Primul zbor cu aer cald
Acum, în era dronelor care vânează terorişti pe tot globul, este interesant să realizăm că primele "drone" au fost baloanele cu aer cald. Folosite astăzi doar în scop turistic şi publicitar, excepţionalele obiecte zburătoare inventate de fraţii Montgolfier în anul 1782 au fost şi ele, pentru o vreme, vârful tehnologiei militare. Primul zbor al unui balon cu aer cald a avut loc în anul 1783, la Paris, iar pionierii au fost Jean-François Pilâtre de Rozier şi François Laurent dâArlandes. După nici 10 ani, balonul cu aer cald se afla pe câmpul bătăliei de la Valmy, unde trupele franceze i-au învins pe prusaci şi datorită observaţiilor făcute din balon. În Războiul Civil american, baloanele cu aer cald au fost folosite pe scară largă, iar preşedintele Abraham Lincoln, impresionat de eficienţa lor, a creat Union Army Baloon Corps, la conducerea căruia a fost pus omul de ştiinţă Thaddeus Lowe.