Preotul şi arheologul Gheorghe Petre-Govora la 100 de ani

Un articol de: Arhidiacon Ioan Liviu Găman - 28 Aprilie 2010

Credincioşii oraşului Băile Govora l-au aniversat marţi, 27 aprilie, pe cel care le-a fost păstor şi duhovnic o perioadă de 60 de ani, preotul şi arheologul Gheorghe Petre-Govora, care la data de 23 aprilie a împlinit venerabila vârstă de 100 ani. La eveniment a participat şi Întâistătătorul Eparhiei Râmnicului, IPS Părinte Gherasim.

Manifestarea a fost organizată de Primăria oraşului Băile Govora, în colaborare cu Forumul Cultural al Râmnicului, Societatea Culturală "Anton Pann" Rm. Vâlcea, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vâlcea şi Muzeul Judeţean Vâlcea, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului. După manifestare, invitaţii şi autorităţile locale au vizitat "Muzeul de arheologie, carte veche şi artă bisericească Gheorghe Petre-Govora", înfiinţat de părintele Gheorghe Petre-Govora.