Preotul cu icoana Nașterii Domnului Hristos

Un articol de: Pr. Nicolae Dascălu - 24 Decembrie 2017

Icoanele definesc spațiul sacru al bisericilor noastre, mărturisesc credința strămoșească în instituții publice, mediază legătura cu cerul prin rugăciune în orice casă de creștin ortodox sau la troițele de la răscrucile de drumuri.

Există însă o icoană cu o menire aparte în tradiția Ortodoxiei românești. Mărturii din vremuri de demult spun că, în ajun de Crăciun, preoții poartă icoana Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos pe la casele creștinilor, cântă troparul sărbătorii și aduc tuturor binecuvântarea Pruncului divin. Timp de câteva zile, păstorii duhovnicești vestesc în toată comunitatea taina Întrupării Fiului lui Dumnezeu și cheamă pe oameni la bucuria sărbătorii. O tradiție veche, care se păstrează până în zilele noastre - mai ales în așezările din estul și sudul țării, dar care tinde să se piardă în orașe. Curentele seculariste, deranjate de promovarea sacrului în spațiul public, invocă interesele pecuniare ale slujitorilor bisericești. Se fac colecte în această perioadă, pentru că trebuie să ne gândim și la cei săraci, bolnavi și singuri, care au parte de ajutorul și mângâierea Bisericii - și nu doar de sărbători.

În chip simbolic, preoții pornesc acum într-o călătorie misionară către fiii și fiicele duhovnicești din parohii. Ei rememorează împreună cu aceștia binele ceresc pe care îl aduce în viața noastră Pruncul Sfintei Fecioare Maria, născut în Betleem la „plinirea vremii”: „Hristos se naște, măriți-L, Hristos din ceruri, întâmpinați-L, Hristos pe pământ, înălțați-vă, cântați Domnului tot pământul!”. Răsună peste tot colindele, cântecele de stea... Cântarea de preamărire devine astfel program misionar pentru copii, tineri și vârstnici, săraci sau bogați, bolnavi sau sănătoși, drepți sau păcătoși.

În sate, unde oamenii se cunosc mai bine între ei, venirea preotului cu icoana este așteptată cu porțile deschise și cu făclii aprinse. Și icoana Nașterii Domnului deschide calea colindătorilor, căci între colinde și cântarea bisericească există o familiaritate sfântă, întocmai cum, odinioară, cântările păstorilor se armonizau cu muzica îngerilor: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Spațiile urbane sunt astăzi tot mai eterogene din punct de vedere confesional și ideatic. În marile aglomerări din cartiere dense în blocuri de locuințe trăiesc oameni cu tradiții și convingeri diferite, chiar dacă, în general, majoritatea se declară creștini ortodocși. Preoții noștri respectă libertatea de credință și de conștiință a fiecăruia, însă ei știu că au o datorie sfântă: de a binecuvânta casele enoriașilor în ajun de Crăciun. Desigur, beneficiind de noile tehnologii de comunicare ar putea să recurgă la SMS-uri sau să trimită mesaje festive prin rețelele de socializare, însă păstrează tradiția vizitelor pastorale din vechime. Comunicarea față către față, în casele oamenilor, înseamnă apropiere și căldură sufletească. Dacă spovedania aduce pe om la biserică în căutarea iertării, icoana Pruncului Iisus purtată în casele creștinilor arată iubirea lui Dumnezeu pentru toți cei din familie.

De aceea e bine să păstrăm tradițiile și să le redescoperim mereu, în cununa fiecărui an, sensurile spirituale profunde pentru viața noastră. Pentru că ceea ce se pierde se recâștigă greu sau rămâne pierdut pentru totdeauna, pentru copiii și copiii copiilor noștri. Peregrinarea prin comunitate cu icoana Nașterii Domnului Hristos are rol de mărturisire a credinţei, de anamneză sfântă și de liant comunitar, întru lumina Răsăritului de Sus.