Procesiuni cu sfinte moaşte la Câmpulung Muscel şi Constanţa
Biserica Ortodoxă cinsteşte mâine, 26 iulie, pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, ale cărui sfinte moaşte se află spre închinare la Mănăstirea Negru-Vodă din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş. Pentru binecuvântarea credincioşilor şi a meleagurilor muscelene, în această dimineaţă, la ora 10:00, sunt aduse moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş la biserica Mănăstirii Negru-Vodă, pentru ca seara, de la ora 18:00, moaştele sfinţilor ocrotitori ai oraşelor Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel să fie purtate în procesiune pe străzile primei capitale a Ţării Româneşti, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.
Cu prilejul sărbătoririi ocrotitorului credincioşilor musceleni, se organizează astăzi, 25 iulie, orele 12:00-14:00, crosul pentru copii „Campionii bucuriei“, pe traseul dintre Piaţa Primăriei Câmpulung-Muscel şi Mănăstirea Negru-Vodă. Premierea se va oficia la agheasmatarul mănăstirii.
Cu prilejul cinstirii Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, ale cărui moaşte se află şi la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, mâine, 26 iulie, după săvârşirea Vecerniei la Catedrala arhiepiscopală, va avea loc procesiunea cu moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion. Potrivit Biroului de comunicare al Arhiepiscopiei, traseul pe care se va desfăşura procesiunea este următorul: Catedrala arhiepiscopală - Valea Portului - str. Traian - bdul Tomis - bdul Ferdinand - str. Mircea cel Bătrân - bdul Mamaia - Spitalul Militar (popas de rugăciune) - str. Nicolae Iorga - bdul Tomis - Capela Militară - Spitalul Judeţean - bdul Tomis - str. Traian - Valea Portului - Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“. (Ioan Buşagă)