Răspunsuri duhovniceşti: „Putem deveni fraţi şi prieteni ai Sfintei Anastasia“

Preacucernice părinte Florin Bonea, astăzi Biserica noastră prăznuieşte pe Sfânta Muceniţă Anastasia, cea care şi-a jertfit viaţa pentru credinţa în Hristos. Poate fi considerată ea un dar de la Dumnezeu pentru această perioadă sfântă?

Cu siguranţă. Iată ce ne spune Mântuitorul Hristos, nouă tuturor, prin cuvintele Scripturii Sale: "Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel din ceruri desăvârşit este" (Mt. 5, 48). Toţi suntem chemaţi să ajungem la măsura desăvârşirii şi să devenim asemenea sfinţilor. Mulţi dintre semenii noştri au ajuns sfinţi. Unii dintre ei sunt pictaţi pe zidurile bisericilor, alţii sunt pomeniţi în calendare, iar pe alţii îi ştie numai Dumnezeu. Ei au biruit păcatul şi, detaşându-se, încă de pe pământ, de cele stricăcioase, au trecut dincolo, în lumina comuniunii cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi. Ei sunt mijlocitori între noi, cei din Biserica luptătoare, şi Dumnezeu. Sunt apropiaţi ai Domnului şi au trecere în faţa Sa. Ştim că, rugaţi fiind, pot interveni pentru noi, aşa cum a făcut Maica Domnului la nunta din Cana Galileii. Biserica ni-i oferă pe sfinţi ca modele de urmat în călătoria noastră spre Împărăţia cerurilor. Fiind oameni ca şi noi, alcătuiţi din aceeaşi materie şi vieţuitori pe acelaşi pământ, pot fi urmaţi de către noi, ca exemple. Acesta este darul pe care ni-l aduce Sfânta Muceniţă Anastasia pe care Biserica noastră o prăznuieşte astăzi: rugăciunea şi mijlocirea pentru păcatele noastre şi ce poate fi mai de preţ decât, pe lângă mântuirea adusă de Întruparea Mântuitorului Hristos, să fim prezentaţi înaintea Tronului Slavei ca nişte jertfe vii de sfinţii lui Dumnezeu. Cum s-ar putea adapta exemplul sfintei la societatea zilelor noastre? Desigur, noi, creştinii secolului al XXI-lea, trăim în altă societate decât cea a Sfintei Anastasia, cea din secolul al III-lea. Împotriva noastră, stăpânitorii acestei lumi nu mai dezlănţuie persecuţii în care am putea să ne dăm viaţa pentru Hristos. Nu toţi putem să ne lepădăm de grijile pe care le avem faţă de părinţi, copii şi societate, pentru a merge în pustie şi a duce viaţă în post şi rugăciune. Însă putem, asemenea Sfintei Anastasia, să trăim fiecare clipă a vieţii noastre cu frică de Dumnezeu şi făcând bine semenului de lângă noi. Sfânta Anastasia a fost o femeie activă, implicată cu folos în viaţa altora. Tradiţia Bisericii păstrează descrieri ale faptelor sale minunate. Ni se spune că, pe ascuns, îmbrăcată în haine sărăcăcioase, mergea în temniţele împăratului Diocleţian pentru a-i cerceta pe creştinii închişi pentru credinţa în Hristos. Încerca să le aline suferinţa, oferindu-le mâncare, oblojindu-le rănile provocate de torturi, îmbărbătându-i şi rugându-se împreună cu ei. După moartea soţului, un păgân, cu care fusese măritată fără voia sa, Anastasia şi-a împărţit averea săracilor şi s-a dedicat slujirii celor obidiţi, mergând din oraş în oraş şi îngrijind creştinii din închisori. Folosindu-se de unele cunoştinţe de medicină şi mai ales de puterea rugăciunii, sfânta a vindecat răni şi a uşurat suferinţe, devenind cunoscută mai ales pentru puterea de a-i salva de la moarte pe cei otrăviţi. Acelaşi lucru am putea să-l facem şi noi azi, în secolul al XXI-lea, fără nici un fel de dificultate, plasându-ne într-o binecuvântată comuniune cu această sfântă de acum optsprezece veacuri. Având-o în fiecare zi ca model, putem deveni fraţi şi prieteni ai Sfintei Anastasia, cu care ne sfătuim, vorbim şi apelăm la nevoie. Astfel, crescând în desăvârşire, în tovărăşia celei care a intrat în ordinea spirituală a Celui Vechi de Zile, am putea primi, în avans, încă de pe pământ, bucuria vieţii cereşti.