Povestea unei iubiri de poveste

M-am întrebat de multe ori de unde se trage iubirea de poveste a rădăşenenilor pentru vatra lor, o iubire mereu reavănă, parcă fără de început şi sfârşit, niciodată sleită şi nici cu un chip bântuită de primejdia stingerii, izvorând cu vigoarea de vână de apă care iese sub semnul biruinţei din adânc înspre lumina zilei cea dătătoare de viaţă şi pururea renăscătoare. Cu privire la sursele acestei afecţiuni de o factură specială am reflectat de fiecare dată în nenumăratele mele treceri cu piciorul pe uliţele când coborâtoare, când suitoare, în drum spre Lămăşeni, satul în care copilărisem câţiva ani în casa parohială şi unde vieţuia de un timp mama mea Georgeta. Îi iscodeam pe oamenii locului, fie poposind în bătătura lor, fie, cel mai adesea, grăind cu ei ca trecător pe uliţă, intrând în vorbă cu cel de dincolo de gard, care ridica privirea să vadă cine umblă pe uliţă, să-i dea bineţe şi să-i rostească ceva de la inimă. M-am aplecat în ani şi ani asupra observaţiilor înaintaşilor în ale scrisului, care ne-au lăsat pagini memorabile despre satul Rădăşeni, cel ivit pe tipsia şi coastele gropii cu acelaşi nume, metamorfozată miraculos într-o neasemuită ladă de zestre plină de comorile plăsmuite de minţile şi mâinile măiestre ale acestor semeni ai noştri. M-am desfătat cu slovele răspândind miresmele florilor, frunzelor şi ierburilor din livezile şi fâneţele toposului, slove semnate de Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, Ion Simionescu, Aurel George Stino. Am desluşit din observaţiile directe, dar şi din cele cuprinse în astfel de scrieri tâlcul cel din străfund şi am înţeles că iubirea aceasta, ce nu-i vâlvoră, ci foc neostenind să ardă, reprezintă fructul pârguit al unei psihologii anume, alcătuită în timp, în taina căreia s-au modelat comportamentele, cele particularizând o seminţie de oameni vrednici dintr-una din vetrele ţărăneşti legendare ale septentrionului românesc.

Cei care au descălecat odinioară, cu veacuri în urmă, în acest ţinut au intuit cu acel instinct al căutătorilor de sălaş existenţial durabil că locul îi primeşte, le este prielnic adăpost, legându-i fericit de Dumnezeu, cu condiţia iubirii transformate în făptuire. Ştiind şi acceptând ceea ce li se cerea, pământenii pe numele lor rădăşeneni au schimbat mirabil înfăţişarea acelui colţ de Românie, aşa încât cei care au descoperit apoi satul şi-au zis că au în faţa ochilor o „Grădină a Maicii Domnului”, cum consemnează într-o carte închinătoare Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, unul dintre aleşii fii ai satului, iubitor neţărmurit al baştinei.

Din generaţie în generaţie, sporirea frumuseţii prin truda cea fără de preget e pravila acestor vieţuitori, lucrători jertfelnici ai moşiei străbune, dar şi neîntrecuţi în valorificarea agoniselii muncii lor. Simţământul care i-a animat întotdeauna pe rădăşeneni a fost cel al datoriei de împlinit dintr-un legat. Era un fel de a rândui viaţa, care a dat naştere unui mental. Recunoştinţa pentru locul cel primordial nu se poate manifesta decât prin iubire, una ce arde în candela făpturii lor. Nu-i silea nimeni să se jertfească, dar era dorinţa lăuntrică cea mai puternică.

Una dintre pildele grăitoare ale acestei iubiri se găseşte de bune decenii în mintea şi inima mea prin exemplul de smerită dragoste pentru vatra părintească a vlăstarului de vază al Rădăşenilor, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Aioanei după numele de familie al părinţilor Elena şi Miron. Mărturia acestei ardente iubiri sunt albumele dedicate Rădăşenilor, pe care le-a plămădit spre a arăta celor de azi, precum şi celor de mâine, valorile perene şi fără de egal, cele din părinţi în părinţi, ce miruiesc locul acesta de pe faţa pământului. Cărţile respective, prin cuvinte şi imagini, iconic înlănţuite ca într-o erminie, se constituie într-o frescă a vârstelor multisecularei aşezări fălticenene. Prima din aceste tipărituri în straie de sărbătoare, veritabile tomuri bibliofile, s-a intitulat „Rădăşeni - o grădină a raiului”. A apărut în urmă cu peste opt ani şi a avut parte ulterior de un supliment de tiraj. Bucoavna cu pricina ne dăruia prin iscusitele ­sloveniri ale autorului şi condeierilor care l-au premers, prin ­fotografii ieşite dintr-o fermecată lentilă şi o atotcuprinzătoare ­documentare istorică privelişti, chipuri de oameni venind parcă din caierul mitului. În predoslovia pe care am aşternut-o în deschiderea cărţii am notat între altele că ­„Albumul «Rădăşeni - o grădină a raiului», dăruit consătenilor şi conaţionalilor, deopotrivă, pregătit cu rigoare, pricepere, har şi dogoarea izvorâtă dintr-o curată afecţiune, reprezintă chipul în odăjdii de preţ al acestei aşezări stârnitoare de admiraţie, aşa cum sălăşluieşte în miezul cel plin de candori al Sfinţiei Sale”.

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul putea fi pe bună dreptate mulţumit. Îşi făcuse cu asupra de măsură şi prin acest gest datoria lăsată de înaintaşi, cea a faptei ca ofrandă. Iubirea de glie, ce vibrează în fiinţa Prea­sfinţiei Sale, l-a îndemnat să nu se oprească la acest prim op. I-a dat glas într-un nou album, „Rădăşeni - satul dintr-o poveste”. Este o privire din unghiuri noi a satului nepereche, din perspectiva basmului ce-şi toarce continuu firul. Verbul, mustind de sensuri tainice şi cu sonorităţi poetice ale autorului cărţii, sau ale celorlalţi condeieri care au turnat cândva în cuvânt trăirile lor la vederea Rădăşenilor, se împleteşte în ţesătura acelui a fost odată ca niciodată cu imagini fotografice ce repovestesc universul, cu transfigurări fantasmatice parcă, ce sunt opera unor fotografi artişti, pe numele lor Laurenţiu Tătulescu, Iulian Miron, Eugen Dascălu. Se adaugă crâmpeiele alb negru din arhiva Grigore Miron şi reproducerile unor lucrări de pictură inspirate de toposul de basm al Rădăşenilor, semnate de Dan Hatmanu, Costin Neamţu, Gheorghe Coman, Vasile Ilucă, Constanţa Rodica Dan.

Cele două impresionante creaţiuni se reazemă una pe alta, se înfrăţesc, îmbelşugându-se reciproc, şi se structurează într-un preţios testimoniu în vreme şi pentru vreme al unui fel unic de a exista al unei aristocraţii rurale cu panaş nobiliar.