Preotul Constantin Ciocoiu din Udreşti, Prahova, în temniţa comunistă

S-a născut la 27 iulie 1906, în localitatea prahoveană Udreşti (astăzi în comuna Apostolache). După şcoala primară din satul natal (1920) a urmat Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1928. Ulterior s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, însă din cauza greutăţilor materiale a urmat doar doi ani. În 1932 a fost numit preot la Parohia Vai de El, din comuna Udreşti. La 18 iulie 1952 este arestat de Securitate pe motiv că în timpul guvernării legionare ar fi deţinut funcţia de şef de garnizoană. În toate anchetele de la Securitate el a refuzat o astfel de învinuire, deoarece se considera victima unei confuzii create la starea civilă de la primăria din sat, din eroare purtând numele unui militant legionar, în timp ce numele lui real era Ioan Constantin. Mai mult, la fiecare interogatoriu el afirma categoric că nu făcuse politică. Cu toate acestea, prin Decizia Ministerului Afacerilor Interne nr. 666/1952, părintele Ciocoiu a fost trimis în detenţie administrativă pentru o perioadă de 24 luni. A cunoscut colonia de muncă de la canal, Valea Neagră (ianuarie 1953), apoi Borzeşti (august 1953) şi Oneşti (martie 1954). Pe 8 iunie 1954 este transferat la sediul MAI Ploieşti şi supus unei noi anchete. La 30 iunie 1954 este eliberat de la Securitatea din Ploieşti, revenind astfel la Udreşti. A devenit obiectiv al Securităţii în cadrul unui ordin general, care îi privea pe cei care deţinuseră funcţii în organizaţia legionară şi trecuseră printr-o detenţie. În timpul celui de-al doilea mare val de arestări, numele său apare în declaraţiile unor deţinuţi condamnaţi pentru activitate legionară. Numele părintelui Ciocoiu figura în dreptul unor activităţi legionare clandestine de după 1944. Din acest motiv, cei din Securitate au trecut la o amplă acţiune informativă, convinşi fiind că părintele Ciocoiu ar întreţine activitate legionară în urma unor instrucţiuni primite în timpul primei detenţii. Scenariul Securităţii era fantasmagoric, dar se plia perfect pe prevederile ordinelor generale venite dinspre conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi în contextul înăbuşirii Revoluţiei de la Budapesta, conform cărora toţi care deţinuseră funcţii în organizaţia legionară dau/primesc instrucţiuni pentru refacerea structurală şi întreţinerea unor activităţi menite să conducă la prăbuşirea regimului „democrat-popular” din România. În aceste circumstanţe politice, la 27 noiembrie 1959, părintele Ciocoiu este din nou arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Ploieşti. Anchetatorii reiau problema apartenenţei lui la mişcarea legionară, pe care părintele o neagă categoric. La fel neagă şi aşa-zisa activitate legionară clandestină după eliberarea din prima detenţie.

Vehemenţa pe care părintele Ciocoiu va fi manifestat-o în faţa anchetatorilor se poate constata şi din interogatoriile consemnate, foarte scurte, majoritatea doar de o pagină. Practic ancheta nu avea conţinut incriminator. Se pare că, din acest motiv, în urma unei ordonanţe de încheiere a procesului penal, la 16 mai 1960, părintele Ciocoiu a fost eliberat din arestul Securităţii Ploieşti.