Răspunsuri duhovniceşti: Untdelemnul tămăduitor prefigurat în Scriptura Vechiului Testament

Părinte, există prefigurări ale Tainei Sfântului Maslu în Vechiul Testament? Care ar fi acestea?

Taina Sfântului Maslu, una din cele şapte sfinte Taine ale Bisericii, este dedicată în întregime vindecării trupeşti şi sufleteşti. Ea presupune existenţa unor elemente ale tainei, cum ar fi untdelemnul sfinţit, preoţii Bisericii ca săvârşitori, bolnavul ca primitor al tainei, precum şi un ritual liturgic (7 citiri din Apostol, 7 din Evanghelii, 7 rugăciuni). Dacă ne aşteptăm ca în Vechiul Testament să întâlnim astfel de elemente complexe aşezate sau adunate la un loc, s-ar putea ca aşteptările noastre să fie zadarnice. Însă dacă privim Scriptura Primului Testament căutând elemente ce ţin de unele aspecte ale tainei de astăzi, atunci se poate spune că şi Taina Sfântului Maslu, asemenea celorlalte Sfinte Taine, este prefigurată în textul sacru comun Bisericii şi Sinagogii. Potrivit învăţăturii Bisericii şi aşa cum reiese din textul epistolei lui Iacov ("şi Domnul îl va ridica" - 5, 15), vindecarea şi ridicarea din boală reprezintă un apanaj al divinităţii. Dumnezeu este Cel care ridică din boală şi oferă vindecarea celui care este aflat în suferinţă fizică sau sufletească. Psalmul 102, 3 prezintă pe Dumnezeu ca fiind "Cel ce vindecă toate bolile tale", iar într-un alt psalm al lui David (29, 2) poate fi găsită mărturia directă: "Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine şi m-ai vindecat". Autorul cărţii Cronicilor subliniază şi el aceeaşi realitate atunci când vorbeşte despre boala lui Asa, regele lui Iuda. Deşi se afirmă despre el că "Asa şi-a avut inima sa întreagă la Domnul în toate zilele vieţii sale" (II Cronici 15, 17), totuşi spre sfârşitul vieţii caută ajutor şi sprijin de la regele Siriei, iar nu de la Domnul. În acest context, se vorbeşte despre boala care pune stăpânire pe Asa, boală care îi va aduce în cele din urmă moartea. Autorul textului sacru simte totuşi nevoia să sublinieze faptul că nici măcar în aceste ultime clipe nădejdea lui nu s-a îndreptat către Dumnezeu: "Dar el nici la boala sa n-a căutat pe Domnul, ci pe doctori" (II Cronici 16, 12). Răzbate din textul acesta o undă de reproş pentru faptul că Sfântul lui Israel fusese uitat sau, în cel mai bun caz, fusese trecut în plan secund. Boala şi moartea lui Asa contrastează profund cu ceea ce s-a petrecut cu un alt rege al lui Iuda, regele Iezechia, fiul lui Ahaz, contemporan al profetului Isaia. Când "s-a îmbolnăvit de moarte" şi când profetul Isaia îi vesteşte sfârşitul iminent al vieţii sale, Iezechia nu îşi pierde nădejdea. Nu aleargă în primul rând spre doctori, nu caută cele ale omului, ci toată nădejdea şi-o pune în Dumnezeul părinţilor săi, Căruia se roagă nu atât pentru sănătate, cât pentru dobândirea milostivirii divine: "Adu-ţi aminte că am umblat înaintea Ta întru credincioşie şi cu inimă curată, săvârşind ceea ce este plăcut înaintea ochilor Tăi" (Isaia 38, 3). Pentru lacrimile sale şi pentru rugăciunea sa, Dumnezeu ia decizia de a-i adăuga încă 15 ani vieţii lui. Din exemplele anterioare reiese clar că vindecarea este întru totul darul Domnului Savaot. Un rol important aveau şi în Legea veche preoţii, ca săvârşitori ai celor sfinte, ca mijlocitori între evreul de rând şi Dumnezeul legământului. Rolul lor nu era redus doar la acela de simpli sacrificatori. Ei erau cei care acordau dezlegarea pentru cei care fuseseră bolnavi de lepră şi se vindecaseră (Levitic 13; Luca 17, 14). Rugăciunile preoţilor, ca slujitori ai lui Dumnezeu, erau ascultate de Acesta, după cum acelaşi rol îl jucau cei care slujeau Domnului fără a aparţine clasei sacerdotale. Spre exemple, Moise este cel care mijloceşte pentru popor înaintea lui Dumnezeu în momentul în care poporul fusese pedepsit prin trimiterea asupra lui a şerpilor celor veninoşi. Moise este cel care, prin îndemn dumnezeiesc şi în urma propriei rugăciuni ("şi s-a rugat Moise Domnului pentru popor" - Numerii 21, 7), ridică şarpele de aramă spre care privind israeliţii primeau vindecare. Acelaşi Moise se roagă pentru vindecarea de lepră a surorii sale, Mariam: "Atunci a strigat Moise către Domnul şi a zis: Dumnezeule, vindec-o" (Numerii 12, 13). Care este rolul untdelemnului în cadrul acestei Sfinte Taine? Practica ungerii cu untdelemn era des întâlnită în Antichitate, mai ales în zona aceasta a Orientului Apropiat. O găsim cu precădere în Egiptul antic şi de aici a fost preluată de către fiii lui Israel. Untdelemnul era folosit pentru ungerea şi consacrarea preoţilor, a regilor şi uneori a profeţilor, dar era folosit şi în scopuri de înfrumuseţare. O altă utilitate este dată de folosirea lui în cadrul practicilor medicinale, împreună cu diferite unguente, pentru protejarea rănilor. Untdelemnul folosit în cadrul Tainei Sfântului Maslu nu este obişnuit, ci consacrarea acestuia prin repetarea de şapte ori a rugăciunii de sfinţire îi conferă putere deosebită prin lucrarea harului Sfântului Duh.