Răspunsuri duhovniceşti: Naşii sunt primii cateheţi pentru finii lor

Preacucernice părinte, care este rolul naşilor în primirea Tainei Sfântului Botez?

Instituţia năşitului în Biserică este legată de practica botezului copiilor, aşa încât originea ei coboară adânc în istoria creştinismului până în epoca apostolică. Biserica Ortodoxă n-a exclus niciodată pruncii de la primirea Botezului, ci, din vremea Apostolilor şi până astăzi, Biserica a primit copiii la Taina "naşterii din nou, din apă şi din Duh", ca o condiţie absolut necesară pentru mântuire. Fiecare copil este însoţit la primirea Botezului de către o persoană adultă, botezată după rânduiala ortodoxă, care va fi garantul sau chezaşul credinţei pruncului. Aceştia sunt naşii, cei care, la botezul copiilor, rostesc răspunsurile şi mărturisirea de credinţă a Bisericii în locul acestora, angajându-se solemn înaintea lui Dumnezeu şi a Bisericii, ai cărei reprezentanţi sunt, că cei botezaţi vor fi crescuţi în credinţa Bisericii lui Hristos. Ei devin părinţii spirituali ai celor pe care i-au primit la Botez, născându-i pentru o nouă viaţă, în Hristos, fapt pentru care trebuie să fie buni credincioşi. Între copiii nou-botezaţi şi naşii lor se naşte, astfel, legătura rudeniei spirituale, a cărei importanţă deosebită este evidenţiată de canonul 53 al Sinodului VI Ecumenic, care exprimă conştiinţa şi trăirea Bisericii cu referire la valoarea instituţiei năşitului: "Rudenia spirituală este mai puternică decât rudenia trupească". În deplin consens cu această învăţătură a Sfinţilor Părinţi participanţi la Sinodul VI Ecumenic, subliniem faptul că naşii au obligaţii şi răspunderi mai mari pentru viaţa spirituală a finilor lor, decât părinţii care i-au născut trupeşte. Rolul naşilor, pe lângă aspectele practice legate de slujba baptismală (aducerea luminii, pregătirea pânzei albe, în care pruncul nou-botezat este primit de la preotul slujitor şi înveşmântat, aducerea unor haine noi etc.), este acela de a da mărturie pentru finii lor, iar mărturia nu constă numai în rostirea Crezului şi primirea în braţe a pruncului după întreita afundare, ci şi în aceea de mărturisitori şi educatori, formatori, părinţi spirituali care veghează la creşterea spirituală a finilor, însoţindu-i pe aceştia în toate etapele creşterii lor spirituale. În acest sens, naşii, alături de părinţii trupeşti, au îndatorirea de a fi cei dintâi cateheţi pentru finii lor, împărtăşindu-le cu înţelepciune bucuria primelor rugăciuni, adevărurile credinţei creştine, de a cultiva în sufletele lor dragostea pentru Biserica dreptmăritoare, dar şi dorinţa sinceră de a participa şi a se împărtăşi de Sfintele Taine şi de celelalte lucrări sfinţitoare ale Bisericii. În acest fel, naşii se fac slujitori şi misionari bineplăcuţi lui Dumnezeu, bucurându-se, la rândul lor, de binecuvântarea şi harul dumnezeiesc primit de fini la Botez, care aduce rod sufletesc îmbelşugat atât pentru copii, cât şi pentru părinţii lor sufleteşti.