Preot printre militarii români din Afganistan

Poate că mulţi se întreabă care este rolul preotului în Armata Română, printre tancuri şi maşini blindate, cu cască şi vestă antiglonţ, bocanci şi echipament greu în arşiţa soarelui. Rolul preotului în teatrele de operaţiuni nu este doar de a se ruga pentru soldaţi, de a-i binecuvânta sau îmbărbăta. "Au fost situaţii în care preoţii militari au fost implicaţi în evenimente ce pot fi considerate drept eroice, precum recuperarea trupurilor unor militari români ucişi în explozii, participarea la misiuni umanitare încheiate cu schimburi de focuri", susţin reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

După o perioadă de întrerupere de aproximativ 50 de ani, cât au fost comuniştii la putere, firul tradiţiei prezenţei preoţilor misionari din Armata Română a fost reînnodat începând cu anul 1995. Atunci a fost semnat un protocol între Biserică şi Armată, prin care preoţii acordă asistenţă religioasă soldaţilor, iar slujitorii Bisericii sunt prezenţi alături de militarii români în toate misiunile, la încadrare preoţii primind şi grad militar. În ultimii ani, preoţii militari au participat la misiunile din teatrele de operaţiuni din Albania, Bosnia-Herţegovina, Kosovo, Afganistan şi Irak, contribuind prin mijloacele pastorale şi misionare specifice şi oficierea slujbelor religioase la menţinerea şi ridicarea moralului militarilor, pentru îndeplinirea misiunilor Armatei României, în structurile Ministerului Apărării fiind în prezent 74 de preoţi militari. "Pe timpul misiunilor şi în teatrele de operaţiuni, preotul militar devine una dintre cele mai importante persoane din bază. Iminenţa morţii duce la apropierea omului de Dumnezeu, iar aceasta face ca rolul preotului militar să fie perceput altfel decât în condiţii de pace. Nevoia militarilor de sacru este direct proporţională cu nivelul de risc al misiunii", spun reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale. Ca şi într-o parohie, preotul este prezent în viaţa de zi cu zi a soldaţilor făcând rugăciuni pentru ei şi discutând pentru a-i îmbărbăta. "Din punct de vedere liturgic, programul pe care l-am desfăşurat în teatrul de operaţiuni a constat în oficierea Vecerniei în zilele de miercuri, vineri, sâmbătă şi duminică după-amiază şi oficierea Slujbei Sfintei Liturghii în zilele de duminică şi de sărbători, precum şi rugăciunile de dimineaţă şi de seară la care militarii participau activ. În fiecare zi, la plecarea militarilor în misiune, indiferent de ora din zi sau din noapte, la locul unde aceştia se adună pentru plecare, se rosteşte o rugăciune de binecuvântare pentru misiune şi fiecare militar este miruit. La început de săptămână, luni dimineaţa, la adunarea unităţii pentru ridicarea drapelului citeam, în faţa formaţiei, rugăciunea pentru începerea lucrului, iar în ziua de întâi a fiecărei luni stropeam cu Agheazmă toate camerele şi toate punctele de lucru", povesteşte părintele Adrian Morţun, care a însoţit trupele româneşti în două importante misiuni, respectiv Kandahar - Afganistan, în 2005, şi Tallil - Iraq, în anul 2008. Rugăciune şi acte de eroism Rolul preotului în teatrele de operaţiuni nu este doar de a se ruga pentru soldaţi, de a-i binecuvânta sau îmbărbăta. Experienţa de până în prezent a arătat că nu puţine au fost actele de eroism la care preoţii au luat parte, pentru a-i ajuta pe cei pe care îi păstoresc. "Au fost situaţii în care preoţii militari au fost implicaţi în evenimente ce pot fi considerate drept eroice, precum recuperarea trupurilor unor militari români ucişi în explozii, participarea la misiuni umanitare încheiate cu schimburi de focuri şi implicarea în activităţi de relaţii civili-militari cu grad sporit de periculozitate. În plus, simplul fapt de a-ţi desfăşura activitatea într-o bază militară într-o zonă de conflict poate fi considerat un act de eroism", susţin reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale. Programul zilnic al unui preot dintr-un teatru de operaţiuni este aproximativ la fel cu cel al unui preot de parohie. Se roagă pentru enoriaşii săi, îi spovedeşte, îi împărtăşeşte, stă de vorbă cu ei, ascultându-le problemele şi dându-le sfaturi, dar şi organizează diferite manifestări, în special în preajma sărbătorilor. "Zilnic, la briefingul comandantului, partea finală a întâlnirii aparţinea preotului, pentru a prezenta pilda zilei, pildă cu conţinut moral, extrasă din cartea "O mie de pilde", din Sfânta Scriptură, din Agenda duhovnicească, sau era o cugetare simplă, compusă pe seama unor aspecte din viaţa noastră de zi cu zi din tabără. În prima misiune, în perioada Crăciunului am organizat personal un cor de colinde, din care au făcut parte militari din toate categoriile de personal, şi am coordonat pregătirea obiceiurilor specifice Crăciunului şi Anului Nou: Ursul, Capra şi urăturile. Programul realizat de Crăciun a făcut să petrecem această sărbătoare simţindu-ne ca acasă, în mijlocul celor dragi. În cea de-a doua misiune, înainte de Paşti, am vizitat militari români care îşi desfăşurau misiunea în alte baze decât unitatea noastră, pentru care am oficiat diverse servicii religioase, inclusiv Sfânta Liturghie, iar slujba de Paşti oficiată în aer liber şi bucatele tradiţionale româneşti, care nu au lipsit de pe masa militarilor, ne-au făcut să trăim această sărbătoare cu aceeaşi emoţie sfântă ca şi în ţară", povesteşte părintele Adrian Morţun. Capele, troiţe sau monumente ridicate de soldaţii români În toate locaţiile unde au fost prezenţi militarii români însoţiţi de preoţi militari au fost ridicate capele, troiţe sau cruci în memoria eroilor căzuţi la datorie, după cum spun reprezentanţii Ministerului Apărării. Un exemplu în acest sens este monumentul de la Tallil, ridicat în memoria sublocotenentului Bogdan Hâncu, ce şi-a pierdut viaţa în 2006, alături de alţi patru militari italieni. Serviciile religioase sunt oficiate întotdeauna în spaţii liturgice construite sau special amenajate, iar alte slujbe religioase sau ierurgii sunt oficiate în condiţii de război. Preoţii militari spun că pentru reuşita unor asemenea activităţi este nevoie de o bună colaborare cu comandantul de unitate, cu ceilalţi ofiţeri ai comandamentului, cu comandanţii subunităţilor, dar şi cu oamenii, cu militarii profesionişti. "Acolo unde există capelani în forţele coaliţiei cu care lucrează militarii români, este bine ca preotul militar să aibă o foarte bună colaborare cu aceştia şi asta pentru a sprijini promovarea imaginii României şi a Armatei Române în rândul partenerilor", a adăugat părintele Adrian Morţun. ▲ Episcopia militară a fost desfiinţată de comunişti Primele încercări de integrare oficială a clerului în armată datează din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, după cum explică preotul militar cu grad de colonel Valentin Beţiu, trecut în rezervă acum, slujind la Biserica "Sfânta Treime" din Făgăraş. "Data oficializării asistenţei religioase în Armata României este 6 aprilie 1870, când a fost promulgat, de regele Carol I, Înaltul Decret nr. 603, prin care este aprobat "Regulamentul pentru clerul din armata permanentă". Acest regulament prevedea că fiecare regiment sau batalion independent "poate avea câte un preot din religia dominantă a României", adică religia creştin-ortodoxă. Preotul avea grad militar şi însoţea oştirea tot timpul. În 1924 apare Episcopia Armatei, cu sediul la Alba Iulia. Atunci când instituţia clerului militar a devenit o parte integrantă a Armatei Române, utilitatea şi eficacitatea fiind probate în focul a două războaie mondiale, vine la putere regimul comunist, iar armata s-a văzut nevoită să renunţe la această instituţie prin Decretul din august 1948, prin care Episcopia militară se desfiinţează", explică părintele Valentin Beţiu.