Răspunsuri duhovniceşti: Îndoiala lui Toma

Preasfinţite Părinte Episcop Andrei, astăzi îl cinstim pe Sfântul Apostol Toma, cunoscut tuturor credincioşilor pentru îndoiala sa în momentele de după Învierea Mântuitorului Hristos. Cum putem transforma îndoiala în credinţă mărturisitoare şi misionară după modelul Sfântului Toma?

Sărbătoarea de astăzi, prin cel ce este prăznuit, Apostolul Toma, aduce o dovadă minunată a Învierii lui Hristos, o dovadă întărită prin credinţa Apostolului şi împreună cu credinţa lui, credinţa altor mii de creştini de la începutul istoriei mântuirii până în zilele noastre. Domnul S-a arătat a doua oară pentru Toma - pentru un singur om, un păcătos. Cel care este înconjurat de cetele îngerilor, care Îl întâmpină cu bucurie pe Biruitorul morţii, Îşi lasă turma Sa cea cerească şi Se grăbeşte ca să mântuiască oile cele rătăcite. Toţi cei care ajung la slavă şi putere mare în lumea aceasta, să nu-şi uite prietenii cei slabi şi cu capul plecat să se ruşineze de exemplul Lui. Din iubirea Sa pentru oameni, Domnul nu S-a abătut de la nici un fel de umilire sau strădanie. Din iubirea Lui pentru oameni, El - care se afla întru toată slava şi întru toată puterea - S-a pogorât pentru a doua oară într-o cămăruţă din Ierusalim. Arătându-le rănile Sale, Domnul a căutat să-i lămurească, şi ca să le fie lor aceasta spre aducere aminte, pentru a-i încredinţa că era El, căci cine altcineva ar fi avut asemenea răni pe mâini şi în coastă? Ca să le amintească că El purta urmele acestor răni întru slava Sa fără de moarte, ca o mărturie nesfârşită a iubirii Lui şi suferinţei Lui pentru omenire. La apariţia în mijlocul lor Domnul le dă pacea Sa pentru a doua oară pentru că El vrea să-i întărească cu pace îndoită pentru lupta care îi aşteaptă şi la care îi trimite El. Le dă mai întâi pacea lăuntrică şi apoi pacea dinafară; cu alte cuvinte, pacea cu ei şi pacea cu lumea, transformând îndoiala în credinţă mărturisitoare şi misionară. Şi acum, când El îi trimite în lume - în lupta dinafară cu lumea - El îi salută încă o dată şi le dă pace, ca să nu se teamă de lume, ci să rabde în luptă şi să fie semănătorii păcii în inimile oamenilor. El le dă lor pace bogată, pentru că ei nu au nevoie de pace numai înlăuntrul lor şi numai pentru ei, ci ei trebuie să o dea şi la alţii. Revenind la Sfântul Toma, ce ar trebui să înţelegem din îndoiala lui? În acest caz de îndoială, s-au arătat desluşit două lucruri: boala cumplită a firii omeneşti, scoasă la iveală prin necredinţa învârtoşată a unuia dintre Apostoli (care avea pricini fără de număr pentru a crede), şi înţelepciunea şi iubirea cea mai bogată a lui Dumnezeu. Când Domnul S-a arătat lui Toma, Toma a strigat cu bucurie: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!" Cu aceste cuvinte, Toma L-a recunoscut pe Hristos atât ca Om, cât şi ca Dumnezeu, amândoi într-Unul, Persoană vie. Numai pipăirea slăvitului Domn era destul pentru a-i da lui Toma acea binecuvântare de către Duhul, acea renaştere a vieţii. Domnul cel îngăduitor S-a plecat către slăbiciunea omului şi a pus în lucrare toate cele cu putinţă ca să întărească simţirea cu simţurile oamenilor. Nu S-a arătat lui Toma numai pentru acesta, ci pentru noi toţi, cei care căutăm adevărul şi viaţa. Înfăţişându-Se lui Toma, Domnul Cel preabun ne-a ajutat pe noi toţi să credem mai lesne în El, Cel înviat şi viu şi, prin această credinţă, să avem adevărul veşnic şi viaţa veşnică arătându-ne că "oricine va chema numele Domnului se va mântui" (Rom. 10, 13). Cu toate aceste arătări şi daruri de mare preţ din partea Mântuitorului, încă mai rămâne o îndoială într-o adâncitură a sufletelor noastre. Această adâncitură semnifică îndoiala lui Toma. Pentru ca această adâncitură să se lumineze şi să se încălzească cu harul Duhului Sfânt, noi trebuie să stăruim în rugăciune către Domnul, să aşteptăm cu răbdare şi, în sufletele noastre, trebuie să ne închidem faţă de lumea din afară şi de poftele trupeşti.