Răspunsuri duhovniceşti: Bucuria copiilor de a se împărtăşi cu Hristos

Părinte, cât de des trebuie să aducem copiii la Sfânta Împărtăşanie?

Împărtăşirea copiilor şi a tinerilor este un moment deosebit de important al vieţii lor. Din nefericire, există prejudecăţi şi tradiţii populare care creează tot felul de obstacole imaginare între ei şi Hristos. Este absolut necesar să înţelegem că spovedania şi împărtăşania nu ţin de anumite perioade ale anului sau de anumite soroace. Afirmaţia unora, conform căreia nu te poţi împărtăşi mai des de 40 de zile, nu are nici un suport teologic, fiind total eronată şi în contradicţie cu Tradiţia Bisericii. Este inadmisibilă situaţia în care în cea mai mare parte a anului şi la majoritatea bisericilor nu se împărtăşeşte decât preotul sau în cel mai fericit caz 2-3 copii. Pr. prof. Petre Vintilescu recomandă să se poată găsi oricând grupuri mai mici sau mai mari de credincioşi care să vină să se împărtăşească în fiecare duminică şi sărbătoare. Bineînţeles că, în aceste grupuri, pot fi incluşi tinerii şi copiii, alături de credincioşii adulţi. Pe de altă parte, trebuie să fim conştienţi de faptul că împărtăşania nu acţionează în mod magic asupra noastră. Suntem datori să înţelegem că trebuie să găsim echilibrul între o asceză fără Euharistie şi o Euharistie fără asceză, fără a impune copiilor, tinerilor şi tuturor credincioşilor, în genere, condiţii prealabile deosebite pentru a se împărtăşi, cum ar fi: o săptămână de post sau un post de minimum trei zile (aceasta în condiţiile în care cei în cauză ţin posturile Bisericii - cele patru posturi mari şi posturile de miercuri şi vineri) sau impunerea mâncării de post în ziua împărtăşirii (în condiţiile în care nu suntem în perioada unuia dintre posturile mari) sau spovedirea înainte de fiecare împărtăşire (chiar dacă au trecut doar câteva zile de la ultima spovedanie). Dar cum trebuie să-i pregătim pe copii pentru Împărtăşanie? Pregătirea pentru împărtăşire nu presupune simpla împlinire mecanică a unor rânduieli formale în anumite perioade, de a căror săvârşire ţine permisiunea de a se împărtăşi. Atât copiii şi tinerii, cât şi adulţii trebuie să se pregătească pentru împărtăşire cu întreaga lor viaţă. În acest context, trebuie amintită recomandarea generală ca începând cu vârsta de 7 ani copiii să înceapă să se spovedească. Obişnuinţa de a discuta în mod curent cu preotul poate deschide drumul către o împărtăşire a celor mai ascunse gânduri şi a celor mai semnificative trăiri în cadrul spovedaniei. În acest sens, catehezele şi activităţile educative adresate în mod special copiilor şi tinerilor pot fi un prilej de apropiere firească faţă de ei. Fără apropiere, fără o inimă plină de căldură şi fără o grijă deosebită faţă de cei mici, riscăm să-L ascundem pe Hristos în spatele restricţiilor şi poveţelor aşa-zis duhovniceşti. Trebuie să-i asigurăm pe copii de bucuria pe care ne-o fac onorându-ne cu prezenţa lor în biserică. Toţi avem nevoie să învăţăm să iubim şi să descoperim frumuseţile lumii în care trăim, privind în ochii copiilor noştri. Înainte de a le impune constrângeri, trebuie să le oferim daruri. Să nu uităm că Domnul Hristos îi aşteaptă, îi primeşte, li Se dăruieşte şi îi binecuvântează pe copii. În privinţa împărtăşirii, aşa cum am amintit, ritmul poate fi diferit în funcţie de fiecare persoană. Este important ca până la vârsta de 7 ani copiii să se împărtăşească duminical, iar după aceea putem vorbi de necesitatea unei împărtăşiri sistematice. În contextul teologic în care se vorbeşte de necesitatea conştientizării credincioşilor de importanţa unei împărtăşiri regulate este bine să se înceapă, în sensul acesta, cu cei mai mici. Acest lucru poate fi de bun augur pentru viaţa Bisericii, deoarece ei sunt adulţii de mâine, cei care îşi vor aduce propriii copii la biserică, dacă ei au trăit şi au resimţit efectul benefic al încadrării lor în viaţa eclezială. Astfel, se pot depăşi şi falsele griji şi argumente (folosirea aceleiaşi linguriţe, biserica văzută ca spaţiu închis şi aglomerat favorizant transmiterii de microbi şi boli de la o persoană la alta, mirosul sufocant de tămâie etc.) pe care le au şi le invocă unii părinţi atunci când vine vorba de împărtăşirea propriilor copii.