Întâlnirea cu Dumnezeu
Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii, Omilia 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (2014), vol. 12, pp. 152-153
„Precum ochii cei trupești văd soarele cel material, așa și ochii sufletului trebuie să vadă lumina duhovnicească a soarelui dreptății (Maleahi 3, 20). Rândunelele pleacă iarna pentru că nu pot îndura vânturile puternice și asprimea gerului, întorcându-se apoi primăvara, când găsesc vreme pașnică și bună, căci se încălzește întreg pământul. Atunci, ca și când ar veni în propriile case, intră în casele oamenilor și, pătrunzând înăuntru fără teamă, își construiesc cuiburi și la vreme cuvenită dau glas viersului lor. Tot așa și Domnul, venind în casele sufletelor noastre, Se odihnește în adăpostul inimii noastre și Se sălășluiește acolo, după ce trec valurile și iarna cea aspră și întunericul, și strălucesc acolo razele Sale, pline de lumină preadulce, și o pace adâncă pătrunde într-o astfel de casă. (...) Toate acestea sunt simboluri ale realităților duhovnicești și gândite, căci mintea, fiind înlănțuită și împiedicată de negura cumplită și de vânturile aprige, devine neroditoare și toate gândurile sunt robite de tristețe adâncă. (...) Dar în vremea cercetării de către Duhul Sfânt se petrece o schimbare și o prefacere mare. Mintea începe să înflorească și să dea roade duhovnicești din pământul inimii, iar mărăcinii și îngrăditurile demonilor vicleni sunt zdrobite de puterea Sfântului Duh. Începe și inima însăși să se miște, să primească sămânța cerească și să fie cultivată de adevăratul Lucrător. Multă liniște, multă pace se află acolo și fericiți sunt cei care sunt cercetați de Sfântul Duh și primesc lucrarea Lui.”
(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)