Răspunsuri duhovniceşti: Logica lui Hristos şi logica lumii

Preacucernice părinte Picu Ocoleanu, ar putea fi considerată logica lui Hristos o anti-lume?

Logica lui Hristos nu este o anti-lume. Logica lui Hristos, Logosul, este calea către Împărăţie. Mântuitorul nu-şi propune să zidească o anti-lume, ci îşi propune să mântuiască lumea aceasta, şi chiar face lucrul acesta, o mântuieşte, o înnoieşte, o primeneşte. Rămâne ca şi lumea să accepte mântuirea pe care Hristos ne-o dă în dar. Despre o anti-lume se poate vorbi în strădaniile monahismului de a se institui în anticamera Împărăţiei lui Dumnezeu, într-un început al Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, şi Împărăţia lui Dumnezeu, într-adevăr, a apărut în multe locuri pe pământ. A început în fiecare biserică unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie, în fiecare mănăstire; a început deja. Putem vorbi de o anti-lume în sensul că lumea cea nouă, pe care Hristos o sădeşte aici, nu funcţionează după logica lumii acesteia, după duhul veacului acestuia, opunându-se rătăcirilor des întâlnite. Biserica a refuzat pactul cu felul de a fi al lumii, pentru că lumea de multe ori se rătăceşte. În acest sens, cred că monahismul creştin poate fi considerat un început al Împărăţiei lui Dumnezeu. Nu este Împărăţia lui Dumnezeu instituită, ci în fiecare comunitate creştină unde sunt doi sau trei adunaţi în numele lui Hristos, acolo este şi Hristos, iar acolo unde este Hristos începe şi Împărăţia. Vorbiţi-ne despre dimensiunea ascetică a monahismului. Monahismul creştin poate fi considerat şi un fenomen ascetic, însă nu doar un fenomen ascetic. În primul rând este un fenomen profetic şi apostolic. Chiar există un ierarh grec, Ierotei Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos, care a scris o carte publicată la editura Mitropoliei Olteniei, în care tratează monahismul ca fenomen profetic, apostolic şi martiric. Avem o continuitate organică în Biserică între viaţa apostolică, a profeţilor itineranţi, şi viaţa monahală. Ea poate să nu fie chiar vizibilă istoric, deşi pare să fie urmărită şi din acest punct de vedere. Pe lângă acest caracter profetic, se adaugă şi alte dimensiuni ale vieţii monahale, între care şi dimensiunea ascetică. Dacă am reduce monahismul doar la viaţa ascetică, nu am putea să mai distingem viaţa monahală creştină de viaţa asceţilor budhişti. Putem să spunem că asceza este un mijloc, scopul vieţii monahale este Împărăţia lui Dumnezeu. Legat de aspectul acesta ascetic, cred că monahii noştri de astăzi ar trebui să redescopere dimensiunea lor profetică. Să redescopere Liturghia, nu în sensul că nu există în mănăstiri, ci în sensul că este nevoie de mai multă viaţă duhovnicească, de mai multă apropiere de Sfântul Potir. Este importantă ascultarea, dar ea trebuie focalizată către îndumnezeire, către Sfânta Împărtăşanie, către viaţa aceasta profetică genuină a monahismului. Cred că aceste două dimensiuni, ascetică şi profetică, trebuie să împreună lucreze, iar o separare a celor două nu poate fi decât nefericită."