Răspunsuri duhovniceşti: „Ne cinstim părinţii pentru că ne-au adus pe lume“

Părinte, care sunt datoriile părinţilor faţă de copii?

O întrebare frumoasă, acum în ajunul Zilei internaţionale a copilului. Una din cererile pe care preotul o face înaintea lui Dumnezeu împreună cu mirele şi mireasa la Taina Sfintei Cununii este ca mirii să fie binecuvântaţi cu "naştere de prunci buni spre folos". Aceasta înseamnă că pruncii care vin într-o familie sunt rodul binecuvântării lui Dumnezeu, deci ei trebuie primiţi ca dar al lui Dumnezeu făcut celor doi. Naşterea de prunci trebuie înţeleasă ca binecuvântare a lui Dumnezeu şi ca dar al Lui. Or, dacă un copil este un dar al lui Dumnezeu, cred că a da viaţă pruncilor cu care Dumnezeu te binecuvântează este prima datorie a părinţilor faţă de copiii lor. Şi din această primă datorie a părinţilor faţă de copii decurge şi cea mai mare datorie a copiilor faţă de părinţii lor, de a-şi cinsti părinţii pentru că le-au dat viaţă. Cunoaştem toţi nenumărate cazuri de copii care nu îşi cinstesc părinţii motivând aceasta prin faptul că nu au primit din partea părinţilor nu ştiu câtă avere sau nu ştiu ce bunuri materiale. Trebuie să ne cinstim, în primul rând, părinţii nu pentru câte bunuri materiale ne-au oferit, ci pentru că ne-au adus pe lume şi ne-au purtat de grijă aşa cum a putut fiecare. Sunt mulţi copii care nu au văzut lumina zilei şi care au fost omorâţi încă din pântecele mamei lor, dacă aceea se poate numi mamă. Primii trei ani de viaţă ai copilului au o importanţă vitală pentru creşterea sa trupească şi duhovnicească. De ce? În aceşti ani se modelează caracterul lui. Lupta părinţilor poate fi grea şi de multe ori anevoioasă, dar merită făcut orice efort. Sfântul Ioan Gură de Aur face un îndemn foarte frumos părinţilor: "Lucrează ostenind din greu, doar lucrezi pentru tine; căci îţi va fi mai uşoară viaţa dacă fiii tăi vor fi virtuoşi". Toate datoriile părinţilor faţă de copiii lor cred că sunt cuprinse în acest efort pe care părinţii îl depun pentru creşterea şi educarea copiilor lor. Ca datorie de căpetenie în osteneala lor de a-şi creşte copiii, părinţii ar trebui să pună rugăciunea, pentru ca să fie călăuziţi de rugăciune şi pentru ca să se întoarcă inima lor către Dumnezeu prin rugăciune. Pentru părinţii creştini nu există decât o singură "regulă": să-L întrebe pe Dumnezeu într-o rugăciune fierbinte. Este nevoie ca orice hotărâre sau reacţie să izvorască dintr-o inimă rugătoare, mai degrabă decât din raţiune. Prin aceasta părintele recunoaşte înaintea lui Dumnezeu că singur El ştie ce este cel mai bine pentru copilul lui într-o anumită situaţie. Trebuie să fim convinşi că Dumnezeu este gata să inspire inimile tuturor oamenilor, deci ale tuturor părinţilor. Cât de important este în educaţia copiilor exemplul părinţilor? Exemplul personal al părinţilor ar trebui să fie şi el o datorie. Nu este suficient să le oferim copiilor nişte noţiuni. Pentru a fi credibili trebuie să însoţim noţiunea cu exemplul personal. Purtarea noastră, şi mă refer aici la toate cuvintele, acţiunile şi reacţiile noastre, devine mijloc de educaţie al copiilor. Vorbind despre copiii care învaţă să vorbească, Sfântul Ioan Gură de Aur spune un lucru foarte important, care este valabil pentru fiecare aspect al educaţiei: exemplul este totul. De pildă, cuvintele folosite de părinţi, modul lor de a vorbi vor avea o influenţă deosebită asupra vorbirii copiilor. E important ca mai întâi copilul să vadă şi apoi să facă. Mă gândesc acum la îndemnul pe care mulţi părinţi îl dau copiilor lor, şi anume să meargă la biserică. Cum oare credem că vor face copiii noştri ceea ce le spunem, dar noi înşine nu facem?! Ca o concluzie, suntem datori ca părinţi să dăm naştere copiilor pe care ni-i dăruieşte Dumnezeu, să ne rugăm pentru ca Dumnezeu să ne călăuzească în efortul nostru de a-i creşte şi a-i educa şi apoi să fim noi înşine exemple de urmat pentru copiii noştri.