Prematuri, de cinci ori mai expuşi riscului de a suferi de autism
Un studiu publicat recent în revista americană "Pediatrics" arată că bebeluşii născuţi prematur sunt de cinci ori mai expuşi riscului de a suferi de autism decât cei născuţi cu o greutate normală. Studiul a fost realizat de cercetători ai Universităţii din Pennsylvania pe 862 de copii născuţi între septembrie 1984 şi iulie 1987 în statul american New Jersey şi care aveau o greutate la naştere cuprinsă între 500 de grame şi două kilograme. Aceştia au fost monitorizaţi până la vârsta de 21 de ani, constatându-se că 5% dintre ei sufereau de autism, în timp ce acest procent este de numai 1% pe ansamblul populaţiei. Corelaţia dintre o greutate prea mică la naştere şi un ansamblu de probleme cognitive este cunoscută de mult timp, dar acest studiu este primul care constată că aceşti copii sunt mai expuşi riscului de autism, precizează autorii cercetării.