Raport ONU: a crescut speranţa de viaţă la nivel mondial

Data: 13 Aprilie 2010

Un raport ONU, citat de AP, arată că speranţa de viaţă la nivel global a crescut de la 47 de ani în anii 1950-55, până la 68 de ani în anii 2005-2010. Raportul menţionează că oamenii trăiesc mai mult în principal datorită îmbunătăţirilor în ceea ce priveşte hrana şi igiena, precum şi a progreselor în tratatarea medicală a bolilor infecţioase. Declinul mortalităţii este pronunţat la vârstele mai tinere, dar aceasta a crescut în schimb la persoanele vârstnice care dezvoltă boli "netransmisibile" cronice şi degenerative, precum cancer, diabet, probleme cu inima sau respiratorii, se specifică în studiu. Conform raportului, trecerea de bolile transmisibile la cele netransmisibile ca principală cauză a morţii este caracteristică tuturor zonelor lumii, cu excepţia Africii subsahariene, unde incidenţa HIV/SIDA este larg răspândită, iar bolile infecţioase provoacă însă numeroase victime. Dacă mortalitatea va continua să scadă la nivel mondial, subliniază raportul, povara bolilor netransmisibile va deveni şi mai mare. Pentru că majoritatea acestor boli sunt cronice şi necesită tratamente pe termen lung, raportul recomandă ca eforturile să se concentreze pe întârzierea perioadei de început a bolii.