Prima călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel

Prima călătorie misionară a Sfântului Apostol Pavel, însoţit de doi colaboratori, a început în anul 46 şi, raportată la următoarele sale expediţii mult mai extinse ca zonă străbătută, a fost mai mult o probă prin care apostolul încerca să pună în practică un model misionar care va avea succes în imperiu şi va consolida Biserica.

Apostolul Pavel nu a fost primul care a iniţiat călătorii de evanghelizare. Ele erau comune şi celorlalţi apostoli şi misionari creştini. Aşa cum vedem în cazul diaconului Filip (Fapte cap. 8), Dumnezeu intervenea direct şi îi direcţiona pe ucenicii Lui acolo unde era nevoie ca Evanghelia să fie vestită.  Călătoriile misionare pauline sunt însă la o scară ce a întrecut orice ar fi fost înainte de ele, cu rezultate permanente şi generalizate într-o zonă uriaşă. Mandatul de a-L vesti pe Iisus Hristos către evrei şi populaţiile imperiului, şi mai ales către autorităţile romane, este primit de Pavel de la Dumnezeu Însuşi. Acest lucru este mărturisit de un terţ, am putea spune. Prezbiterul (bătrânul) Anania, liderul comunităţii creştine din Damasc, primeşte această informare de la Dumnezeu şi este consemnată de Evanghelistul Luca în Faptele Apostolilor: „Acesta (Pavel)  Îmi este vas ales, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor şi a regilor şi a fiilor lui Israel” (Fapte 9, 15).  Din acest moment, Saul din Tars este amintit numai prin numele Pavel, de sorginte grecească, arătând scopul misiunii sale, propovăduirea Evangheliei către iudeii din mediul elenistic, dar şi către populaţiile păgâne ale imperiului.

Plecarea din Antiohia în Cipru

Pavel împreună cu Barnaba şi Ioan Marcu, nepotul lui Barnaba (Coloseni 4, 10), sunt trimişi de Duhul Sfânt şi de comunitatea creştină din Antiohia în prima călătorie misionară, în anul 46. Înarmaţi cu rugăciunile creştinilor şi cu ocrotirea lui Dumnezeu, ei se îmbarcă din Seleucia Pereia, oraşul port al Antiohiei, către insula Cipru, aflată la o distanţă accesibilă. Cipru era patria natală a Apostolului Barnaba, care a arătat în timpul vieţii sale o grijă deosebită faţă de aceste locuri. În primul secol creştin, insula avea o înfloritoare comunitate iudaică ce convieţuia cu populaţia elinistă numeroasă. Ciprul avea şi o identitate proprie, bine conturată în imperiu, o dorinţă de independenţă, lucru arătat de faptul că ultimul rege local cipriot a preferat să moară în anul 58 î.Hr. decât să se predea romanilor. În anul 117, în urma unei revolte împotriva administraţiei romane, condusă de grupuri zelotiste iudaice din Cipru, romanii masacrează populaţia evreiască, iar pe supravieţuitori îi mută în alte locuri, decretând şi o interdicţie ca evreii să mai locuiască pe insulă.

Pavel pleacă în această călătorie misionară cu scopul de a integra comunităţile creştine care existau în acea vreme, formate din iudei şi păgâni convertiţi, într-o comunitate unitară, precum şi pentru a asigura o universalitate a mesajului Evangheliei care să privească şi dialogul cu autorităţile romane. Mesajul său avea câteva trăsături specifice care vor evolua în timpul călătoriilor sale. El propovăduia către iudei că Iisus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Acelaşi mesaj îl avea şi către păgâni. Pentru aceştia, care nu aveau revelaţia Vechiului Testament, el arăta că Dumnezeu Cel adevărat, Creatorul universului şi al omului, îi cheamă prin Iisus Hristos, unicul Său Fiu, la adevărata cinstire a lui Dumnezeu şi la adevărata cunoaştere. Pentru aceştia, noua cale - cum se numea Biserica -  presupunea părăsirea idolatriei, a practicilor cultelor păgâne, a dorinţelor păcătoase şi ieşirea de sub
dominaţia duhurilor rele care îi stăpâneau prin cultul păgân, prin zeităţile păgâne.

Misiunea în insula Cipru începe în Salamina, oraşul natal al lui Barnaba. Ei se adresează evreilor din sinagogă şi non-iudeilor care erau apropiaţi de sinagogă, probabil unora cum era Corneliu (Fapte cap. 10). Oraşul Salamina era destul de cosmopolit pentru acea vreme, avea o piaţă centrală - agora, un gymnasium şi băi romane. Este posibil ca Pavel să fi practicat aici meseria lui de făuritor de corturi, să îşi fi vândut în piaţa centrală marfa, angajându-se în discuţii cu localnicii şi vestindu-le noua cale a Evangheliei.

Atac direct la elementele păgânismului

Din Salamina, cei trei misionari parcurg cam 145 km pe coasta de sud a Ciprului până în oraşul Paphos, considerat în Antichitate ca locul de naştere al zeiţei Afrodita şi unde era şi un templu ridicat în cinstea ei. Trebuie spus că în Salamina era la mare cinste Zeus, zeul-rege al Olimpului. Vedem că Apostolul Pavel îşi concentrează lucrarea sa în zone unde păgânismul era bine înţelenit, el luptând direct împotriva cultului zeilor, care susţinea viaţa imorală şi păgână a populaţiei. El are un proiect misionar dar duhovnicesc, prin care urmărea exorcizarea forţelor demonice din lume, din viaţa oamenilor şi plasarea acestora sub harul lui Dumnezeu. De aceea, vigilenţa duhurilor care stăpâneau lumea începe să îşi facă simţită prezenţa pe măsură ce el duce această luptă duhovnicească.

În continuare, în Paphos, el intră în conflict cu oamenii care practicau magia, erau promotori ai păgânismului, dar pe care îi deconspiră ca slujitori ai diavolului. Este remarcabilă claritatea duhovnicească a Sfântului Apostol Pavel, care, luminat de harul Duhului Sfânt, spune că lupta duhovnicească nu se dă împotriva sângelui şi a trupului, adică a oamenilor care îşi duceau viaţa în amăgire, ci împotriva forţelor întunericului: „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12).

Vrăjitorul Elymas

În Paphos, Pavel şi însoţitorii lui se confruntă cu un vrăjitor cu numele Elymas, cunoscut după numele evreiesc ca Barisus. Acesta era slujitorul proconsulului Sergius Paulus care era interesat de predica apostolilor. Elymas se împotriveşte lui Pavel, probabil foloseşte şi o lucrare magică pentru a-l contracara, dar Apostolul îl orbeşte temporar cu puterea lui Dumnezeu, fapt care îl atrage la credinţă pe proconsul. Pavel dorea să ducă vestea Evangheliei la autorităţile romane din imperiu, conştient că convertirea unor oficialităţi va conduce la o răspândire mai rapidă a creştinismului în imperiu. Conform tradiţiei, activitatea Apostolului Pavel şi a colaboratorilor săi în Paphos nu a fost lipsită de suferinţe. Şi astăzi se păstrează niște stâlpi de piatră pe care se spune că Pavel şi însoţitorii săi au fost legaţi şi biciuiţi. În articolul viitor vom prezenta evoluţia primei călătorii misionare a Apostolului Pavel pe continent.