Premieră chirurgicală la Spitalul „Marie Curie“ din Bucureşti

Data: 14 Martie 2011

La sfârşitul săptămânii trecute, la Spitalul Clinic pentru Copii "Maria Sklodowska Curie" (fost Budimex), a fost realizată o intervenţie chirurgicală în premieră pentru boala oaselor de sticlă. "Este vorba de un transplant osos la o tânără de 23 de ani, pentru boala oaselor de sticlă", a declarat pentru Agerpres prof. dr. Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a spitalului. Prin această intervenţie s-a asigurat posibilitatea de a se reconstitui osul, de a căpăta dimensiunea adecvată, precum şi grosimea pentru a rezista susţinerii greutăţii tinerei şi pentru ca aceasta să poată merge. Potrivit prof. Burnei, intervenţia a fost făcută la tibie, a durat patru ore şi nu au fost înregistrate complicaţii. Tânăra va mai rămâne internată în spital timp de 14 zile, perioadă în care medicii i-au recomandat recuperare la pat. Intervenţia chirurgicală de transplant osos la un pacient care suferă de boala oaselor de sticlă este prima de acest gen realizată la Spitalul de Copii "Marie Curie" din Bucureşti, chirurgii utilizând o grefă de la un pacient în moarte cerebrală.