Profesorul, ghid formativ pentru elevi

Educația autentică nu se reduce la transmiterea mecanică de infor­mații, ci presupune selecție, discernământ și pasiune. Profesoara de limba și literatura română Rucsandra Bălășoiu subliniază im­por­tan­ța responsabilității cadrelor didactice în alegerea conținuturilor, necesitatea de a cultiva elevilor gustul pentru textele fundamentale ale literaturii române, rolul formativ al curiozității personale și al învă­țării continue. Ea spune că o colaborare reală între familie, școală și Biserică poate crea un fond comun de valori și mesaje coerente, diminuând astfel riscurile pe care le aduc anturajul nociv și expunerea necontrolată la mediul digital.

În calitate de profesor, vă rog să ne spuneți care sunt principiile și valorile pe care vă bazați în educația elevilor?

Este firesc ca nu toate lecțiile noastre să fie foarte bune. Unele vor ieși mai bine, altele mai puțin. Trebuie să ne străduim ca, la finalul fiecăreia, să putem afirma că elevii au învățat ceva folositor și interesant. De pildă, la română sunt și conținuturi care mie nu mi se par că merită. De ce? Pentru că unele se asimilează în mod firesc, prin cunoașterea directă a lumii în care trăim. În clasa a cincea sunt câteva lecții despre structura unei cărți, în care se vorbește despre copertă, prefață, cuprins. Apoi sunt lecțiile despre dialog, locutor, interlocutor, receptor etc. Da, e bine să trecem în revistă aceste noțiuni, dar fără să insistăm în mod exagerat cu exerciții, explicații amănunțite, pentru că elevii ajung să se plictisească și, trăgând linie, beneficiul este minor. Oricum, un copil va învăța în mod natural și organic ce înseamnă un dialog sau un cuprins de carte. De aceea, profesorul de azi trebuie nu doar să aibă grijă la modul cum transmite noțiunile, ci și să facă el însuși o selecție a conținuturilor. Acest lucru e cauzat și de o programă destul de generoasă în ceea ce privește textele literare, de pildă.

Teoretic, o anumită specie, precum basmul popular, de exemplu, poate fi ilustrată cu orice text care respectă convențiile acesteia. Practic însă, profesorul merge spre ceea ce are la îndemână, spre ce îi oferă manualul. Numai că acel manual poate să aibă un text foarte frumos pentru basm, dar să ofere un text mai puțin inspirat pentru pastel sau legendă, de exemplu. Atunci, în mod ideal, profesorul trebuie să vină el însuși cu acele texte care să impresioneze, să miște elevii și care totodată să fie importante.

După părerea mea, trebuie să avem grijă ca, în ceea ce privește literatura populară, elevii să nu iasă din gimnaziu fără să știe bine cele patru mituri fundamentale ale literaturii române, menționate de G. Călinescu: Miorița, Mănăstirea Argeșului (balada Meșterului Manole), etnogeneza (Traian și Dochia) și mitul zburătorului. În programă, aceste texte nu sunt menționate explicit și nu se transmite către profesor vreo obligație de a le preda. Însă ele sunt într-adevăr fundamentale. Atunci o programă prea vagă este pe de o parte o șansă, vine cu o libertate a profesorului, pe de altă parte însă, implică extrem de multă responsabilitate. Se lasă pe umerii profesorului ca el să facă această selecție, să decidă ce e fundamental de transmis, în multe privințe. De exemplu, nu există norme clare pentru predarea operei eminesciene.

Un manual alternativ propune ceva, alt manual altceva. Mai există niște auxiliare care și ele au propria selecție de texte. Dar responsabilitatea finală este la profesorii de română. Trebuie să avem grijă ca un absolvent de gimnaziu și apoi de liceu să nu iasă din aceste cicluri preuniversitare fără să fi citit măcar antumele fundamentale semnate de Mihai Eminescu: Scrisorile, Călin (file din poveste), Glossă, Luceafărul și câteva idile și elegii emblematice (Dorința, Lacul, Floare albastră). Dacă nu am avut grijă să citim împreună aceste texte în clasă, consider că degeaba i-am trimis pe copii la Roald Dahl, R.J. Palacio, Mark Twain, chiar și la Antoine de Saint-Exupéry sau Amicis.

Ce adăugați în plus la ore față de ceea ce ați primit în cadrul studiilor universitare de specialitate?

Desigur, e bine să adăugăm permanent câte ceva la informațiile primite de la Universitate. Dacă ne informăm în specialitate în mod regulat, ne putem menține noi înșine, ca adulți, într-o stare de mirare și de curiozitate. Ceea ce apoi se transmite (poate imperceptibil, uneori), ca atmosferă, ca sete de cunoaștere. Dacă suntem pasionați de domeniul nostru, asta se va transmite și spre elevi. Deci efectiv ca o stare. Apoi însă se pot transmite și cunoștințe: aflu ceva nou, o biografie a unui om de cultură, un element de „știați că”. Și atunci pot condimenta ora mea cu aceste amănunte, astfel încât copilul să se anime și el, să iasă poate din oboseala firească a unei zile de școală. De exemplu, abia recent, după circa 17 ani de predare, am ajuns să citesc biografia lui George Topîrceanu. Desigur că am încercat să aduc și elevilor câteva informații, despre dragostea lui pentru animale (în special păsări), despre cum continua să se joace cu copiii din cartier (deși era scriitor și gazetar) urcându-se în copaci, despre sensibilitatea lui etc. Și cred că dacă ne oferim acest răgaz de studiu personal, asta ajunge să se vadă și la clasă. Eu recomand și citirea de reviste de specialitate, acolo unde sunt.

Contexte benefice pentru dezvoltarea copilului

Cum poate colabora școala cu familia și Biserica pentru a oferi un cadru coerent și integrat de formare armonioasă a copilului în primii ani de viață?

Cred că ar trebui să fie mai mulți factori care să țintească spre același rezultat. Atunci este mult mai ușor și pentru familie, dacă mesajul ei este replicat și la școală, și în Biserică, și în anturaj, în locurile de joacă... Este un mesaj consolidat, deci, care se asimilează mai ușor. Probabil familia trebuie să încerce a înmulți aceste contexte susceptibile să îi susțină mesajul. Și invers, să le reducă pe cele care vin în opoziție cu mesajul ei. De exemplu, îmi voi lăsa mai rar copiii să petreacă timp într-un mediu despre care știu că promovează alcoolul, drogurile și limbajul vulgar. Și poate voi încerca să plătesc pentru o tabără tematică, un curs, un club de carte sau un sport anume. Să creez eu câteva contexte mai benefice pentru dezvoltarea copilului meu. Iar o parte din aceste contexte le oferă și Biserica. Sunt inclusiv tabere organizate de către biserici, evenimente, cursuri de pictură, coruri, cateheze etc.

Cum putem proteja în mod sănătos copiii de influențele mass-media, rețele de socializare, lumea digitală și virtuală?

În primul rând, cred că problema este pe jumătate rezolvată dacă noi conștientizăm că este nevoie să îi protejăm. Aici e adevărata provocare: mulți părinți nici măcar nu simt vreun pericol în lumea din jur. Ei au avut poate șansa de a se forma în medii echilibrate și sănătoase. Și atunci ei ajung să repete în propriile familii o educație primită de ei, dar în alte condiții. De exemplu, sunt părinți care au trăit la țară, sau în orașe mici, sau pur și simplu tot în orașe mari, dar în medii mai protejate și mai sănătoase. Și atunci ei nu sunt conștienți că trebuie să facă ceva suplimentar, să fie mai vigilenți, altfel le vor fi „furați” copiii de anturaj, de TikTok, de influențe nocive de pe tot felul de canale. Ei consideră că este suficient să le spună ce e bine și să le dea exemplul lor personal.

Ei bine, asta nu mai e suficient de niște ani buni. Astăzi mulți copii nu mai sunt oglinda părinților lor, ci oglinda anturajului și a internetului. Desigur, e vina părinților că au permis ca anturajul și internetul să le crească de fapt copiii. Dar este, dacă vrem, o vină bazată nu pe rea intenție, ci pe necunoaștere și naivitate. Acești părinți nu și-au putut imagina forța unui mesaj exterior familiei și de aceea nu au conștien­tizat pericolul. Există efectiv cazuri de părinți foarte implicați, care au valori și viziune corectă, dar a căror singură vină este tocmai o naivitate, prea mare încredere în lumea din jur. Însă lumea din jur probabil că s-a schimbat drastic și nu mai e cea din propria lor copilărie. Și atunci educația în familie trebuie dată în cunoștință de cauză.

Putem în continuare să construim o lume frumoasă pentru ei, să le prezentăm ce are ea mai bun și mai frumos. Un univers armonios, în care să le facem cunoștință cu natura, cu animalele, cu artele, cu sportul, cu prietenia și cu bunătatea. Și, bineînțeles, cu marea dragoste a lui Dumnezeu, care cuprinde totul.