Poezii

Canaaneanca
Canaaneanca sunt
Și cer de la Tine
Nu fiica să-mi vindeci,
Ci fărâmituri să-mi arunci.
Să-mi dai o fărâmă din Tine,
Gustul să-l simt.
Și strig după Tine
Și urlu, și țip.
Fiica-mi e bine,
Dar eu, eu până când?
Credința-mi puțină
Tot mai firavă rămâne.
Și câinii-mi mănâncă din Tine
Și gustul nu-l simt.
Tu strigi după mine
Și urli, și țipi,
Și ceri de la mine
Canaaneanca ... să fiu!

Sfântul Ioan Evanghelistul
Și-a ridicat aripile
Către înălțimile din cer
Să se înalțe în văzduhul
Cu miros de slovă adâncă,
Tinzând către lumea
Cu trup de Idei
Și cap de Lumină.
Zburând, se înalță
În lumi îngerești,
Adâncindu-și gândul
În lumea de Sus,
În Iubirea Cuvânt
Și Cuvântul Iubire.

Himeră
E rece! E rece sufletu-mi golit,
pe care lumea l-a tocmit
să prindă-n zbor himerele 
plăpânde,
urzind ades cuvinte murmurânde.
S-au risipit idei cerești,
s-au șters cuvinte îngerești…
Poate uitarea cea umbrită’n tine
Va dezmorți și sufletul în mine.