Răspunsuri duhovniceşti: Animalele trebuie crescute în mediul lor

Un articol de: Eugenia Golub - 14 Octombrie 2011

Părinte, în ultimii ani, a crescut numărul persoanelor care îşi cumpără animale exotice (şerpi, şopârle, iguane, scorpioni, broaşte ţestoase) pe care le cresc în apartament. Este un păcat să facem acest lucru, putem vorbi aici de o dorinţă de a epata, de a ne diferenţia de alţii?

Dumnezeu este creatorul întregii făpturi, iar omul reprezintă o împlinire a acestei creaţii. Atât de mare a fost încrederea lui Dumnezeu în omul creat, încât i-a acordat privilegiul să pună nume tuturor animalelor. Liniştea, pacea edenică erau desăvârşite şi nu existau duşmănii între om şi celelalte vieţuitoare din Rai. După căderea omului în păcat, acesta a trăit fenomenul de "sălbăticire", a ajuns rob al spinilor şi pălămidei, iar animalele s-au înstrăinat şi ele de om, au devenit potrivnice lui. Au fost însă şi exemple de sfinţi care binecuvântau fiarele câmpului, iar acestea se plecau. Nu sunt legende. Animalele, temătoare de atitudinea omului, erau "impresionate" de blândeţea acestor sfinţi. Biserica integrează tot cosmosul, chiar şi după căderea omului în păcat. Se fac slujbe speciale pentru binecuvântarea întregii creaţii. În zonele rurale, mersul cu molifta a preotului nu vizează numai casa, cu încăperile ei, ci întreaga gospodărie, inclusiv animalele, ca sursă de trai a familiei respective. Ierurgiile Bisericii au rolul de a binecuvânta toate aceste elemente care ţin de microcosmosul personal al omului, ca parte a macrocosmosului. Rugăciunile Bisericii fac referire şi la elementele naturii, la stihiile ei. Teribilismul oamenilor a dus la forme aberante de raportare la mediu în general, şi la unele specii de animale, precum cele exotice. Sunt situaţii în care omul ţine în captivitate asemenea animale, rupte din mediul lor natural, de multe ori în condiţii improprii, doar pentru a-şi satisface nevoia de teribilism sau excentricitate. Trebuie să înţelegem că fiecare necuvântător are locul şi rolul său şi trebuie admirat în cadrul natural, nu chinuit, încarcerat printre gratiile cuştii de apartament, mai mici sau mai mari. Aceste animăluţe au soarta florilor tăiate care supravieţuiesc o vreme şi dispar. Molitfele Sfântului Trifon sunt un argument important, acestea fiind un blestem împotriva tuturor dăunătorilor pentru a proteja munca şi râvna omului. Vietăţile nu sunt blestemate pentru a muri, ci sunt trimise acolo unde le este locul, pentru a nu strica munca asiduă a gospodarului sau pentru a fi ucise chiar de acesta. Aceste rugăciuni sunt o dovadă a grijii pe care Dumnezeu o are faţă de păstrarea echilibrului firesc dintre om, cosmos şi toate celelalte vieţuitoare. De aceea, se poate constata că orice rupere de mediul natural a unei vietăţi este o încălcare a echilibrului sădit de divinitate în lume, şi nu un act de grijă, de caritate. Este benefică achiziţionarea unui astfel de animal în educarea copiilor? Copiii zilelor noastre îşi doresc mici animale, vietăţi, pentru a le ţine companie. Copilăria de astăzi nu mai are farmecul rural de altădată, cei mici nu mai "socializează" cu aceste vietăţi, ci acum există o piaţă a acestor animale. Cu toate acestea, ţinerea în locuinţă, în captivitate a unui asemenea animal nu este utilă nici educaţiei copilului, care nu va înţelege nevoia de libertate a acestor necuvântătoare, nici bietelor vietăţi captive, şi nici sănătăţii familiei. Fiecare lucru, fiecare fiinţă are un sens, are o destinaţie, are un mediu adecvat în care trebuie să vieţuiască. Oamenii care se simt singuri şi au nevoie de afecţiune au posibilitatea să adopte un pui din propria specie, un om, şi nu un animal, căci mediul de vieţuire al omului este familia, societatea, nu însingurarea şi abandonul, lăsând în seama lui Dumnezeu animalele, căci El are grijă de păsările cerului şi de crinii câmpului.