Plimbare printre zece mii de specii de plante

Când vii din București, atmosfera din Cluj e foarte diferită, la propriu și la figurat. Aerul e mai curat, oamenii mai calmi, nu ridică nimeni vocea, traficul e fluent, nu se claxonează, e liniște. Toate acestea sunt valabile în centru, dar cu atât mai mult pe dealurile din jur, care, de când orașul prosperă, s-au umplut de vile. Undeva în sudul acestei urbe, aproape nebănuită dacă nu știi unde este, se află Grădina Botanică „Alexandru Borza”, a Universității „Babeș-Bolyai”, 14 hectare de paradis, care sărbătorește 100 de ani de când a fost deschisă publicului.

Gazdă și ghid ne-a fost biolog prof. dr. Liliana Jarda, care în primul rând ne-a vorbit despre creatorul acestui loc mirific, Alexandru Borza, botanist, întemeietorul geobotanicii din România, unul dintre primii specialiști europeni cu cercetări sistematice în etnobotanică, autor al unor opere de popularizare a științei, membru post-mortem al Academiei Române.

Grădina este clasificată drept monument istoric și conține peste 10.000 de specii de plante din toate colțurile lumii, fiind structurată pe cinci sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic și medicinal. Printre atracțiile ei se numără grădina japoneză, cu un pârâu și o căsuță în stil nipon, Grădina romană, cu vestigii arheologice din colonia Napoca, printre care și o statuie a lui Ceres, zeița cerealelor și a pâinii, alături de plante cultivate care domină agricultura contemporană românească.

Alcătuirea ei a durat șase ani și a inclus, între altele, construcția serelor și amenajări hidrotehnice incluzând un turn de apă care azi are doar rol de reper simbolic, funcțiile lui fiind preluate de rețeaua urbană de apă, și în care, firește, ne-am urcat și noi, parcurgând cele 80 de trepte. De sus se poate vedea mai bine întinderea și splendoarea grădinii.

În sectorul ornamental, cel de la intrare, primăvara cresc lalelele - anul acesta au fost peste 200 de soiuri, trebuie să fi fost ca-n Olanda, musai să mergem la anul! Trandafiri, narcise, zambile completează gama florală.

În sectorul fitogeografic e grădina mexicană, cu cactuși înalți, dar și plante africane, care în sezonul rece sunt mutate în sera din spatele lor. Așadar, toamna și primăvara e serios de lucru aici.

Urmează plantele din America de Nord, inclusiv un castan, iriși și prima specie de magnolie aclimatizată pe continentul european.

Pentru grădina japoneză, Borza a fost personal în Țara Soarelui Răsare și a adus planurile de acolo, dar și plante orientale. Spațiul a rămas neschimbat de la înființarea lui.

Schimburi cu 400 de alte grădini botanice

Drumurile prin Grădina Botanică din Cluj alternează cu alei largi cu cărări înguste și umbroase, plus scări care urcă ori coboară. Prin mijloc trece Pârâul Țiganilor, administrația grădinii a avut inspirația să-i lase malurile în sălbăticia lor naturală și astfel funcționează ca un cordon de umbră, răcoare și verdeață. Peste tot se aude cântecul vesel al numeroaselor specii de păsări.

În zona romană atrag privirile lanternele de piatră ale căror planuri au fost de asemenea aduse de fondator și care au fost realizate la o școală de sculptură din Zlatna care acum nu mai există.

Inițial, lacul grădinii era natural și la un moment dat a secat. După 1930 s-a făcut rost de fonduri și s-a putut betona fundul lacului.

Se colaborează oare cu alte grădini botanice? O, da, și-ncă cum! Cea clujeană are schimburi de semințe, de butași și chiar de plăntuțe cu aproape 400 de surate din întreaga lume!, ne spune gazda noastră.

Vara, sera în care se adăpostesc iarna cactușii se transformă în spațiu expozițional: bonsai, plante insectivore („carnivore”, cum li se spune în filmele de groază), fluturi. Anul acesta, cu prilejul centenarului, erau programate o serie de evenimente speciale.

Cea mai nouă zonă a grădinii, înființată în 2007-2008, este dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere. Nu doar că numele plantelor sunt scrise în relief și în Braille, dar e vorba de plante aromatice, pe care le pot mirosi și au voie să le pipăie. O inițiativă minunată!

În total, cu cercetători, biologi și muncitori, personalul grădinii numără 48 de persoane. S-au elaborat numeroase studii pe baza activităților de aici și sunt zone, în sere, unde nu e permis accesul publicului pentru că se fac cercetări care impun protecție.

Pentru că Liliana Jarda ne-a spus că unii colegi fac și muncă de teren, am fost curios: se mai descoperă și azi plante noi? Da, plus unele despre care se credea că nu mai există! În 2014, de pildă, în Munții Rodnei s-a redescoperit o specie de Saussurea Porcii, o floare de culoare albastră colectată ultima dată în anul 1902 de botanistul şi academicianul Florian Porcius.

Vin și studenți de la Geologie și Biologie să dea o mână de ajutor, în voluntariat sau pentru practică. De altfel, în clădirea Institutului Botanic sunt și săli de curs, unde au loc diverse ore de laborator.

Un sfert de milion de vizitatori anual

Drumul spre sere trece prin sectorul fitogeografic, cu câteva stâncării cu plante din Caucaz, Himalaya, Balcani și zona mediteraneeană.

Când am intrat în serele construite în anii 1960, cu o suprafață de 2.000 mp, pentru că cele inițiale nu mai erau suficiente, am făcut „Uau!” dând cu ochii în primul rând de nuferii de Amazon, existenți aici, pentru prima dată în România, încă din 1930, ale căror frunze pot atinge doi metri diametru, suportând o greutate de 34 de kilograme!

Dar nu sunt singurele plante fascinante de aici - de pildă, am putut vedea una „carnivoră” care are atârnate câteva „rezervoare” cu echivalentul lichidului gastric, în care insectele sunt atrase de parfumul nectarului secretat, alunecă, cad și sunt digerate lent - brrr! Nu mai vorbesc despre arborele de cacao, portocali și lămâi, papirusul (care are tulpina goală), trestia de zahăr, superbele anthurium, mangrove, copacul de mango, orhideea de vanilie, orhideea „papucul-doamnei”, care se găsește în natură și în România, fiind specie protejată. Am mai văzut aici ficuși, măslini, palmierul european, dafinul, cactuși, ferigi și alte plante australiene, arborele de cafea, planta de piper (care furnizează patru feluri diferite, în funcție de momentul recoltării: piper alb, negru, roșu sau verde), iar o specie de cală ne-a uimit cu frunzele sale enorme.

Cât de vizitată e grădina? „Foarte vizitată în ultimii ani, am depășit 250.000 de vizitatori anual”. E și normal, cu atâtea minunății, precum, în sera de jos, nufărul de la Băile 1 Mai, drețele, aflat în conservare doar aici și într-un bazin al Universității din Oradea, întrucât necesită o temperatură de 29-30 de grade și foarte multă grijă.

Cum am remarcat că, în spatele junglei de plante, pereții serelor sunt cam coșcoviți (deh!, spiritul scormonitor al jurnalistului), am întrebat-o pe gazda noastră dacă n-ar fi cazul de o renovare. Ei, bine, nu despre bani e vorba, Universitatea oferă grădinii tot ce are nevoie, ci despre... aprobări. Mai exact, este implicată calitatea de patrimoniu, care nu poate fi schimbată, nici măcar în beneficiul lui, decât cu mare dificultate.

În luxurianta seră a palmierilor, vedeta este unul de 140 de ani (primit cadou de Alexandru Borza, pe când avea doar 40 de anișori), care a ajuns la acoperișul de sticlă și nu mai are loc să crească, drept care există un proiect prin care să se adauge special pentru el un dom, tot de sticlă. Se așteaptă, ați ghicit, aprobările necesare.

Experiența vizitării acestei sere e formidabilă. Aproape că te aștepți să apară de undeva din palmieri o maimuță sau măcar un papagal!

O specie de filodendron, monstera deliciosa, își datorează numele faptului că face un fruct în formă de știulete care, atunci când este galben, e bun de mâncat. Iar o specie de ferigă australiană e încadrată la fosile vii: resturi carbonizate ale unei plante identice s-au găsit în depozitele de oase cu dinozauri! Cu ocazia asta, aflăm că datarea cu Carbon 14 e depășită, acum se fac analize moleculare și genetice.

Mai admirăm un ficus lyrata, botezat după forma de liră a frunzelor, apoi ieșim din nou afară, vorbind despre grădinile botanice din România: sunt 9 universitare, reunite în AGBR (Asociația Grădinilor Botanice din România), dar apar tot mai multe private, chiar dacă mai modeste ca dimensiuni și varietate, plus parcuri dendrologice.

Plante în slujba latinității limbii române

Alexandru Borza a creat și o zonă care să fie un argument suplimentar pentru latinitatea limbii române! Sunt aici plante a căror denumire populară „rimează” cu cea latină, precum pinul negru - pinus nigra, teiul - tilia, buxus - buxus, allium - ai, secale cereale - secara.

Flora și vegetația României sunt și ele bogat reprezentate, de la Cazanele Dunării, Banat, Moldova, Oltenia, până la dunele maritime ale Mării Negre, Podișul Transilvan și Munții Carpați, inclusiv flora de sărătură de la Turda, plante care, paradoxal, iubesc sarea. În fiecare an se împrăștie în jurul lor saci de sare, care „ard” orice alte ierburi ori plante.

Iarba din această zonă nu este cosită, întrucât de aici se culeg seminţe pentru schimburile amintite cu celelalte grădini botanice.

Există aici și „poteci tematice”, de exemplu una cu plante endemice (care cresc doar într-o anumită zonă), de pildă brândușele de toamnă sau garofița Pietrei Craiului.

În sectorul sistematic, plantele sunt organizate pe familii, începând cu ferigi și conifere. Unii dintre copaci sunt mai bătrâni decât grădina, se aflau aici dinainte, parcă așteptând să-i ia cineva în seamă. Un frasin are peste 150 de ani, dar nu e veteranul locului - puțin mai încolo se află un plop de două ori centenar.

Un copac nu e doar copacul, ci un mic habitat de insecte, păsări, mușchi, licheni. E locul să spunem că nu doar pârâul, ci și relieful variat constituie un avantaj al grădinii. Inițial, a existat și un mic baraj, de unde, cu o pompă, se urca apa în turn, care acum funcționează doar pe post de belvedere.

Dincolo de el este sectorul economic: plante medicinale, furajere, leguminoase, pomi fructiferi, zonă în care, copleșiți de tot ce-am văzut, n-am mai intrat. De data asta!

Am trecut în schimb pe lângă arborii de ginkgo biloba, plantă dioică (are exemplare bărbătești și altele femeiești), pe lângă balta cu iriși galbeni și chiparoșii de baltă, cu rădăcinile lor care ies din pământ, și am ajuns la capătul sectorului, unde am găsit floarea-soarelui și coada-șoricelului. Știați că sunt din aceeași familie!?

În această oază din Cluj nu zboară doar păsări, fluturi și alte insecte, ci și, țineți-vă bine, nouă specii de lilieci din cele 20 existente în România! N-au peșteri, dar folosesc scorburi și podurile clădirilor vechi.

Deși nu atât de spectaculos ca grădina în sine, Muzeul Botanic nu este cu nimic mai prejos. Între altele, colecția de plante medicinale și droguri farmaceutice, prin cele peste 800 de exponate, este cea mai mare din țară. De altfel, muzeul are în total nu mai puțin de 7.000 de exponate, inclusiv secțiuni prin esențe lemnoase, plus fructe și semințe de palmieri (una poate să ajungă la 18 kg!), alge, mușchi, licheni și câte altele.

În aceeași clădire se află herbarul, unul dintre cele mai mari din Europa, peste 700.000 de plante presate, dintre care unele foarte vechi.

Am părăsit cu regret Grădina Botanică „Alexandru Borza”, întâlnindu-ne în poartă cu un val de vizitatori, nu înainte de a arunca acestui minunat colț de natură o ultimă privire. Până la vizita viitoare, desigur.