Răspunsuri duhovniceşti: Moartea nu mai stăpâneşte

La ce se referă fragmentele din Sfintele Evanghelii care se citesc în primele zile din Săptămâna Mare?

Găsim pilde de înţelegere a voii lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, chipuri descrise de Sfintele Scripturi: Iosif cel preafrumos, smochinul, cele zece fecioare, femeia care L-a uns pe Hristos înainte de Patima Sa cu mir preţios. După arătarea dumnezeirii Sale prin învierea lui Lazăr şi a umanităţii Sale prin intrarea smerită în Ierusalim, Hristos merge de bunăvoie spre Pătimirea răscumpărătoare şi spre Înviere. Care este înţelesul ungerii Mântuitorului cu mir? Îmbălsămarea unui om care a murit este un semn al evlaviei, dar şi o expresie a dorinţei de nemurire, care însufleţeşte pe tot omul născut în lume. Dar aici, ce sens să aibă ungerea cu mirodenii a unui om în viaţă? Legătura cu Pătimirile Domnului este explicită când Sfântul Evanghelist Ioan precizează: "cu şase zile înainte de Paşti". Cu intuiţia puternică a iubirii, Maria a înţeles că învierea lui Lazăr din morţi este semnul biruinţei lui Hristos asupra morţii. Acum, gestul său este o mărturisire de credinţă, ca răspuns la întrebarea pusă de Mântuitorul Hristos surorii sale, Marta: "Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta?" (Ioan 11, 25-26). Dacă Hristos Domnul este învierea, trupul Său nu riscă să cunoască stricăciune; păstrarea mirului de mare preţ pentru ungerea unui trup asupra căruia moartea nu are nici o putere ar fi fost aşadar fără rost. Ungerea Celui Viu devine astfel o ungere de mângâiere. Mirosul greu dinaintea mormântului deschis al lui Lazăr lasă acum loc parfumului de mir; de-acum moartea nu mai stăpâneşte, ci viaţa are ultimul cuvânt. Ce relevanţă are acest episod pentru noi? Este minunat pentru noi să înţelegem că acest eveniment petrecut acum două mii de ani ni se face contemporan prin integrarea noastră în duhul Bisericii: el ridică vălul doliului şi al tristeţii de pe chipul nostru, eliberându-ne de moartea care ne robea şi deschizându-ne "porţile cele veşnice", prin care a intrat Împăratul slavei (Psalm 23, 7). Umplerea casei din Betania de mirosul mirului se regăseşte în buna mireasmă a credinţei celei drepte, a iubirii nestăvilite şi a faptelor bune ce se lucrează de fiecare dintre noi, la picioarele lui Hristos, în "casa Domnului", Sfânta Biserică. Astfel, ungerea din Betania nu ni se mai pare un fapt izolat istoric, chiar enigmatic pentru mentalitatea omului de astăzi, ci un prilej de a pricepe că se cuvine să aducem roade printr-o viaţă vrednică de Hristos.