Poezii

Începuturi... de vers

Sufletul cade greu
În bezna gândului sterp,
Trezindu-se
Înrourat de vise
Nevisate:
Lumina neînserată,
În lumea apunândă,
Se desface în valuri,
Mângâiate de serafimi,
Mirosind
A cuvinte nerostite,
A idei negândite,
A scripturi nescrise.
Slova se așază,
Ca la începuturi,
În suflete îngenunate,
Chemând să fie
Cele ce nu sunt.
Îngerii dorm,
Așezați pe cerneala cuvintelor.

Scara lui Iacob

Încerc să urc către norii de sus,
Nu cei din apă, ci aceia din Duh
Să văd frumusețea cuvintelor din Carte,
Să înțeleg noima ideii pusă 
deoparte.
Să mă cațăr pe munți de rugi înălbiți,
Să simt cum adorm îngeri 
de oameni năimiți.
Mă urc
tot pe-un fir
de păianjen
croit
și cad urcând,
către Tine
venind.

În Sihar...

În Sihar, Doamne,
Nu voi ajunge,
Apă din fântâna lui Iacov
Să beau.
Sunt însetat,
Nu de apă,
Ci de Cuvântul Izvor,
De Duh, de Lumină,
De Norul umbros.
Dorm, aiurind
Nu de boală,
De sete, de dor.
Și caut Izvorul
Ce ‘mi dă noimă vieții
Ca dorul să-l sting.
Să-mi stâmpăr și setea
Și foamea
De Cuvânt, de cuvinte, de spuse,
Șoptite în Duh.
În Sihar, Doamne,
Nu voi ajunge!
Dacă aș fi știut
Ce să cer,
Cer aș avea
În suflet.
Din fântâna
Cuvântului,
Cuvinte aș bea
Și Ți-aș întinde
Și Ție, nu cană,
Ci lumi de durere
Să vindeci,
Iubind.
În Sihar, Doamne,
Nu voi ajunge!