Răspunsuri duhovniceşti: Comuniune şi libertate în Taina Nunţii

Părinte, ce ne-aţi putea spune despre capacitatea omului de a deveni "după asemănarea" Creatorului său?

În afară de creşterea duhovnicească, dobândită de om prin comuniunea permanentă cu Dumnezeu, asemănarea implică negreşit grija şi responsabilitatea omului faţă de creaţia peste care a fost pus să stăpânească, în calitate de persoană liberă şi responsabilă. Omul este pus încă de la început în cea mai înaltă dregătorie. El este chemat la existenţă "să stăpânească". Acest aspect este comentat pe larg de Sfântul Ioan Gură de Aur în Omiliile sale la Cartea Facerii, unde arată corespondenţa dintre termenii biblici "chip" şi "stăpânire". El spune să "prin cuvântul chip trebuie înţeles stăpânire şi nimic altceva, că Dumnezeu l-a creat pe om ca să fie stăpân peste toate; şi nimic nu este pe pământ mai mare decât el, ci toate sunt sub stăpânirea lui". Singura condiţie a fost însă aceea de a rămâne în comuniune cu El, de a nu ieşi din ascultare, o ascultare care de altfel nu-i mărginea cu nimic orizontul manifestării sale libere. Aţi amintit mai devreme de comuniune ca şi condiţie a păstrării libertăţii personale şi legătură intimă cu Dumnezeu. Cum se regăseşte acest aspect, această realitate în familia creştină? Tot Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, prin expresia "bărbat şi femeie", Dumnezeu întemeiază prima familie, îndemnându-i pe protopărinţii noştri să stăpânească toată creaţia Sa. Se arată şi motivul pentru care Dumnezeu ia una din coastele lui Adam şi o face femeie; pentru a arăta că femeia nu-i este supusă bărbatului sau stăpână peste raţiunea sa, ci că locul ei este aproape de inima lui. Această puternică legătură dintre soţi, reprezentată de foarte multe ori simbolic în mai toate religiile lumii (Yng şi Yang, mitul Androgindului etc.), se perfecţionează în Biserică, devine Taină. "Taina aceasta mare este - spune Sfântul Apostol Pavel -, iar eu zic în Hristos şi în Biserică". Aşadar, viaţa de familie, binecuvântată şi întărită de Dumnezeu în Paradis, stă la temelia existenţei noastre ca fiinţe comunitare, create după "chipul lui Dumnezeu". În familie, soţii au un întreit şi binecuvântat scop: naşterea de prunci, buna convieţuire şi sprijinul reciproc în problemele vieţii. Ei merg împreună spre mântuire. De foarte multe ori, Sfinţii Părinţi alătură familia de monahism, asemănându-le cu două vârfuri de munte care se privesc de la aceeaşi înălţime şi caută la fel spre Împărăţia cerurilor. Sfântul Apostol Pavel aduce cuvinte înălţătoare la adresa familiei. Laudă naşterea de prunci, iar despre candidatul la hirotonie spune că "trebuie să fie bărbat al unei singure femei, veghetor, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig, urât, destoinic să-i înveţe şi pe alţii". Am putea spune într-un cuvânt că familia este oglinda Sfintei Treimi, deoarece se alcătuieşte după modelul Sfintei Treimi. Comuniunea persoanelor care se întrepătrund într-o perfectă simfonie de vieţuire, alcătuieşte nota fundamentală a caracterului divin, inspirat al familiei creştine. În familia creştină, cei doi soţi nu se închid într-o opacitate mată şi lipsită de transparenţă, ci caută mereu să se descopere, trăind fiecare clipă în rugăciunea şi darurile Duhului Sfânt. (Diac. Ioniţă Apostolache)