Poezii creştine

Psalmul 101

Sfântul Mitropolit Dosoftei Doamne, mi-ascultă de rugă Ce mă rog din vreme lungă, Şi strigarea mea să margă Spre tine, să să-nţăleagă. Nu-ţ întoarce svânta faţă De cătră mine cu greaţă. Şi la zî ce sunt cu jele Şi cu tângă de greşele, Pleacă-ţ auzul spre mine Şi să-m hii, Doamne, cu bine. Şi la ce zî ti-oi striga-te, Să mi-auz de greutate, Că-m trec zâlele ca fumul, Oasele mi-s săci ca scrumul. Ca neşte iarbă tăiată M-este inema săcată, Că stă uitată de mine, Ce-am cătat să mănânc pâine. De suspinuri şi de jele Mi-am lipitu-mi os de piele. De-atocma cu pelecanul, Prin pustii petrec tot anul, Şi ca corbul cel de noapte Îm petrec zâlele toate, Ca o vrabie rămasă În supt streşină de casă. Toată zua mi să strâmbă Pizmaşii miei, de-m fac scârbă, Şi ceia ce mă-mbunează Fac giurământ să mă piarză. Am mâncat pâine de zgură Şi lacrămi în băutură, De faţa mâniii tale, Ce mi-ai dat de sus la vale. Mi-s zâlele trecătoare, De fug ca umbra de soare, Şi ca iarba cea tăiată Mi-este vârtutea săcată. Iară tu, Dumnezău svinte, Tot eşti din veci, de mainte, Şi petreci în rod de rudă, Tu te scoală fără trudă De vei milui Sionul, Şi să-l cruţ, că tu-i eşti Domnul. Că-i sunt vremile venite Şi pietrile îndrăgite De şerbii svinţiii-tale, Şi ţărna cea de pre cale. Şi ţ-vor cinsti svântul nume Limbile toate din lume, Şi cu dragoste toţ craii Ţ-vor vedea slava cu aii. Că vei zidi, Doamne svinte, Sionul ca de mainte Şi ţ-vei ivi svânta faţă Cu slavă şi cu dulceaţă. Că le vei căuta de rugă Celor din pedeapsă lungă, Şi de dânş nu-ţ va fi greaţă, Ce să roagă cu dulceaţă. Şi aceasta să să scrie Preste alt rod ce-a să vie. Şi oameni ce s-or zidi-să Ţi-or cânta cu voaie tinsă, Că ţ-ai căutat spre mulţâme De la svânta ta nălţâme. Şi Domnul din ceri, dând rază, Căută spre pământ să vază Şi s-auză de durere Celor ferecaţ în here, Şi cei uciş fără lege Cuconii să le dezlege. Să dea vestea-n tot Sionul De bine ce-au făcut Domnul, Să-i laude svântul nume, În Ierusalim şi-n lume, Şi gloatele cu grămadă Să să strângă la făgadă. Şi-mpăraţâi cu tot omul Să slujască toţ la Domnul, Şi să-i răspunză-n tărie Cu cale de mărturie. Să-m dai veste şi cu bine Pentru zâle ce-am puţâne, Şi când îm vei lua viaţa, Mă rog, Doamne, să-ţ văz faţa. Că preste tot rod de rudă Îţ sunt aii fără trudă. Şi tu, Doamne, cu cuvântul Dintăi ai urzât pământul, Şi ceriurile ce-s nalte Sunt de mâna ta lucrate. Acelea toate s-or trece, Iară tu tot vei petrece. Şi ca haina ponosâtă, Când le-a hi vremea sosâtă, Li s-a destrăma făptura Din hire, ca vechitura. Şi li-i depăna ca tortul, De să vor schimba cu totul. Iară tu, Dumnezău svinte, Tot eşti Domn, ca şi mainte, Şi trăieşti pre aşezare Ca cela ce eşti Domn tare. Şi fiii slugilor tale Le vei deşchide-le cale, Să-ş descalece moşie, Să s-aşeze cu vecie Şi să-ş rădice sămânţă, Să-ţ slujască cu credinţă.