Răspunsuri duhovniceşti: Omul este mare când stă în genunchi

Părinte, de ce să ne rugăm? Ce nevoie mai are omul contemporan de rugăciune?

Pentru că Mântuitorul Iisus Hristos S-a rugat foarte mult. Îndată după ce vorbea mulţimilor, după ce săvârşea o minune, după ce petrecea un timp cu ucenicii, El prefera anumite locuri unde se retrăgea pentru rugăciune. Aşa au fost Muntele Eleonului, Grădina Ghetsimani, Muntele Tabor, teritoriul din jurul Lacului Ghenizaret sau al Mării Tiberiadei, unde rămânea singur şi se ruga îndelung. Rugăciunea este convorbire cu Părintele din ceruri. Dacă iubeşti pe cineva, doreşti să comunici cu el. Chiar dacă nu-i lângă tine, îl cauţi. Dacă dorim să păstrăm legătura cu Dumnezeu trebuie să ne rugăm, pentru că asta face rugăciunea, ridică bariera pe care păcatul o pune între noi şi Dumnezeu. Rugăciunea este una din virtuţile care aduc împlinire în viaţa noastră. Rugăciunea este cântecul inimii şi al lacrimilor. Rugăciunea ta rămâne neauzită când o acoperă strigătul celui nepăstuit de tine, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Ceea ce este respiraţia pentru viaţa trupească, aceea este rugăciunea pentru viaţa sufletească. Unde se termină rugăciunea apare păcatul, de aceea rugăciunea trebuie făcută permanent. Şi când dormim, inima noastră trebuie să privegheze. Un părinte al Bisericii spunea că omul este mare numai atunci când stă în genunchi. Când un om se roagă, pentru că este smerit, se înalţă înaintea lui Dumnezeu, creşte, mai urcă o treaptă. Acest drum care duce de la pământ la cer, drumul fiecăruia dintre noi, este un urcuş care nu se poate realiza într-un singur post, durează până la uşa mormântului. Cerul este mai aproape de noi atunci când îngenunchem, decât atunci când cu semeţie privim în sus. Rugăciunea este plugăria sufletului, spunea un părinte filocalic. Fiecare suflet trebuie lucrat la vreme. Părintele Cleopa într-una din cuvântările pe care le ţinea mulţimilor spunea: „Am prăşit destul pe ogorul vostru, trebuie să mai prăşesc şi pe ogorul meu!“. Şi continuă: „Trebuie să mă rog ca să smulg buruienile din inima mea“. Rugăciunea smulge toate „buruienile“, gândurile rele, păcatele din inima fiecăruia. Oricât ar fi de lucrată o grădină, după ploaie sau după un timp îndelungat apar din nou buruieni. Şi în inimile celor aleşi, ale celor care au deja o experienţă în viaţa duhovnicească, pot apărea astfel de buruieni. De aceea rugăciunea este foarte importantă şi chiar esenţială. Deci trebuie să ne rugăm pentru că şi Mântuitorul S-a rugat, s-au rugat apostolii, s-au rugat marii părinţi ai Bisericii. Sfântul Ioan Gură de Aur a dus o viaţă smerită, plină de rugăciune; Sfântul Vasile cel Mare slujea de patru ori pe săptămână, pe lângă faptele bune pe care le săvârşea - bolnavii, leproşii, orfanii, nevoiaşii din cetatea Cezareii Capadociei, cu toţii au primit ceva din mărinimia marelui ierarh. De aceea rugăciunea trebuie unită cu faptele bune, adică comoara sau tezaurul pe care fiecare îl trimite din vreme în Împărăţia Cerurilor.