Răspunsuri duhovniceşti: „Taina şi miracolul unui monah şi păstor care primeşte Crucea Mântuitorului“

Înalt Preasfinţite Părinte Arhiepiscop Casian, ce înseamnă pentru credincioşii români pelerinajul la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor?

Dimensiunea cea mai cuprinzătoare a prezenţei lui Dumnezeu Cel Viu în sfinţii Săi se arată îndeosebi prin evlavia şi prin marea fervoare duhovnicească la sărbătorile închinate acelora dintre sfinţi cărora Dumnezeu le-a păstrat şi trupul întreg, în care se arată puterea Duhului Sfânt. Între sfinţii cu moaşte întregi pe pământul Bisericii Româneşti este Sfântul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, care, din an în an, din păstorul ce era în timpul vieţii sale, din păstorul de oi, a devenit, asemenea Mântuitorului Hristos, păstorul cel bun pe o pajişte precum cea a unui oraş cosmopolit, unde aspectul citadin nu ar arăta, la început, o atmosferă prielnică şi primitoare păstoririi noastre, ca oameni. Dumnezeu face această minune prin lucrarea Păstorului Cel Bun, Care Îşi pune sufletul pentru oile Sale şi ne arată chiar în inima oraşului Bucureşti, despre care se spune că s-a înfiinţat chiar în jurul unei bisericuţe a lui Bucur ciobanul. Iată cum în apropiere de această bisericuţă, pe colina Patriarhiei, de secole, ne păstoreşte duhovniceşte un sfânt al marii disponibilităţi, al răbdării şi al discreţiei, care nici nu îndrăzneşte să deranjeze pe cineva, pentru că viaţa lui s-ar rezuma la o accentuată stare de smerenie şi de pocăinţă. Se spune că, odată, păstorind oiţele, a alunecat şi a lovit un pui de pasăre. De atunci nu şi-a mai încălţat piciorul, pentru că, fără voia lui, a distrus o viaţă. Aceasta vrea să însemne că, într-un oraş atât de mare, într-o Biserică şi ţară ca ale noastre, el, ca şi Moise odinioară, care şi-a descălţat cureaua încălţămintelor, ne aşteaptă, de la racla sfintelor sale moaşte, să ni-L descopere, să ni-L arate pe Iisus Hristos, Păstorul şi Mântuitorul sufletelor noastre. În ultimul timp, datorită unei minunate întâlniri între sfinţi, Capitala a devenit o magistrală pe care vin sfinţii. Cu toate aspectele unei secularizări galopante, vedem la Bucureşti un miracol. În timp ce nimeni nu mai are timp, e grăbit să obţină un loc în metrou, autobuz, tramvai sau taxi, toată lumea trăieşte într-o eră a maşinalizării, a vitezei, acest sfânt al răbdării, timp de o săptămână, iată, şi anul acesta, ne ajută să vedem o minune chiar în Bucureşti, marea minune, care ne scapă: răbdarea de a sta ore întregi pentru a se atinge de racla sfintelor moaşte a celui care are atâta răbdare, de secole, să ne aştepte să ni-L arate pe Hristos Domnul. Iată cum ne convertim de la viteză, de la superficialitate şi de la o viaţă înţeleasă doar pe orizontală, în sensul mai mult materialist al ei, pentru cine are ochi de văzut şi urechi de auzit să audă mesajul lui Hristos şi să vadă pe mărturisitorii lui Hristos stând poate şi zece ore în şir, aşteptând tăcuţi, cu o rugăciune pe buze sau cu o carte de rugăciuni în mâini, sau pur şi simplu cumpărând fiecare de la el însuşi răbdare. Atunci când chiar în Capitală un popor dă dovadă de atâta ataşament faţă de Biserica lui Dumnezeu, faţă de mesajul Mântuitorului Hristos şi faţă de sfinţii Săi, înseamnă că nimic nu este pierdut, totul este de câştigat. Şi de ziua Sfântului Dimitrie, în această capitală, unde, de o parte şi de alta, maşinile aleargă în viteză, oamenii stau, opresc viteza şi cer mai multă lumină, mai multă pace, mai multă linişte, mai multă sănătate, fără să aibă bani în buzunar, fără să aibă merinde, vin tineri, vin preoţi, iar Capitala se află în sănătate. Lângă Cuviosul Dimitrie, care "luând Crucea a urmat lui Hristos", se află depusă spre închinare o părticică din Sfânta Cruce a Mântuitorului şi un fragment din moaştele celor ce au descoperit-o, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Cum trebuie privită această imagine din Dealul Patriarhiei? Trebuie să accentuăm aici rolul deosebit al păstorului, Preafericitul Patriarh, care a încurajat, după o experienţă extraordinară în cetatea Sfintei Parascheva de la Iaşi, încât Capitala a devenit cetatea Sfântului Dimitrie, care, timp de o săptămână, polarizează şi cheamă miile de credincioşi. Aceasta s-a văzut, mai ales prin întâlnirea, pe cărarea Sfântului Dimitrie, a altor sfinţi, pe care sfântul îi cheamă. Ce frumos îi stă Sfântului Dimitrie, care poartă Crucea! Aşa spune şi troparul... Iată, taina şi miracolul unui monah şi păstor care primeşte Crucea Mântuitorului, care se uneşte cu Crucea Sa, invitându-ne să ne aducem şi noi propriile cruci sufleteşti sau trupeşti, crucile neputinţelor, durerilor sau păcatelor noastre, aici pe colină, unde un purtător al Crucii, Sfântul Dimitrie, prin sfinţenie ne arată puterea Mântuitorului. Este un an în care simţim şi întristarea unei crize economice, dar miile de credincioşi învaţă aici că există în întristare bucurie. Prin purtarea crucii noastre de creştini, Domnul ne dă învierea speranţei, ajută să ne ajutăm mai mult, căci prin filantropie se împinge sărăcia dincolo de hotarul frăţietăţii şi dragostei. Unde e frăţietate şi dragoste nu este niciodată sărăcie. În acest cadru, la Bucureşti, sărbătoarea Sfântului Dimitrie arată încă o dată de ce poporul acesta este creştin, de la Sfântul Aposol Andrei, şi de ce şi-a păstrat, în istorie, identitatea, pentru că nu a refuzat Crucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Preafericitul Părinte Daniel a arătat că Sfânta Cruce, prin înţelesurile ei tainice, teologice, duhovniceşti, reprezintă sinteza Crezului, căci ne însemnăm "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh", aducând puterea Tatălui, prin Fiul şi prin lucrarea Duhului Sfânt în viaţa fiecărui creştin, în fiecare familie, în Biserica noastră şi în ţara noastră.