Poezii creştine

Taina Sfintei Spovedanii

Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ Taina Sfintei Spovedanii O cunoaştem din predanii, Cât de mare rol anume Are, pentru-ntreaga lume Pentru ea, Mântuitorul A vorbit la-ntreg poporul, Că nu este mântuire Fără de mărturisire. Pentru că Hristos ne-nvaţă, Sfinţii Apostoli dau povaţă Să ne spovedim mereu Slugilor lui Dumnezeu. Pentru taina pocăinţei Au grăit, de-asemeni sfinţii Ei canoane au fixat Să ne spovedim curat. Şi Biserica ne cheamă, Şi ne-nvaţă ca o mamă, Şi cu multă umilinţă Să venim la pocăinţă. Pocăinţa-i taină mare Dată pentru fiecare Pentru drept şi păcătos Care crede în Hristos. Pentru tânăr şi bătrân Pentru slugă şi stăpân Pentru cel de la amvon Pentru cel ce stă pe tron. Pentru turmă şi păstori, Pentru cei din închisori, Pentru cel ce zace-n pat, Pentru tot cel botezat. Şi precum ne-nvaţă Crezul Spovedania-i botezul Care spală, care curmă Tot păcatul, fără urmă. De voiţi mai mult să ştiţi În Scriptură să citiţi; Veţi găsi exemple multe De-ar fi cine să le-asculte. Oare frate, n-ai văzut Pe David când a căzut, Cum s-a spovedit curat Lui Nathan ce l-a mustrat? Chiar şi Petru, râvnitorul, Şi-a trădat Mântuitorul, Ba şi-n public s-a jurat: "Nu-l cunosc, cu-adevărat!" Iar când Domnul l-a privit Petru jalnic s-a căit Şi a plâns în toată viaţa Umezindu-şi zilnic faţa. Apoi, Pavel, tot la fel Nu a plâns destul şi el? Când pe mulţi creştini lega şi la Templu-i aducea? Şi câţi sfinţi şi cuvioşi N-au ieşit din păcătoşi? Care-au plâns şi-au suspinat Pentru orişice păcat. Tot mereu părinţii noştri Şi părinţii dragi ai voştri, Post de post se spovedeau Şi mereu se-mpărtăşeau. Ei nu amânau cu anii Taina Sfintei Spovedanii, Ci făceau cu pregătire Sfânta lor mărturisire. Şi n-aveau atunci ca noi Viaţă bună, ci nevoi, N-aveau cărţi de rugăciune, Nici biserici mari şi bune. N-aveau preoţi mulţi în sate, Dar vezi, nici aşa păcate, Nu cântau ca noi frumos, Ci trăiau după Hristos. Nu spuneau din gură multe Ci doreau mai mult s-asculte, Orice vorbă, orice sfat Le primeau cu-adevărat.