Predoslovia la „Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericeşti“

Anton Pann este o personalitate complexă a muzicii psaltice şi laice din secolul al XIX-lea, fiind descris de Nicolae Iorga în „Istoria literaturii româneşti“ ca fiind „cântăreţul de giumbuşuri, lăutul literar al petrecerilor şi tovarăşul ceasurilor de veselie al preoţilor şi dascălilor“.

Muzica lui Anton Pann s-a bucurat de o mare atenţie şi în zona Transilvaniei, unde a activat ca protopsalt la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Braşov (1828 şi 1850-1853), lăsând şi ucenici. O operă de referinţă a acestui protopsalt rămâne „Bazul teoretic şi practic“, care a fost tipărit în anul 1845 la Bucureşti. Bucurându-se de o mare popularitate în rândul cărţilor de psaltichie din vremea respectivă, şi bineînţeles până în ziua de astăzi, ea constituie un reper pentru cei care doresc să înveţe muzică bisericească bizantină. Această lucrare de teorie muzicală este mult mai dezvoltată şi mai explicită decât Teoreticonul lui Macarie. De altfel, datorită talentului său artistic, rodul muncii sale va întrece pe cel a lui Macarie ieromonahul.

Prefaţa cărţii este adresată „Înalt prea sfinţitului şi de Dumnezeu alesului Mitropolit al Sfintei Mitropolii a Ungrovlahiei, Domnului Domn Neofit, prea cinstit exarh al plaiurilor şi locţiitor al Cesareii Capadochiei şi Cavaler a feluri de ordine de Curţi Împărăteşti, al nostru Domn şi Stăpân“. Anton Pann îşi pregăteşte într-un mod foarte elaborat cuvântul său către arhiereu subliniind importanţa cărţii de muzică pentru cei ce doresc a o studia: „precum unui soldat îi trebuiesc arme îndemânatice iar unui meşter instrumente perfecte (...) tot aşa şi şcolarului ca să poată înainta şi să ajungă la o ştiinţă temeinică şi folositoare îi trebuiesc cărţi metodice şi bine alcătuite“.

El face o comparaţie cu „sistima ce nouă“ (Reforma hrisantică din 1814), care este mult mai înaintată în Biserica Răsăritului.

„Desăvârşirea unui muzic“

Mai departe, autorul vorbeşte în predoslovie de necesitatea învăţării muzicii şi a cântărilor bisericeşti deoarece „numărul cântăreţilor români s-a împuţinat cu totul şi mai la toate bisericile se văd cântăreţi fără nici o ştiinţă şi meşteşug, pricinuind auditorilor în loc de mângâiere, avalvie neplăcere“.

În continuare, Anton Pann arată câteva lămuriri cu privire la regula cuvântului: „desăvârşirea unui muzic (n.- muzician) nu o poate cunoaşte decât un muzic priceput în această ştiinţă (...) cu păzirea tonurilor ultime, penultime şi andipenultime la fel cum ritorul păzeşte cuvîntul prin glăsuirea propoziţiilor“.

Într-o manieră artistică şi într-un mod caracteristic, Anton Pann încheie predoslovia cu o frumoasă poezie unde expune o adevărată artă oratorică, dovedind că rămâne figura cea mai proeminentă a culturii psaltice româneşti din secolul al XIX lea: „Eu însă după puterea-mi, fără a mă lăuda,/ Cu canoanele lui toate-mi a plăcut a-l preda./ Pe care şi la lumină voind a a-l da prin har/ Înalt prea sfinţii(i) voastre îl închin drept ca un dar“.

Precum spune şi bizantinologul Gheorghe Ciobanu, referitor la această introducere la „Bazul teoretic“, Anton Pann rămâne figura cea mai marcantă a culturii psaltice româneşti din secolul al XIX-lea, mai ales prin trasarea unei linii de dezvoltare a muzicii psaltice româneşti prin acţiunea de românire acestor cântări.

Astfel, în veacurile trecute, muzica bisericească bizantină a constituit o artă care a transmis până în prezent un tezaur al istoriei prin intermediul cărţilor şi al manuscriselor care stau drept mărturie în acest sens. Dintotdeauna muzica bisericească a fost privită ca un lucru măreţ, fiind important să se pună accent pe calitatea acesteia: „Să lucrăm spre folosul neamului şi în cele bisericeşti să ne întărim ca să ne putem lăuda în toate“, după cum arăta Anton Pann.