Poezii creştine

Sfintele Fecioare

de Zorica Laţcu Am cunoscut că cerul e gol. Iisus îşi duce Spre Golgota jertfirii mereu aceeaşi Cruce. În calea Crucii iese, să-i îndulcească-amarul, Fecioara Veronica, ţinând în mâini ştergarul. Iar Maria Prea Curată, în Sfânta Ei durere Îşi sfâşie genunchii în lungă-ngenunchere. Cu teamă să n-o prindă pe calea Sfântă zbirul, Aleargă Magdalena, ducând şi astăzi mirul. Şi iarăşi se aude, în marginea gheenei Căzând cu ploi de lacrimi, suspinul Magdalenei. Şi iarăşi cu batjocuri, e defăimat în lume, De gură hulitoare, prea sfântul dulce nume, Şi Sfintele Fecioare azi sânge varsă iară Să spele-n munci cumplite a cuielor ocară. Când se gătesc în grabă privelişti nemiloase Voi cum să staţi departe, fecioare luminoase? Când iarăşi se găteşte paharul cu otravă, Mai poate sta viteaza Varvara sus în slavă? Când roata se-nvârteşte stropind cu sânge tina, Cum va putea în Ceruri să stea Ecaterina? Când şi astăzi râd păgânii de nunta cea cerească, Putea-va Dorothea să nu mărturisească? Când plâng copii de foame şi n-au cui să cerşească, Putea-va Filoteia să nu îi miluiască? Când sfintele icoane sunt prigonite, oare Teodora n-o fi din nou biruitoare? Eu am văzut că cerul e gol... Şi când odată Îşi va-nceta şi Mielul jertfirea necurmată, Atunci abia, senine, vă veţi sui fecioare Să-mpărăţiţi cu Mielul în slăvi strălucitoare.