Răspunsuri duhovniceşti: Bogăţia spirituală zideşte lucruri măreţe

Părinte, sunteţi protopop într-o zonă defavorizată, cu localităţi sărace. Cu toate acestea, parohiile au realizat multe lucrări frumoase la biserici şi nu numai. Cum se explică acestea?

Majoritatea preoţilor din Protopopiatul Agnita sunt tineri şi vin în parohii cu elanul tineresc şi cu o poftă extraordinară de muncă. Şi eu am rămas surprins de multe ori când am văzut cât de repede preoţii realizează multe lucruri frumoase în parohii cu 50-60 de familii, în mare parte bătrâni cu venituri mici. Oamenii sunt ataşaţi de Biserică, mai ales dacă au preoţi buni şi harnici. Chiar dacă nu contribuie cu prea mulţi bani, credincioşii se strâng în jurul preotului şi îl ajută aşa cum pot: cu muncă fizică, cu diferite contribuţii sau chiar cu o vorbă bună. Mulţi spun că în parohiile cu oameni săraci credinţa ar fi mai mare. Aş spune însă că nu întâlnim aici o credinţă mai mare, ci una mai vie, mai lucrătoare. Aceste lucruri le-am observat în parohiile ferite de oraşe. Comunităţile de aici trăiesc încă o viaţă autentic de la ţară. Spre exemplu, Parohia Retiş are o filie la 7 km, numită Şeline. Este o localitate izolată, încât cei care merg prima oară acolo au impresia că este capătul lumii. Când vine vorba despre o colectă cum au fost cele pentru sinistraţii din urma inundaţiilor din Moldova, au fost primii care au donat bani şi s-au strâns de acolo sume consistente. Nici alte parohii mai mari nu au adunat atâţia bani. Credincioşii de acolo au văzut la televizor necazul acelor oameni şi s-au sensibilizat. Oamenii cu venituri şi o viaţă modeste simt mai bine necazurile altora şi vin mai repede în ajutorul acestora. Sunteţi preot în oraşul Agnita şi construiţi aici o biserică în cimitir. Cum îi motivaţi pe oamenii de aici să vă fie alături în această lucrare? Am avut mari reţineri să încep lucrările de construcţie la biserică, pentru că unii oameni n-au fost prea receptivi la ideea noastră. Îmi aduc aminte de perioada când eram preot la Parohia Coveş. Când am început să lucrez la renovarea bisericii de acolo, un credincios m-a acuzat că le stric rânduiala. După ce am finalizat lucrările, am pictat-o şi am pus mobilierul, credincioşii au început să se mândrească cu biserica lor. S-au mobilizat credincioşii pe parcursul lucrărilor şi ne-au sprijinit. Un alt credincios mi-a spus: "Părinte, nu te lăsa, că dacă te-ai băgat trebuie să ieşi!". Revenind la construcţia capelei din cimitir, am întâlnit şi aici multă opoziţie şi trebuie să schimb şi mentalitatea oamenilor. Aici este obiceiul ca înmormântarea să se facă în casele oamenilor, nu în biserică. Când va fi gata capela, vor vedea că este mult mai bine să facem înmormântarea aici, evitând deranjul din casele oamenilor şi alte inconveniente. Esenţial este ca preotul să aibă alături epitropul şi Consiliul parohial. Oamenii se adună apoi în jurul acestora şi a preotului şi vor sprijini lucrările.