Pocăinţa - o binefacere pentru individ şi pentru societate

Evanghelia Duminicii a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu)

Luca 19, 1-10 În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi iată un om bogat, cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi, căuta să vadă cine este Iisus; dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, l-a văzut şi a zis către el: Zaheu, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Şi el, grăbindu-se, s-a coborât şi L-a primit cu bucurie. Când au văzut aceasta, toţi cârteau şi ziceau: a intrat să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în faţa Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române În Sfânta Evanghelie care se citeşte la Liturghia din Duminica a XXXII-a după Rusalii vedem cum schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, atunci când din lacom devine milostiv, arătând pocăinţă şi fapte de pocăinţă, cu efect personal, familial şi social. Pacea, bucuria şi fericirea nu se dobândesc doar prin acumulare de bunuri materiale Zaheu vameşul este singurul bogat, dintre cei prezentaţi de Sfântul Evanghelist Luca, care se mântuieşte, chiar dacă înainte de întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos era preocupat doar de îmbogăţire, asuprind mulţi oameni şi răpind avutul lor. În vremea Mântuitorului, vameşii, adică acei oameni desemnaţi de regimul roman de ocupaţie să adune taxele pentru Imperiu, erau în general dornici de îmbogăţire, colectând cu lăcomie de la populaţie mai multe biruri decât se cuvenea ori decât permitea legea. Unul din aceştia, Zaheu, mai-marele vameşilor din Ierihon şi împrejurimi, era un om urât de popor pentru lăcomia lui şi invidiat pentru bogăţia pe care o adunase. El se îmbogăţise repede, dar în mod necinstit sau nedrept. La un moment dat însă, în viaţa vameşului Zaheu s-a trezit un dor de schimbare. El şi-a dat seama că nu era atât de fericit pe cât spera să fie când luase hotărârea de a aduna multe averi, indiferent de mijloace. Bogăţiile adunate de el nu-l mulţumeau sufleteşte. Simţea că omul este mai mult decât materie, că pacea, bucuria şi fericirea nu vin numai din acumulare de bunuri materiale în jurul omului, ci, mai ales, prin sporirea bunătăţii spirituale din interiorul omului, din sufletul său. Astfel, în sufletul lacom şi nedrept al lui Zaheu vameşul apare o dorinţă de schimbare. De aceea, el, un om bogat, dar mic de statură, se urcă într-un dud, pentru a reuşi să-L vadă pe Iisus din Nazaret Cel ce schimbase vieţile atâtor oameni. Deşi fapta lui Zaheu ar părea, mai degrabă, inspirată de curiozitate, totuşi, în adâncul său, acesta simţea şi credea că Mântuitorul Iisus Hristos poate să-l elibereze de patima lăcomiei de averi şi să-i dăruiască o nouă cale vieţii sale, calea mântuirii. Dovada că Zaheu era mânat de o căutare sinceră şi de o tainică dorinţă de schimbare a vieţii constă tocmai în faptul că Mântuitorul Hristos, cunoscătorul sufletelor oamenilor, din mare mulţime de oameni, l-a chemat numai pe el pe nume şi i-a spus că doreşte să fie primit în casa lui. Mântuitorul Iisus Hristos nu judecă pe nimeni în mod pripit, după aparenţe, cum face opinia publică superficială Drumul pe care îl deschide Iisus este calea mântuirii. Cine-L caută şi-L întâlneşte pe El simte cum Dumnezeu îi schimbă viaţa. Hristos oferă întotdeauna o nouă şansă celor care Îl caută şi le răspunde acestora într-un mod foarte adesea nou, surprinzător şi neaşteptat. Aşa s-a întâmplat cu Zaheu, mai-marele vameşilor, un om bogat, lacom şi mândru, un om nedrept şi asupritor al semenilor săi. Trecând prin Ierihon, Mântuitorul Hristos este atent la mulţimea care îi iese în cale, îi vede nu numai pe cei de aproape sau pe cei din faţa Lui, ci şi pe cei de departe sau de pe marginea drumului. Privind spre Zaheu, Mântuitorul Iisus Hristos nu a văzut în el doar un om mic de statură şi un curios urcat într-un pom, ci şi un suflet în căutare şi dornic de schimbare spirituală. De aceea, Iisus i-a spus: "Zaheu, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta". O invitaţie neaşteptată adresată unui vameş, spre mirarea tuturor celor care-l cunoşteau pe Zaheu ca fiind un om rău şi lacom. Aşadar, Mântuitorul Hristos exprimă în văzul şi auzul tuturor dorinţa Sa de-a intra în casa cuiva care n-ar fi îndrăznit niciodată să-I adreseze o astfel de invitaţie. Prin urmare, Evanghelia ne spune că această atitudine a lui Iisus a provocat imediat mirare şi murmur în mulţime. Cum am spune astăzi, opinia publică a reacţionat negativ la gestul neaşteptat al Mântuitorului Iisus Hristos. Poate că toţi cei care cunoşteau faptele rele ale vameşului Zaheu erau îndreptăţiţi să se mire că Iisus "a intrat să găzduiască la un păcătos". Totuşi, Mântuitorul Iisus Hristos nu judecă pe oameni ca şi opinia publică, pentru că El a venit în lume să-i ajute pe oameni înainte de a-i judeca, a venit să-i vindece de patimi şi să-i ridice din păcate, după cum spune El Însuşi: "n-am venit să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea" (cf. Ioan 12, 47). Bunătatea lui Hristos a pătruns dincolo de răutatea lui Zaheu Evanghelia ne arată, în continuare, cum şi-a înnoit sufletul Zaheu vameşul, după ce Mântuitorul Hristos a intrat în casa lui. Vedem că acest vameş lacom devine darnic, se schimbă radical, dar nu pentru că a fost mustrat cu asprime, ci pentru că a fost onorat cu o cinste neaşteptată. Prezenţa lui Iisus în casa sa l-a copleşit. De ce? Pentru că i s-a acordat o onoare sau o preţuire pe care ştia că nu o merită. Hristos l-a cinstit pe un păcătos care nu merita cinstire din partea oamenilor, întrucât era necinstit în relaţiile cu ei. Totuşi, milostivirea sau copleşitoarea bunătate a lui Hristos a pătruns atât de puternic dincolo de întunericul sau răutatea păcatului lăcomiei care stăpânea sufletul acestui vameş, încât a răscolit în el dramul de bunătate care-i mai rămăsese şi a reaprins în el cărbunele omeniei, acoperit de cenuşa şi zgura păcatului. Când acest aproape stins cărbune al bunătăţii a fost aprins de focul iubirii milostive şi salvatoare a lui Hristos, din el a ţâşnit lumina unei vieţi noi pentru Zaheu: "iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc împătrit". Tăciunele aproape stins din cauza lăcomiei a devenit îndată torţă înflăcărată de dărnicie! Vedem aici marea înţelepciune a Mântuitorului Iisus Hristos sau dumnezeiasca Lui bunătate de Mare Duhovnic, singurul duhovnic desăvârşit, Care vindecă şi eliberează sufletele păcătoşilor, recuperează pe cel pierdut, eliberează pe cel împătimit şi ridică pe cel căzut. Zaheu, lacomul şi zgârcitul, devine milostiv, deoarece a căutat şi a întâlnit milostivirea nesfârşită a lui Dumnezeu. Omul rău a devenit om bun, pentru că s-a întâlnit cu bunătatea lui Dumnezeu. Omul nemilos a devenit om milostiv faţă de săraci, pentru că s-a întâlnit cu Dumnezeu Preamilostivul. Văzând această schimbare în viaţa lui Zaheu, Mântuitorul Hristos a cuprins în această stare nouă de viaţă şi familia acestuia, arătând astfel cum o familie poate fi părtaşă la binecuvântarea lui Dumnezeu dăruită unui membru al acesteia. "Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el (Zaheu) este fiul lui Avraam." De ce a mai adăugat, oare, Mântuitorul şi cuvintele: "pentru că şi el este fiul lui Avraam"? Nu era suficient să spună: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia"? Aceste cuvinte ale Mântuitorului ne descoperă explicaţia autoinvitării Sale în casa lui Zaheu. A fi numit fiul lui Avraam înseamnă a avea credinţă. Aşadar, în ciuda păcătoşeniei sale, când Zaheu s-a căţărat în dud (sicomor), el a urcat acolo având credinţa că Iisus îl poate ierta şi îi poate schimba viaţa. Această credinţă, pe care numai Dumnezeu-Omul a putut-o citi în adâncul sufletului lui Zaheu, ca fiind o deschidere a acestuia pentru o relaţie nouă, sfântă, a lui cu Dumnezeu, a atras atenţia Mântuitorului Hristos. Aşadar, întrucât harul lui Iisus Hristos a atins tainic mai întâi sufletul lui Zaheu, a dorit apoi Hristos să intre şi în casa lui Zaheu, pentru a împlini şi proclama mântuirea şi vindecarea sufletului acestuia. Bunătatea milostivă a lui Dumnezeu eliberează pe oameni de lăcomie În Evanghelia din "Duminica lui Zaheu" vedem că Dumnezeu schimbă inimile oamenilor, nu atât prin pedepse, boală, necazuri ori mustrări, cât mai ales printr-o copleşitoare bunătate care se arată oamenilor păcătoşi, adesea, în mod neaşteptat şi nemeritat. Însă milostivirea şi bunătatea lui Dumnezeu se arată foarte adesea peste cei mai mari păcătoşi, nu doar pentru convertirea acestora, ci şi ca un îndemn pentru toţi oamenii, care trebuie să devină cât mai buni, mai milostivi, să caute asemănarea cu Dumnezeu Multmilostivul. Pe de altă parte, pocăinţa care se arată prin schimbarea spirituală a lui Zaheu vameşul nu este o pocăinţă care se manifestă doar ca regret pentru relele săvârşite, ci şi o schimbare în bine a modului de a gândi, de a simţi şi de a făptui. Nici Hristos Domnul nu l-a mustrat pe Zaheu, nici Zaheu nu a mai rostit cuvinte de pocăinţă sau cerere de iertare, ci, copleşit de iubirea milostivă a lui Iisus, păcătosul a trecut direct la faptele pocăinţei şi ale îndreptării, adică la faptele bune pe care le săvârşeşte cineva când îşi schimbă viaţa în bine şi dobândeşte un suflet bun. Pocăinţa individuală a lui Zaheu devine o binefacere şi o binecuvântare nu numai pentru sine, ci şi pentru toată casa lui şi pentru comunitate sau societate. Casa lăcomiei în care s-au adunat averi nemeritate şi necinstite, bazate pe nedreptate, răpire şi umilire, devine acum casă a milosteniei şi dărniciei faţă de săraci, dar şi a reparaţiei morale şi a restabilirii dreptăţii pentru cei nedreptăţiţi şi umiliţi de vameşii lacomi şi neomenoşi ai lui Zaheu mai-marele vameşilor. Deci, atât patima lăcomiei, cât şi vindecarea ei prin pocăinţă nu sunt niciodată numai o problemă personală, ci şi una socială. Din episodul întâlnirii Mântuitorului Hristos cu vameşul Zaheu învăţăm şi noi că putem să ne schimbăm viaţa în bine din proprie iniţiativă, nu aşteptând să fim pedepsiţi, nici certaţi cu boală, cu suferinţă ori cu mustrări, ci cugetând la multa bunătate a lui Dumnezeu şi la dorinţa Lui de a intra în casa sufletului nostru. Cum şi când ne putem noi schimba în bine? În foarte multe chipuri şi în orice moment. De pildă, când vedem un om mai credincios decât noi, să nu-l invidiem, ci să ne hotărâm să avem şi noi credinţă mai puternică; când vedem un om mai harnic şi mai darnic decât noi, să ne hotărâm să fim şi noi mai harnici şi mai darnici; când vedem că un om are o viaţă mai curată decât noi, că trăieşte în sfinţenie, să ne hotărâm să ne curăţim şi noi viaţa de păcate. Făcând aşa, auzim şi noi cum răsună tainic în sufletele noastre cuvintele lui Hristos-Domnul: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta este fiul credinţei"! Iisus Mântuitorul ne caută necontenit pe fiecare dintre noi, ca şi noi să-L căutăm pe El, Izvorul vieţii fericite Evanghelia acestei duminici este plină de învăţături duhovniceşti, iar concluzia ei, exprimată prin cuvintele Mântuitorului: "Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut", este un motiv de nădejde şi încurajare pentru noi toţi. Orice om care rămâne în păcat este un om pierdut, dacă nu se pocăieşte. Pocăinţa, însă, înseamnă o schimbare a vieţii, o trecere de pe calea pierzării pe drumul mântuirii, de la fapte rele la fapte bune. Evanghelia de astăzi ne arată cum un mare păcătos s-a pocăit sau convertit numai pentru că i s-a arătat o bunătate sau o cinste nemeritată. Ea ne ajută să înţelegem că multa blândeţe şi multa bunătate a lui Dumnezeu sunt un îndemn tainic la pocăinţă, la schimbare în bine. Mulţi oameni, deşi mai păcătoşi decât alţii, primesc multe daruri de la Dumnezeu. Deşi sunt răi, totuşi le merge bine, iar unii se întreabă: cum de le merge bine acestor oameni atât de răi sau de lacomi? Răspunsul poate fi că Mântuitorul Iisus Hristos aşteaptă ca bunătatea, milostivirea şi dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoşi să-şi schimbe viaţa, să se convertească, nu din cauza fricii sau a temei de pedeapsă, ci datorită bunătăţii lui Dumnezeu, Care iubeşte pe orice om şi doreşte ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu dorinţa de mântuire, de viaţă veşnică fericită, în iubirea Preasfintei Treimi. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne ajute ca să ne schimbăm şi noi viaţa nu numai când trecem prin necazuri, ci şi când primim daruri şi binecuvântări nemeritate de la Dumnezeu. Să devenim buni şi să săvârşim fapte bune ca roade ale bunătăţii Lui lucrătoare în noi, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire! Amin.