Răspunsuri duhovniceşti: Limitele omului într-o lume a tuturor posibilităţilor

Preacuvioase părinte, trăim într-o lume a tuturor posibilităţilor, cum să ne limităm la ceea ce este de folos?

Ca să ne limităm la lucrurile folositoare, mântuitoare trebuie să înţelegem, să ştim ce ne este de folos, iar înţelegerea nu se poate face decât raportându-ne la Dumnezeu. Acestea sunt întrebările fundamentale: "Cine m-a făcut?", "De ce m-a făcut?", "Cum ar trebui să funcţionez eu perfect?", "Care trebuie să-mi fie programul?". Şi atunci răspunsurile le găseşti când vezi că Dumnezeu a făcut lumea, toate frumuseţile ei şi pe om l-a pus stăpânul lor. Asta înseamnă că Dumnezeu i-a dat omului o anumită cumpătare, pentru că discernământul este pus ancestral în noi. Omul trebuie să-şi pună problema cum să chivernisească fiinţa lui şi lumea şi ce raporturi trebuie să aibă cu ceilalţi oameni şi cu lumea înconjurătoare ca să fie în programul lui Dumnezeu. Trebuie să pornim de la premisa că omul este o fiinţă creată de Dumnezeu, cu un anumit scop şi atunci vedem cum ar trebui să funcţioneze. Dacă se înţeleg premisele fundamentale, că suntem creaţi pentru adevărata fericire, trebuie să vedem care este adevărata fericire. Apoi, suntem creaţi liberi, suntem osândiţi la libertate. Noi avem libertatea creaturii, care este opţională, tot timpul trebuie să alegem între bine şi rău. În starea de alegere omul trebuie să-şi pună întrebarea fundamentală: care este rostul omului? Şi răspunsul este: îndumnezeirea trupului. Dacă îi spui omului să nu facă un anumit lucru, trebuie să îi dai ceva în schimb. Dacă nu poate să îmbrace anumite haine, de pildă, cu ce să se îmbrace? Dacă nu poate asculta anumite genuri muzicale, ce muzică poate să asculte? Trebuie pornit de la esenţă. Cum trebuie să funcţioneze iubirea? Cum trebuie să funcţioneze libertatea? Starea în care omul se găseşte acum nu e starea lui normală, omul e căzut din Rai, el e într-o stare adâncă de cădere. A fost creat ca om-Dumnezeu, care era pe treapta a IV-a a postului, nu ştia de boală, de durere, de poftă, trăia o stare spirituală şi urma să ajungă până la asemănare cu Dumnezeu, să se hrănească doar din Dumnezeu. Trupul căpăta o altă valoare, nu valoarea cunoscută de omul supus poftelor. Trupul trebuia să se înfrumuseţeze prin spiritualizare, acesta e rostul trupului. De ce să nu mănânce din pomul respectiv? Această poruncă a fost un test al iubirii prin care se păstra harul şi iubirea. De aceea, Adam s-a simţit gol de har, pentru că a trădat. Înşelarea aceasta a fost perfectată de cel rău de-a lungul anilor. De aceea, trebuie să găseşti înţelesul fundamental, să intri la rădăcină, trebuie să astupi sursa. Care credeţi că ar fi cauza acestei depărtări? Noi nu conştientizăm tragedia căderii, omul a căzut din stare de om-Dumnezeu, care trăia în Rai, la starea de om-animal, care mănâncă, bea, se reproduce şi foarte repede ajunge la starea de om-demon. Atât de presat a fost Adam de diavol, încât a făcut legământ prin sânge, până când toţi fiii lui Adam au mers în iad. Omul, după ce e căzut în starea aceasta, el se zămisleşte din păcat şi e înclinat spre rău din tinereţile lui. La început, omul trebuie să ajungă să le controleze, să conştientizeze de unde a căzut, cum trebuia să fie şi treptat să ajungă la cumpătare. Să alegi lucrurile bune şi să le câştigi, a te ruga, a merge la biserică. Biserica face într-un mod divin toată viaţa Mântuitorului pe Pământ, ca şi cum ai vedea o piesă de teatru, dar e ceva sublim în Liturghie, pentru că redă înţelesurile profunde, de la Naştere, care este Proscomidia, la Înălţare, după momentul Împărtăşaniei. Acestea trebuie cultivate.