Răspunsuri duhovniceşti: Trăsătura dominantă a Postului Mare este pocăinţa

Cum trebuie să folosim această perioadă de post închinată Patimilor şi Învierii Mântuitorului Iisus Hristos?

Acum este o perioadă de meditaţie, de rugăciune profundă şi post mai aspru. Însoţindu-L pe Mirele Bisericii care a pătimit pentru noi şi pentru a noastră mântuire, în această perioadă de 40 de zile (la care se adaugă Săptămâna Patimilor), care constituie o vreme specială din cursul anului bisericesc şi din viaţa noastră, ne amintim exemplele de pocăinţă ale celor de demult; oameni păcătoşi care s-au pocăit şi s-au întors la Dumnezeu, dar şi de unii care s-au pierdut pentru că au rămas împietriţi şi departe de Dumnezeu, în lumea păcatului, şi care n-au dobândit acest mare dar pentru care trebuie să ne ostenim fiecare în parte, mântuirea. Încă de la început, mai precis în primele patru zile ale Postului Mare, din lecturile celor 250 de tropare ale Canonului Sfântului Andrei Criteanul am aflat despre cei care au căzut în păcate grele, dar care au arătat chipuri de pocăinţă şi s-au îndreptat, au plâns cu amar pentru păcatele lor. Toţi aceşti oameni întorşi către Dumnezeu, deci îndreptaţi, constituie exemple pozitive. Apoi, în duminicile Sfântului şi Marelui Post se pun înainte alte exemple de pocăinţă. Oameni rugători, virtuoşi, aşa cum au fost Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, respectiv Cuviosul Ioan Scărarul, amândoi autori de scrieri filocalice, care au vorbit despre urcuşul mântuirii, despre numeroasele trepte pe care trebuie să le parcurgă creştinii pentru a ajunge la bucuria Învierii şi a mântuirii. Se adugă şi exemplul Cuvioasei Maria Egipteanca, care în tinereţe a cunoscut întunericul patimilor, dar care printr-o pocăinţă îndelungată, de aproape 50 de ani, şi-a schimbat viaţa şi a ajuns pentru toate generaţiile de creştini exemplu de intoarcere de la intuneric la lumină şi de la moartea păcatului la învierea vieţii. A petrecut aceşti ani într-o discreţie totală, în pustiu, departe de ochii lumii, căindu-se, plângându-şi păcatele. După unele păreri, Cuvioasa Maria Egipteanca constituie cel mai cutremurător exemplu de pocăinţă din istoria mai apropiată de noi. În slujba Pavecerniţei îl întâlnim şi pe regele Manase, care l-a supărat pe Dumnezeu, dar, căindu-se, nu mai îndrăznea să îşi ridice nici ochii către cer. Intr-o mare smerenie a rostit această rugăciune a Pavecerniţei Mari preluată din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament. Momentele acestea din Postul Mare, fie Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, fie celelalte slujbe, ne aduc aminte de pocăinţă, de întoarcerea la Dumnezeu. Rugăciunile, lecturile pe care le ascultăm în această perioadă în Biserică nu au caracter doxologic, aşa cum se întâmplă în perioada sărbătorii Învierii sau a marilor praznice, ci trăsătura dominantă a Postului Mare este penitenţa ce ne ajută să ne întoarcem la Casa Părintelui Celui Bun care ne aşteaptă cu braţele deschise.