PS Emilian Lovişteanul, vizitat de o delegaţie a Universităţii din Dallas
Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a primit vizita unei delegaţii a Universităţii din Dalas, SUA, condusă de prof. John Chrysostom Médaille, profesor de justiţie socială la Universitatea din Dallas, şi dr. Ovidiu Hurduzeu, El Dorado Hills, California. Din delegaţie au făcut parte şi dl Alexandru Ciolan, directorul Editurii Logos, precum şi absolvenţi ai Universităţii din Moscova care participă zilele acestea la "Întâlnirea internaţională distributistă", eveniment care se desfăşoară la Răşinari în zilele de 25-28 iunie. În cadrul întâlnirii au fost discutate câteva aspecte metodologice şi organizatorice din sistemele de învăţământ românesc şi american, cu evidenţierea misiunii Bisericii în formarea culturii şi spiritualităţii poporului român, precum şi a misiunii actuale pe care o desfăşoară Biserica Ortodoxă Română.