Prinos de laudă adus ocrotitorului orașului Galați

Un articol de: Pr. Rareș Bucur - 30 Noiembrie 2022

De 30 de ani, ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos, dar şi al întregii Românii, reprezintă pentru clericii şi credincioşii din această parte a ţării prilej de rugăciune, comuniune şi binecuvântare prin mijlocirea sfinţilor veniţi prin cinstitele lor moaşte în cetatea de la Dunărea de Jos.

Evenimentele organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul acestei sărbători au culminat miercuri, 30 noiembrie, la Galați, în ziua de cinstire a Apostolului Andrei, cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către opt ierarhi ai Bisericii noastre, înconjuraţi de ieromonahi, preoţi şi diaconi.

Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, ierarhii prezenţi la sărbătoarea andreiană de la Galaţi s-au închinat la moaştele Sfântului Apostol Andrei şi la cele ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, aşezate în baldachinul special amenajat în apropierea Catedralei Arhiepiscopale.

Din soborul de arhierei au făcut parte IPS Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Părinte Antonie, Episcop de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, PS Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, PS Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

La slujbă au participat profesori, oameni de cultură, autorităţi locale şi judeţene, precum şi numeroşi credincioşi.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Prea­sfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul. Ierarhul ieşean a vorbit despre alegerea de către Mân­tuitorul Hristos a primului Său Apostol şi despre lucrarea misionară de vestire a Evangheliei înfăptuită de Sfântul Andrei.

În continuare, mai mulţi copii şi credincioşi prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian le-a vorbit celor prezenţi despre ajutorul pe care îl primim de la Dumnezeu prin mijlocirea sfinţilor, precum şi despre necesitatea rugăciunii în viaţa fiecărui creştin, pelerinajul la sfintele moaşte fiind un exemplu de rugăciune şi urcuş către sfinţenie. Părintele Arhiepiscop Casian a creionat aspecte din viaţa strălucitului slujitor al monahismului ortodox, rugător neadormit şi traducător al Sfinţilor Părinţi, Sfântul Paisie de la Neamţ. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa le-a amintit celor prezenţi că Sfântul Apostol Andrei este de trei decenii ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos, al multor biserici edificate în ţara noastră, între care şi Catedrala Mântuirii Neamului.

După cuvântul ierarhului, preotul Valentin Rădoi, protoiereu de Galaţi, a citit documentul prin care, acum 30 de ani, prin hotărârea Consiliului Local Galaţi, Sfântul Apostol Andrei a fost ales ocrotitor spiritual al municipiului Galaţi.

În contextul Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț în Patriarhia Română, în semn de binecuvântare, recunoştinţă şi preţuire pentru credincioşia, evlavia, răbdarea în suferinţă şi stăruinţa în rugăciune, Înaltpreasfinţia Sa a acordat unor părinţi jertfelnici, vârstnici şi monahi rugători, precum şi unor tineri care au biruit suferinţa, cea mai înaltă distincţie eparhială pentru mireni - „Vrednicia andreiană”.

Diplome şi premii au primit din partea ierarhului locului şi doi olimpici din Galaţi şi Brăila şi competitorii clasaţi pe primele locuri la prima ediţia a „Crosului andreian”, desfăşurat în municipiul Galaţi.
La final, un grup de credincioşi din localitatea Giurgiuleşti, Republica Moldova, îmbrăcaţi în frumosul port tradiţional, a interpretat câteva cântece religioase.

Chiriarhul Dunării de Jos a mulţumit ierarhilor invitaţi şi tuturor participanţilor prezenţi la această sărbătoare eparhială, în care cu toţii ne arătăm evlavia şi dragostea pentru sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu.

În Aula Magna a Centrului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Casian” din incinta Reşedinţei arhiepiscopale, în semn de recunoştinţă şi preţuire pentru activitatea de excepţie în slujirea Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în apărarea valorilor creştine şi promovarea culturii şi spiritualităţii româneşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian le-a oferit celor şapte ierarhi care au slujit Ordinul eparhial „Crucea Sfântului Andrei”.

Mulţi credincioşi s-au închinat la moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ.