Prima femeie medic din România

Dacă acum ni se pare firesc ca femeile să aibă aproape orice profesie îşi doresc, la sfârşitul secolului al XIX-lea era cu totul exclus ca doamnele să se gândească să-şi părăsească rolurile de casnice şi să aibă un serviciu. Prima femeie care a profesat meseria de doctor în medicină pe teritoriul românesc a fost Maria Cutzarida (1857-1919).

De numele Mariei Cutzarida, cea care a luptat să poată fi medic într-o lume a bărbaţilor, se leagă şi mişcarea feministă din România. S-a născut la 16 noiembrie 1857 la Călăraşi, şi-a făcut studiile liceale la Şcoala Centrală din Bucureşti, le-a continuat la Zürich şi tot aici, în 1877, s-a înscris la Facultatea de Medicină. Dar în România aveau mai mare trecere tinerii care veneau în ţară cu diplome obţinute în Franţa, de aceea Maria s-a transferat la Montpellier pentru a-şi continua studiile de medicină. Era un eveniment ca o tânără din înalta societate românească să facă studii de medicină în Franţa, aşa că ziarele vremii relatau din când în când mici articole despre evoluţia studentei noastre plecate la Montpellier. În publicaţia "Pressa" apărea un articol cu titlul "O româncă în străinătate vorbeşte despre succesele sale la studii", iar "Românul" scria şi el despre Cutzarida: "O româncă, doctor în medicină". Maria a absolvit Facultatea de Medicină la Montpellier, dar stagiile de spital şi de pregătire a doctoratului le-a făcut la Facultatea de Medicină din Paris, unde a obţinut titlul de doctor în medicină în anul 1884, cu teza intitulată "Despre hidroreea şi valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin" (în limba franceză, evident). Diploma de doctor în medicină nu i-a deschis însă imediat calea spre lumea mult-visată de ea. S-a specializat în "boli ale femeilor" Spre a fi mai uşor acceptată de colegii bărbaţi din lumea medicală, ea s-a specializat în ginecologie. Pentru a obţine libera practică în ţară, Maria Cutzarida (căsătorită Crăţunescu) şi-a echivalat diploma din străinătate, promovând examenul cu "magna cum laude". A revenit în ţară şi a deschis o clinică medicală particulară. Dar pentru a fi cu adevărat doctor, avea nevoie de practică într-un spital. Astfel, în 1884, a cerut un post de medic secundar la serviciul de "boli ale femeilor" în cadrul Spitalului Brâncovenesc. Cererea i-a fost însă respinsă din motive necunoscute şi i s-a oferit în schimb un post de profesoară de igienă la un liceu. În 1885 a reuşit să obţină totuşi un post de medic secundar la Spitalul "Filantropia" din Bucureşti, unde oferea consultaţii gratuite. Deşi s-a pregătit pentru un concurs în vederea obţinerii gradului de medic primar ginecolog al secţiei de consultaţii gratuite, Maria Cutzarida nu l-a promovat şi şi-a continuat activitatea la maternitatea bucureşteană "Filantropia". În 1886, a devenit şefa catedrei de igienă la Azilul "Elena Doamna" din Bucureşti şi a fost nevoită să aştepte mulţi ani până să ocupe postul de medic primar. În 1894, Eforia Spitalelor - care era forul administrativ al tuturor spitalelor din Bucureşti - a modificat profilul secţiei unde lucra Maria Cutzarida, din ginecologie în chirurgie ginecologică, schimbând şi programa concursului. Deşi a înaintat un protest, Cutzarida a rămas fără un răspuns favorabil din partea autorităţilor şi a decis să demisioneze, încheindu-şi activitatea spitalicească, lucrând de aici încolo în domeniul asistenţei medico-sociale a mamei şi copilului. A pus bazele Societăţii "Materna" Între 1885 şi 1898 s-a ocupat de asistenţa medicală a peste 2.000 de muncitoare care lucrau în Fabrica de Tutun Bucureşti. Aceleaşi femei aveau să beneficieze de o mare realizare a acestei prime femei-medic din România: în 1899, Cutzarida a înfiinţat prima creşă internă în cadrul fabricii amintite. Astfel, mamele îşi aduceau copiii aici şi puteau să şi lucreze în acelaşi timp. Tot Maria Cutzarida a pus bazele Societăţii "Materna", în scopul ocrotirii copiilor nevoiaşi, indiferent de religie, de naţionalitate şi chiar dacă nu erau legitimi. Mai apoi a înfiinţat mai multe creşe. În 1904, a renunţat la cabinetul particular, dedicându-se total Societăţii "Materna". Spre sfârşitul vieţii, în timpul Primului Război Mondial, a acordat îngrijiri medicale la Institutul şi Internatul Evanghelic din Bucureşti. După terminarea războiului, din motive de sănătate, Cutzarida s-a retras din activitate. S-a stins din viaţă la 16 noiembrie 1919, la 62 de ani, la Bucureşti. Le-a vorbit francezilor despre condiţia femeii în România La "Congresul acţiunilor feministe", ţinut la Paris în anul 1900, Maria Cutzarida-Crăţunescu a susţinut lucrarea "Le Travail de la femme en Roumanie", ("Munca femeii în România"), alcătuind o statistică a femeilor care au reuşit să promoveze intelectual: "Numărul ce rezultă din titlurile academice acordate celor 825 de fete în decurs de 26 de ani vorbeşte îndeajuns în favoarea activităţii noastre intelectuale. Într-adevăr, din 1875, de la promovarea primei fete cu bacalaureat în România, numărul lor s-a ridicat până la 432 bacalaureate, 40 licenţiate în Litere şi 21 licenţiate în Ştiinte, 12 doctorese în Medicină, o doctoreasă în Drept de la facultatea din Paris şi o licenţiată în Drept, 319 profesoare de şcoală secundară de fete şi 2 licenţiate în Farmacie. Dacă la acest număr se adaugă cel al artistelor noastre şi al femeilor de litere fără titlu, acesta va fi destul de elocvent pentru a arăta cât de mare este la românce elanul entuziasmului pentru munca intelectuală". Maria Cutzarida a fost invitată şi la congresele de la Bruxelles (1907) şi Copenhaga (1910), unde a prezentat un studiu despre acţiunile medicinei româneşti în lupta cu moartea infantilă.