoscută încă de pe vremea lui Mihai Viteazul, care a pierdut o bătălie la Bucov”, ne spune părintele Marius Gheorghe, care slujește aici de cinci ani, nădăjduind să ducă la bun sfârșit ceea ce Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a încre­dințat, după cum ne mărturisește. A fost hirotonit în 2017 pe seama acestei parohii, a cărei comunitate este formată din oameni deosebit de harnici, filantropi, cu suflete calde. „Când am venit aici, m-a impresionat legătura care există între Biserică și autoritatea locală, reprezentată de primarul Ion Savu, un foarte bun credincios, care a ridicat trei biserici și are de gând să mai înceapă una, în satul Colonie Pleașa, unde nu a existat niciodată vreun altar, și de viceprimarul Nicolae Nicolescu. Lucrările la noul lăcaş, care are hramurile «Intrarea în biserică a Maicii Domnului» și «Sfinții Împărați Constantin și Elena», au început în 2013, pe vremea părintelui Mihai Neagu. Aici a existat o biserică zidită în 1976 și sfințită în 1984, ridicată pe o capelă improvizată de către preotul Victor Mănguță, care a slujit în ea 59 de ani. Acolo am slujit și eu prima Sfântă Liturghie. Pentru că vremurile fuseseră dificile, biserica s-a ridicat cu ce s-a putut, iar în timp s-a degradat iremediabil, motiv pentru care a trebuit, cu strângere de inimă, să o demolăm. În 2017, lucrările la noul așezământ au fost sistate. Mi-am dat seama că fusesem rânduit de Dumnezeu în acest loc pentru a ridica, pe lângă sfântul lăcaş, și o biserică în sufletul credin­cioșilor, avându-l ca model pe Părintele Patriarh Daniel care, în timp ce zidește Catedrala Națio­nală, «construiește», metaforic vorbind, și o echipă de oameni cu inimă bună. Mă refer la voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, pentru că Biserica nu este doar o instituție de zid, ci o construcție alcătuită din sufletele tuturor celor botezați în numele Prea­sfintei Treimi. Și, atunci, pentru a putea conștien­tiza importanța ei, a fost necesar să construim și noi o biserică în inimile credin­cioșilor”, ne mărturisește părintele Gheorghe.

În 2018 a fost redeschis șantierul și urmează ca în scurt timp noul lăcaş să fie sfințit. Tot ceea ce s-a realizat aici (lumânărar, altarul de vară, ridicat chiar pe locul în care s-a aflat vechea biserică, și care va fi și agheasmatar, gardul etc.) este rodul muncii comunității și al credin­cioșilor din afara ei care vin la Pleașa, „nu pentru mine, ci să-L întâlnească pe Dumnezeu”, cum ne spune părintele paroh.

În echipa care lucrează la biserică se află și doi indieni. Unul dintre ei ar vrea să-și aducă și familia în România. Ei sunt impresionați de slujbele ortodoxe, semn că, deși nu cunosc limba, harul lui Dumnezeu le atinge inimile. Când a trebuit să se cumpere policandrele, un credincios s-a oferit să le procure din Ucraina. În ziua în care acestea au ajuns la Pleașa, noaptea a început războiul. „Lucrarea lui Dumnezeu este și mai interesantă, pentru că familia de ucraineni care a mijlocit achiziționarea policandrelor, prin grija lui Dumnezeu, a ajuns în România. Iar noi, cu sprijinul unor rude și prieteni din zonă, am mai primit încă șase familii de refu­giați, pe care i-am cazat într-un imobil”, ne mai spune părintele Gheorghe.

Aducând vestea cea bună

De mai bine de un an, prin bunăvoința primarului, slujbele se țin într-un paraclis amenajat în căminul cultural. „Când am fost instalat aici, le-am spus credincioșilor că nu am venit să-mi slujească, ci eu să-i slujesc pe ei. Membrii Consiliului parohial și comitetul de femei mi-au mărturisit că după plecarea părintelui dinaintea mea s-au rugat ca Dumnezeu să le trimită un preot bun. Și lucrul acesta m-a înspăimântat. Pentru că nu știam dacă sunt vrednic de rugăciunea lor. De aceea mă tot întreb: «Doamne, cine sunt eu?» Și tot eu îmi răspund: «O slugă nevrednică, care nu face nimic din ceea ce ar trebui să facă»”, mărturisește părintele paroh.

Părintele și-a dat seama că enoriașii aveau nevoie de repere actuale. Că este nevoie ca preotul să iasă înaintea credincioșilor, nu să aștepte ca ei să-l caute. „Vremurile sunt dificile, sunt foarte multe priorități pe care oamenii le găsesc în viața aceasta și pierd din vedere lucrurile esențiale. În ziua hirotoniei, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, m-a îndemnat să caut să aduc vestea cea bună în inimile tuturor, pentru că binele trebuie să fie cunoscut de toți. Și chiar dacă lumea aceasta este cum este, cea mai mare bucurie a ei rămâne Sfânta Liturghie. Și de atunci am căutat, prin cateheze, să le explic oamenilor importanța Dumnezeieștii Liturghii, să-i conștientizez de valoarea sfintelor slujbe, să le spun că în Biserică nu există superstiții sau formalism, ci o bună rânduială; că tot ce slujim are un fundament teologic; că până și cădirea și pașii pe care îi facem în sfântul lăcaş în timpul slujbelor au o importanță anume. Am început să lucrez mai întâi cu copiii! Pentru că, aducându-i la biserică, ei îi vor aduce la rândul lor și pe ceilalți din familie. Rezultatul? Biserica noastră este plină la fiecare Sfântă Liturghie, trei tineri sunt elevi seminariști, doi sunt absolvenți de master în Teologie, un altul este student la Teologie, iar acum avem un cor format din 10 copii, de care se ocupă cântărețul bisericii, Ionuț Ghiță”, ne spune părintele.

Chemarea la slujire

Rugăciunea și smerenia au marcat chemarea către preoție a părintelui Marius Gheorghe. S-a apropiat de Dumnezeu în copilărie, când nu lipsea de la Liturghie și-i plăcea să cânte la strană. A urmat însă facultatea de jurnalism și vreo cinci ani a lucrat în presa locală prahoveană, apoi în domeniul bancar, fiind chiar director de agenție. Dumnezeu avea să-l cheme însă în Biserică. Dorința de a urma o facultate de teologie a venit pentru că simțea nevoia de a afla mai multe lucruri despre credință. Dar nu s-a gândit nici măcar o clipă că El îl va învrednici cu darul preoției. Faptul că astăzi Îi este slujitor spune că i se datorează lucrării Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. „Soția mea a visat mănăstirea sfântului fără să o fi văzut vreodată. Treceam printr-o perioadă dificilă, pentru că ne doream un copil și el nu mai venea. În urma visului, la îndemnul duhovnicului, am hotărât să mergem în Eghina. De patru ori ne-am programat călătoria și tot de atâtea ori ni s-a stricat mașina! Am pornit a cincea oară cu o mașină închiriată și pronia lui Dumnezeu a făcut ca înainte cu o seară să ajungem în insulă, la Mănăstirea Kato Xenia, unde se află Brâul Maicii Domnului, soția mea să simtă că purta în pântece un copil! Când am ajuns la Sfântul Nectarie, am plâns de bucurie, cum nu o făcuserăm niciodată, și i-am făgăduit că voi face ce va îngădui Dumnezeu cu mine. Apoi lucrurile s-au așezat. Am ieșit din domeniul bancar, spre surprinderea multora. M-am înscris la un master de comunicare și comuniune în spațiul eclesial ortodox la Facultatea de Teologie Ortodoxă «Justinian Patriarhul» din București, gândindu-mă că astfel îmbin cunoș­tin­țele jurnalistice cu cele teologice. Am fost după aceea selectat în frumoasa familie a TRINITAS TV, unde am lucrat mai întâi la știri, apoi am devenit realizatorul emisiunii «Cuvânt pentru suflet». Dumnezeu mi-a lăsat libertatea de a alege. În ziua în care am acceptat postul de la TRINITAS TV, mi s-a oferit funcția de director de agenție bancară, cu un salariu de vreo cinci ori mai mare. M-am sfătuit cu soția mea, Grațiela, care mi-a spus să fac ce-mi spune inima. Și inima mea spunea TRINITAS TV. Apoi Dumnezeu ne-a dăruit și trei copii, Nectaria-Maria, Eva-Teodora, Timotei-Alexandru, și harul preoției!”, ne spune părintele.

Vorbirea cu Dumnezeu

„Rugăciunea face pe om Biserică a lui Dumnezeu, dar şi preot al Lui, căci şi Hristos însuşi Se află în sufletul care se roagă împreună cu Duhul Sfânt, care Se roagă cu suspine negrăite în noi, sau Se întipăreşte în eul nostru în rugăciune, pentru că biserica nu este numai locul unde se roagă omul, ci şi locul unde Se află Hristos”, spunea părintele Dumitru Stăniloae. Pentru preotul Gheorghe, „rugăciunea este respirația duhovnicească a sufletului. Așa cum credința fără fapte este moartă, la fel și rugăciunea. Când iubești pe cineva, dorești să vorbești cu el. Să-l vezi. Să-l întâlnești. Să-l auzi tot timpul. Cum ai putea atunci să-L iubești pe Dumnezeu dacă nu vorbești cu El? Fiindcă rugăciunea este o convorbire permanentă cu Creatorul. Și facem acest lucru în primul rând în inima noastră. Dar această rugăciune trebuie împlinită în Biserică. Nu poți spune că ai un Dumnezeu al tău, pe care Îl păstrezi în suflet, dacă nu vii la Liturghie. Este ca atunci când, știind că în atmosferă este apă, și îți este sete, mergi totuși la izvor să ți-o potolești. Deși Dumnezeu este pretutindeni, harul Lui poate fi luat numai de la izvorul ce se revarsă în timpul Dumnezeieștii Liturghii. Rugăciunea nu trebuie lăsată singură. Trebuie urmată de fapte. Vorbim cu Dumnezeu, dar trebuie să-L și iubim. Iar iubirea se arată prin fapte. Iubirea înseamnă jertfă; iubirea înseamnă să-ți calci propriile plăceri și să cauți la bucuria celui de lângă tine”.

Din această bucurie și dragoste față de rugăciune au luat naștere și campaniile desfășu­rate în parohie: „«Masa bucuriei», prin care oferim hrană caldă persoanelor nevoiașe, în fiecare sâmbătă, uneori și duminica, și tuturor copiilor care participă la slujbă; campania de ziua copilului, când organizăm concerte, activități recreative și oferim daruri; campaniile «Donează un ghiozdan unui copil sărac», «Prevenție și educație pentru sănătate», «Concert de Crăciun», «Donează sânge, salvează o viață», «Pedalând spre fericire», «Pedalăm pentru aproapele», «Împreună descoperim meserii noi», «Zâmbet de copil», «Donează o tabletă unui copil sărac», «Dar din dar se face rai», «Marea pentru toți» - în cadrul cărora am oferit biciclete, tablete și calculatoare, alimente, medicamente familiilor nevoiașe, bătrânilor bolnavi, familiilor cu mulți copii, am organizat tabere la munte și la mare, am donat sânge și multe altele. Caut să fiu aproape de oameni, să-i pun în contact, să mijlocesc între cei care au nevoie și cei care pot oferi. Pentru că la Judecată nu vom da socoteală doar pentru faptele rele pe care le-am făcut, ci și pentru cele bune pe care puteam să le facem și nu le-am făcut, căci, în final, suntem ceea ce lăsăm în urmă”, conchide părintele Marius Gheorghe.

„Biserica este laboratorul învierii”, spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul. Și lucrul acesta se simte din plin la Pleașa unde, în fiecare clipă, în fiecare zi, se trăiește un Paște.